ICCJ. Decizia nr. 4836/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4836/2010
Dosar nr. 772/42/2009
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta N.L. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să se dispună obligarea la plata despăgubirilor la care este îndreptăţită pentru imobilul din Câmpina, Bd. C., nr. 11, conform deciziei nr. 473 din 20 martie 2006 emisă de Primăria Municipiului Câmpina, obligarea la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei, precum şi obligarea la plata unei juste reparări faţă de prejudiciul creat prin reacordarea drepturilor cuvenite.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat notificare în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul în litigiu întrucât prin sentinţa civilă nr. 575 din 2 iunie 2005 Tribunalul Prahova i-a admis acţiunea şi i-a constatat dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul actului normativ susmenţionat.
Ulterior reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru să emită dispoziţie privind titlul de despăgubire la justa valoare a imobilului proprietatea reclamantei, dar şi obligarea aceleiaşi pârâte să înainteze dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Prin sentinţa civilă nr. 44 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepţia prematurităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare; a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare; a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta Comisia Centrală să înainteze dosarul evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare; a obligat aceeaşi pârâtă să emită dispoziţie privind acordarea titlurilor de despăgubiri pentru imobilul în litigiu şi a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa a respins-o ca neîntemeiată, arătând că atâta vreme cât reclamanta se plânge de întârzierea emiterii dispoziţiei privind acordarea drepturilor ce i se cuvin, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca parte obligată în raportul juridic dedus judecăţii, îşi justifică pe deplin calitatea procesuală pasivă în prezentul proces.
Referitor la excepţia prematurităţii invocată de către aceeaşi pârâtă, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, instanţa apreciind că interesul reclamantei în promovarea prezentei acţiuni s-a născut şi a devenit actual din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii instanţei privind recunoaşterea dreptului reclamantei la măsuri reparatorii, aspectele referitoare la neparcurgerea de către dosarul reclamantei a tuturor etapelor preliminare emiterii dispoziţiei neavând nici o legătură cu condiţiile interesului în promovarea acestei acţiunii.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanta s-a adresat instanţei de judecată pe calea contenciosului administrativ tocmai pornind de la ideea că soluţionarea cererilor de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen, iar faptul de a condiţiona soluţionarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie nu constituie o justificare pertinentă pentru autoritatea pârâtă, care să conducă la emiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire. Astfel, pârâtele au obligaţia legală de a găsi mijloacele necesare soluţionării cererii reclamantei şi de a aprecia asupra procedurii de soluţionare în cadrul legal dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetăţeanului.
Pentru aceste considerente instanţa de fond a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înainteze dosarul evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare şi să emită dispoziţia privind acordarea titlurilor de despăgubiri.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata sumei de 100 RON/zi întârziere până la emiterea efectivă a dispoziţiilor, instanţa a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru întârziere numai în cazul în care termenul prevăzut de acest art. este nerespectat, astfel încât, atâta timp cât textul de lege nu prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speţă să înainteze dosarul evaluatorului şi să emită decizii de acordare a despăgubirilor, este nejustificat a pune în sarcina de plată a acesteia penalităţi de întârziere.
De asemenea, instanţa a respins şi capătul de cerere privind, plata unei juste reparări pentru prejudiciul creat, deoarece reclamanta nu a arătat la ce se referă acest prejudiciu şi nici nu l-a cuantificat pentru a se putea aprecia că reprezintă o „justă reparaţie”.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte obligarea recurentei la transmiterea dosarului evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare şi a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Aceasta deoarece instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează procedura soluţionării cererilor privind acordarea despăgubirilor, care nu se declanşează în baza cererii persoanei îndreptăţite, respectiv a reclamantei-intimate.
Se arată că în baza analizării dosarelor în privinţa legalităţi respingerii cererii de restituire în natură, conform art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 s-a constatat că dosarul reclamantei trebuie completat cu o serie de acte privind descrierea imobilului necesare evaluării acte solicitate intimata cu adresa din 12 martie 2010.
Se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 care instituie regula evaluării conform ordinii înregistrării dosarelor, decizia din 2008 înlocuind decizia nr. 2/2006.
Se arată în motivele de recurs că în mod greşit s-a apreciat că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantei în condiţiile în care instanţa de fond nu a verificat, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, criteriile în baza cărora se poate concluziona că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
La dosar recurenta-pârâtă a depus concluzii scrise.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sentinţa atacată este dată cu aplicarea corectă a legii respectiv a dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. În mod corect a fost admisă în parte acţiunea reclamantei - intimate constatându-se refuzul nejustificat al pârâtei-recurente de a transmite dosarul imobilului, din Ploieşti strada M.E., către evaluator pentru efectuarea raportului de evaluare necesar emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2004, prin depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a cererii de despăgubiri.
Aceasta în condiţiile în care reclamanta-intimată a formulat din 2001 cerere de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, iar din 2005 şi 2006 este beneficiară a sentinţei civile nr. 575 din 2 iunie 2005 şi a dispoziţiei din 20 martie 2006 dosarul fiind înaintat la autoritatea pârâtă şi înregistrat sub nr. 14739/2006.
În perioada 2006 - august 2009 dosarul a rămas în nelucrare, reclamanta-intimată a formulat acţiune conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 la 1 septembrie 2009. Adresa din 12 martie 2010 invocată în recurs nu poate fi reţinută ca justificând pasivitatea autorităţii recurente şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Este emisă ulterior formulării acţiunii iar în concret actele solicitate privind descrierea imobilului pot fi comunicate şi pe teren cu copia întocmiri raportului de evaluare nefiind motive justificate şi impedimente la efectuarea raportului de evaluare necesar emiterii deciziei reprezentând Titlu de despăgubire.
În cauză nu s-a probat nerespectarea deciziei interne invocate respectiv decizia nr. 2815/2008, iar fapt de necontestat, în cauză în raport de data declanşării procedurii administrative anul 2001 şi data înregistrării dosarului la recurentă - anul 2006 a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare instanţa de fond constatând şi sancţionând prin admiterea acţiunii acest fapt.
Faţă de cele exprese mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 44 din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4835/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4839/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
