ICCJ. Decizia nr. 4827/2010. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4827/2010
Dosar nr. 11739/2/2009
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea recurată
Prin încheierea din data de 8 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantul M.M., în cadrul acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamant, în contradictoriu cu pârâţii F.R.F., Guvernul României şi Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.
Pe cale de consecinţă, instanţa de judecată a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (5) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 şi a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei.
Totodată, instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a pârâtei F.R.F.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, referitoare la existenţa unei legături între dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale şi soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, în ce priveşte dispoziţiile art. 36 alin. (5) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000.
În ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a pârâtei F.R.F., instanţa de fond a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţia României, aceasta nu este admisibilă.
2. Recursurile exercitate împotriva încheierii
Împotriva încheierii din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamantul şi pârâta F.R.F.
2.1. Recursul reclamantului va viza soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a pârâtei F.R.F. şi a fost întemeiat pe prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, coroborate cu art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., criticile formulate fiind încadrate de recurentul-reclamant în motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul-reclamant a arătat următoarele:
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, încălcând prevederile art. 3 din Legea nr. 47/1992 şi pe cele ale art. 29 alin. (4) din aceeaşi lege, care delimitează competenţa Curţii Constituţionale de cea a instanţei în faţa căreia se invocă o excepţie de neconstituţionalitate.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivele care au stat la baza soluţiei criticate sunt, în opinia recurentului-reclamant, contradictorii şi străine de natura pricinii, pentru că instanţa nu a avut în vedere situaţia de fapt generată de activitatea F.R.F., prin raportare la prevederile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 69/2009, corelate cu art. 34 Teza I din Decretul nr. 31/1954 şi la dispoziţiile statutare ale Federaţia Internaţională de Fotbal Amatori şi F.R.F. Temeiurile de fapt şi de drept ale excepţiei de neconstituţionalitate invocate au constat în aceea că F.R.F., consideră recurentul-reclamant, militează pentru încălcarea principiilor statului de drept şi refuză să-i recunoască drepturile garantate în Constituţie, vizând, în principal, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la activităţi economice.
În plus, instanţa a respins excepţia de neconstituţionalitate fără a preciza instanţa competentă în acest sens.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestei critici, recurentul-reclamant a invocat încălcarea prevederilor Legii nr. 47/1992 şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi aplicarea greşită a art. 129 alin. (5) şi art. 261 C. proc. civ., în condiţiile în care principiile consacrate prin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2), art. 124, art. 142 din Constituţia României fac necesară intervenţia Curţii Constituţionale în controlul activităţii desfăşurate de F.R.F.
2.2. Recursul pârâtei F.R.F. este îndreptat împotriva măsurii suspendării judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, critica formulată fiind întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi constând în aceea că, la data pronunţării încheierii, intrase în vigoare Legea nr. 177/2010, prin care a fost abrogat art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
3. Apărările părţilor
Prin întâmpinarea depusă la dosar, F.R.F. a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, arătând că, în mod corect, instanţa de fond a constatat inadmisibilitatea cererii privind neconstituţionalitatea F.R.F., în raport cu prevederile art. 146 lit. d) din Constituţia României şi art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în cele două recursuri şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că numai calea de atac exercitată de pârâtă este fondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Recursul reclamantului
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Procedura excepţiei de neconstituţionalitate este reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992, care ave următorul conţinut:. „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
……………
(6) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile”.
Într-adevăr, Curtea Constituţională este competentă să exercite controlul de constituţionalitate, în domeniile avute în vedere în art. 146 din Constituţia României şi detaliate în Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Dar, după cum rezultă din prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, procedura excepţiei de neconstituţionalitate cuprinde două etape: una a invocării excepţiei şi a verificării condiţiilor de admisibilitate, pe care o efectuează instanţa de judecată sau de arbitraj comercial în faţa căreia se invocă excepţia, prin prisma prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi a doua, privind controlul propriu-zis de constituţionalitate pe care îl exercită Curtea Constituţională, după ce va fi fost sesizată printr-o încheiere pronunţată conform alin. (4) al aceluiaşi art.
Prin urmare, verificând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea examinării constituţionalităţii F.R.F. şi respingând această cerere, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel şi-a exercitat atribuţiile prevăzute expres în textele de lege menţionate, pe care le-a respectat întocmai, motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. fiind, aşadar, vădit nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Considerentele încheierii cuprind, într-o manieră succintă, dar clară şi logică, motivele care au format convingerea instanţei în sensul inadmisibilităţii cererii de sesizare supuse analizei, cu referire la prevederile corespunzătoare ale art. 146 din Constituţia României şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În consecinţă, încheierea nu este criticabilă nici din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Contrar susţinerilor recurentului - reclamant, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor reglementând excepţia de neconstituţionalitate, mecanismul procesual la care acesta a recurs în speţă.
Art. 146 lit. d) din Constituţia României şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevăd expres că instanţa de contencios constituţional hotărăşte numai asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele Guvernului, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.
Niciuna dintre atribuţiile enumerate în art. 146 din Constituţie nu se referă la verificarea conformităţii cu legea fundamentală a organizării şi funcţionării unei persoane juridice de drept privat înfiinţate în temeiul O.G. nr. 26/2000, fie ea şi de utilitate publică. Ceea ce invocă, în realitate, recurentul-reclamant este o neconcordanţă cu Constituţia, ca formă de nelegalitate agravată, a scopului şi activităţii F.R.F., privite în general, care ar putea fi supusă controlului unei instanţe numai pe una dintre căile procesuale reglementate în O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, în măsura în care se încadrează în condiţiile prevăzute în actul normativ respectiv.
1.2. Recursul pârâtei
În M. Of. al României nr. 672/4.11.2010 a fost publicată Legea nr. 177/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a C. proc. civ. şi a C. proc. pen. al României.
Prin art. 1 pct. 3 din Legea nr. 177/2010 a fost abrogat art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecării cauzei aflate pe rolul instanţei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Având în vedere că termenul de 3 zile de la publicare, prevăzut în art. 78 din Constituţia României pentru intrarea în vigoare a legii, este un termen de drept substanţial, iar Legea nr. 177/2010 nu prevede, prin derogare de la regula generală, vreo altă dată ulterioară pentru intrarea sa în vigoare, Înalta Curte reţine că legea modificatoare a intrat în vigoare la data de 7 octombrie 2010, cu o zi înainte de pronunţarea încheierii.
Prin urmare, măsura suspendării cauzei a fost pronunţată fără temei legal, motiv de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs
Ţinând seama de toate considerentele expuse, recursul formulat de reclamant în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtă în condiţiile art. 2441 C. proc. civ. şi va modifica în parte încheierea atacată, în sensul înlăturării măsurii suspendării judecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva încheierii din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta F.R.F. împotriva aceleiaşi încheieri, pe care o modifică în sensul înlăturării măsurii suspendării cauzei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4815/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4830/2010. Contencios → |
|---|
