ICCJ. Decizia nr. 4814/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4814/2010
Dosar nr. 104/59/2010
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 122 din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC D.P.R. SRL Timiş, în contradictoriu cu pârâta A.F.M.
Pe cale de consecinţă, instanţa de judecată a dispus suspendarea executării, până la soluţionarea acţiunii de fond, a deciziei de impunere fiscală nr. 294 din 21 decembrie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală din aceeaşi dată emise de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând următoarele:
Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei de impunere fiscală, potrivit înscrisului de la dosar, la care pârâta nu a răspuns până în prezent şi în cuprinsul cererii reclamanta a invocat motive de nelegalitate ale actelor fiscale, ceea ce se circumscrie noţiunii de caz bine justificat, aşa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi care impune o analiză din partea instanţei de contencios administrativ asupra legalităţii impunerii.
Privitor la iminenţa prejudiciului definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, prima instanţă a reţinut de asemenea justificarea acesteia, prin cuantumul substanţial al impunerii, în sumă de 1.287.440 RON şi prin demararea procedurii de executare silită împotriva reclamantei potrivit somaţiei de plată şi a titlului executoriu nr. BB/2010 emis de pârâtă.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, consecinţele negative ale executării silite faţă de reclamantă sunt reprezentate de împrejurarea că aceasta este societate comercială cu capital străin de 100%, antrenată în desfăşurarea unor activităţi de fabricare de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule, cu puncte de lucru în mai multe localităţi din România, având la sfârşitul anului 2009 un număr de 6.512 angajaţi aşa cum rezultă din certificatul constatator nr. PP/2010 emis de O.R.C. Timiş şi din înscrisul din 16 noiembrie 2010 emis de reclamantă.
Prima instanţă a reţinut că situaţia economico-financiară a reclamantei este dovedită prin înscrisurile depuse la termenul de judecată din 17 noiembrie 2010 şi că acestea justifică admiterea cererii de suspendare, fiind achitată şi cauţiunea în sumă de 200.000 RON, conform Recipisei de consemnare din 16 noiembrie 2010, emisă de C. Bank, potrivit dispoziţiilor C. proc. fisc.
2. Recursul declarat de către A.F.M.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală a declarat recurs pârâta A.F.M., formulând critici pe care le-a încadrat în motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
2.1. Recurenta afirmă că hotărârea primei instanţe este motivată sumar, contrar dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. De asemenea, în cuprinsul aceluiaşi motiv, mai arată că prin analizarea excesivă a argumentelor reclamantei, instanţa nu a emis consideraţii proprii, temeinice şi legale, care să constituie o motivare a judecătorului.
2.2. Cel de-al doilea motiv de recurs combate punctual considerentele sentinţei din perspectiva celor două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel, recurenta consideră că nu poate susţine faptul că prin actele atacate s-au determinat în sarcina intimatei-reclamante obligaţii fiscale eronate, pentru că aceasta ar fi realizat obiectivul de valorificare a deşeurilor de ambalaje, conform contractelor de reciclare încheiate cu diverse firme, în condiţiile în care nu au fost respectate condiţiile legale ce reglementează obligaţiile stabilite în sarcina operatorilor economici responsabili. În acest sens face trimitere la art. 33 alin. (1) şi (3) din Ordinul MMGA nr. 578/2006 privind aprobarea metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, în raport de care precizează că în cauză prin probele administrate nu s-a făcut dovada îndeplinirii efective a scopului pentru care au fost vândute, respectiv situaţia eliberată de către SC M.G.R. şi SC R. SA prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, precum şi metoda de valorificare.
Referitor la cea de-a doua condiţie, recurenta afirmă că reclamanta nu a prezentat nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale, deşi atât cazul bine justificat cât şi iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal şi care este datoare să propună şi să administreze dovezi concludente din care să rezulte existenţa cumulativă a celor două condiţii.
3. Apărările formulate de SC D.P.R. SRL
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 4 octombrie 2010, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a insistat asupra legalităţii soluţiei adoptate de Curtea de Apel, arătând că a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii impuse de lege.
Aparenta nelegalitate rezultă din împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Intimata a motivat că există îndoieli cu privire la calculul sumelor datorate la Fondul de mediu şi că în fapt a realizat obiectivul de valorificare a deşeurilor de ambalaje, probă în acest sens fiind contractele de reciclare a deşeurilor, încheiate cu societăţi cunoscute ca firme notorii (pe plan naţional) în acest domeniu.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, intimata-reclamantă arată că executarea silită a sumelor reţinute în decizia de impunere ar putea crea un dezechilibru major în activitatea desfăşurată, care ar putea merge până la afectarea derulării relaţiilor comerciale cu partenerii săi contractuali şi punerea în imposibilitate de a onora nu numai obligaţiile financiare asumate faţă de agenţii economici, dar chiar şi obligaţiile salariale faţă de angajaţii societăţii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală, aşa încât va fi menţinută.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă SC D.P.R. SRL Timiş a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 294 din 21 decembrie 2009, privind obligaţii la Fondul pentru mediu constatate şi accesoriile aferente calculate în Raportul de inspecţie fiscală din 21 decembrie 2009, în sumă totală de 1.220.236 RON reprezentând taxa de mediu aferentă deşeurilor de ambalaje nereciclate pentru anii 2006, 2007 şi 2008 şi majorările de întârziere.
Cererea de chemare în judecată s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cu care „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate”.
Examinând cele două condiţii impuse de textul de lege citat: „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”, Curtea de Apel a ajuns la concluzia corectă că se impune suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Din lecturarea considerentelor sentinţei prezentate succint la pct. 1.1 din prezenta decizie, rezultă cu evidenţă că primul motiv de recurs este nefondat.
Curtea de Apel şi-a motivat corespunzător soluţia adoptată, indicând detaliat aspectele pe care le-a apreciat ca fiind relevante pentru justificarea îndeplinirii celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 precitat, pentru acordarea suspendării.
Înalta Curte constată că hotărârea recurată conţine argumentele instanţei cu trimitere la mijloacele de probă administrate, care au format convingerea instanţei astfel că nu se poate reţine nemotivarea sentinţei astfel cum susţine recurenta.
1.2. În cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs este combătută soluţia primei instanţe prin prisma modului în care a analizat îndeplinirea celor două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Hotărârea Curţii de Apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menţionat, înscrisurile depuse la dosar conducând la concluzia îndeplinirii condiţiilor cumulativ prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În speţă, făcându-se dovada unui caz bine justificat, prin sentinţa recurată, în mod legal a fost admisă cererea de suspendare.
În privinţa primei condiţii, legea nu conţine reglementări, dar este evident că existenţa unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii şi pentru executarea acesteia.
Această condiţie este îndeplinită în cauză, având în vedere că au fost invocate motive de nelegalitate a actelor fiscale atacate. Este adevărat că motivele de nelegalitate vor fi analizate de instanţa care verifică actul contestat dar textul cere ca împrejurările de fapt şi de drept să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Reclamanta a invocat în contestaţia formulată existenţa unei aparenţe de nelegalitate a actului administrativ fiscal ca urmare a unor erori importante săvârşite de organul de control în momentul calculării concrete a obligaţiilor datorate la Fondul pentru mediu, precum şi faptul că a predat spre reciclare cantităţi considerabile de deşeuri prin terţe societăţi comerciale specializate în domeniu, aspecte de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor contestate.
Art. 2 alin. (1) lit. ş) defineşte „paguba iminentă ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
În cauză, s-a conturat îndeplinirea acestei condiţii şi anume prejudiciul material viitor şi previzibil, reclamanta făcând dovada că executarea actelor administrativ-fiscale la acest moment ar putea produce serioase perturbări în activitatea curentă a companiei care a realizat o investiţie cu capital străin în proporţie de 100%, specializată în producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi care asigură loc de muncă pentru un număr mare de angajaţi.
Aceste argumente vin în susţinerea soluţiei recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.F.M. împotriva sentinţei nr. 122 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4810/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4815/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
