ICCJ. Decizia nr. 4845/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4845/2010
Dosar nr. 1582/2/2010
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC K. România a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional, suspendarea Avizului nr. 145/E din 24 iunie 2009, privind clasarea în Lista Monumentelor Istorice, grupa „B", a corpurilor A, B şi C aparţinând imobilului „fostă fabrică de ciorapi" din municipiul Timişoara, judeţul Timiş, până la soluţionarea cererii de anulare a avizului, ce face obiectul dosarului nr. 708/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a achiziţionat imobilul la data de 18 ianuarie 2008, în scopul construirii unui hipermarket şi a început demersuri în vederea autorizării construcţiei, iar în urma solicitării fostului proprietar al imobilului, pârâtul a emis Avizul nr. 56/E din 09 ianuarie 2007, prin care a fost declanşată procedura de clasare parţială a fostei fabrici, aviz contestat ulterior de SC T.I.
Reclamanta a arătat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât cele procedurale, cât şi cele materiale, întrucât există un caz bine justificat şi o pagubă iminentă.
În ceea ce priveşte „cazul bine justificat", s-a evidenţiat contradicţia dintre Avizul nr. 56/E din 09 ianuarie 2007 şi Avizul nr. 145, dar şi caracterul executoriu, opozabil şi irevocabil al Avizului nr. 56. S-a arătat că prin starea de incertitudine pe care autorităţile au creat-o în privinţa imobilului proprietatea reclamantei a fost nesocotit dreptul acesteia de proprietate şi au fost încălcate şi dispoziţiile legale menite a reprezenta o garanţie a respectării normelor procedurale, pârâtul încălcând, prin emiterea Avizului nr. 145, dispoziţiile art. 480 C. civ., art. 44 alin. (5) din Constituţie, art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
În ceea ce priveşte existenţa pagubei iminente, reclamanta a arătat că Avizul de clasare în întregime a corpurilor A, B şi C va produce consecinţe greu de înlăturat prin daune provocate în patrimoniul său şi că emiterea ulterioară a Ordinului Ministerului Culturii este un eveniment viitor previzibil, iar parcurgerea procedurii de anulare a Ordinului de clasare, respectiv a procedurii declasării va cauza pagube importante patrimoniale.
La data de 11 martie 2010, a fost depusă la dosarul cauzei întâmpinare de către pârât, prin care s-a solicitat respingerea cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 3192 din 26 iulie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Verificând întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu raportare la art. 14 din aceeaşi lege şi în considerarea situaţiei de fapt expuse, instanţa a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada unui caz bine justificat şi a pagubei iminente pe care o încearcă, urmare a emiterii Avizului nr. 145, ce se cere a fi suspendat.
Astfel, în ceea ce priveşte împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ, instanţa a constatat că avizul a fost emis cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 11 alin. (1), pct. 2 lit. e) şi art. 33 lit. d) din Legea nr. 422/2001, precum şi a prevederilor art. 4 alin. (1) din Normele de clasare şi inventariere a monumentelor istorice aprobate cu Ordinul Ministerului Culturii nr. 2260/2008.
S-a mai reţinut că avizul nr. 145/E din 24 iunie 2009 nu revocă primul aviz de clasare emis cu privire la clădire, ci îl înlocuieşte, în sensul că măsura de clasare adoptată priveşte toate cele trei corpuri de clădire şi nu doar faţadele, în raport de analiza Plenului Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.
Cu referire la încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei, instanţa a considerat că cercetarea modului în care autoritatea publică a înţeles să limiteze folosinţa imobilului pentru protejarea interesului public, în dauna interesului privat, nu poate face obiectul analizei unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, această împrejurare presupunând o verificare a fondului cauzei.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa a reţinut că reclamanta a avut în vedere la motivarea acesteia emiterea ulterioară a Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor de clasare a imobilului, împrejurare care ar avea ca şi consecinţă parcurgerea unei proceduri de anulare, respectiv a unei proceduri de declasare a corpurilor A, B şi C, procedură ce i-ar cauza pagube patrimoniale importante.
Instanţa a apreciat că aceste afirmaţii ar putea susţine o eventuală cerere de suspendare a ordinului de clasare, iar nu a avizului, act cu caracter premergător în procedura instituită de art. 13 din Legea nr. 422/2001, că doar împrejurarea emiterii unui aviz nu obligă la emiterea imediată a ordinului de clasare şi că emiterea primului aviz, nr. 56/E din 09 ianuarie 2007, nu a fost urmată nici până la data sesizării instanţei de emiterea unui ordin de clasare parţială.
În raport de prevederile art. 15, cu trimitere la art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 13 şi art. 33 din Legea nr. 422/2001, instanţa a considerat că reclamanta nu a probat împrejurări care să afecteze legalitatea actului ce se solicită a fi suspendat şi nici iminenţa pagubei pe care o încearcă, astfel încât a respins cererea acesteia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC K. România Bucureşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului său întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanta SC K. România a arătat în esenţă următoarele:
- Hotărârea recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 15 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Se arată că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea actului administrativ respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Consideră recurenta - reclamantă că Avizul nr. 145 de clasare a celor 3 corpuri ale Fabricii de Ciorapi Timişoara a fost emis cu nesocotirea dispoziţiilor legale privitoare la procedura de clasare a monumentelor istorice. Astfel se arată, au fost încălcate dispoziţiile art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 422/2001 în sensul nerespectării obligaţiei autorităţilor de a comunica proprietarului imobilului declanşarea procedurii de clasare parţială a bunurilor.
De asemenea se arată că având în vedere contradicţia dintre Avizul nr. 145 şi actele pe care acesta le înlocuieşte rezultă că acesta nu a fost emis în mod legal ci cu nerespectarea dispoziţiilor referitoare la revocarea actelor administrative.
A mai arătat recurenta că marja de apreciere a autorităţii administrative trebuie să respecte principiul legalităţii, al satisfacerii unui interes public şi principiul proporţionalităţii.
Se arată că în ceea ce priveşte condiţia necesităţii prevenirii unei „pagube iminente" aceasta există în speţa dedusă judecăţii deoarece în contextul emiterii Avizului nr. 145 de clasare a corpurilor A, B şi C ale imobilului, emiterea ulterioară a Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor devine un eveniment viitor previzibil.
- Hotărârea recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea principiilor privitoare la revocarea actelor administrative desprinse din Legea nr. 554/2004.
Se arată în acest fel că avizul nr. 145 a fost emis cu nesocotirea dispoziţiilor referitoare privitoare la motivarea actelor administrative revocatorii.
Avizul nr. 145 revocă o serie de acte administrative devenite irevocabile, fiind în vădită contradicţie cu acestea.
- Hotărârea este nelegală pentru că procedura de clasare a Corpurilor A,B şi C a fost declanşată la propunerea Muzeului Banatului care nu este „instituţie publică cu atribuţii în domeniu" în conformitate cu art. 13 din Normele Metodologice de clasare.
Pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a formulat întâmpinare faţă de motivele de recurs şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece reclamanta nu a făcut dovada unui caz justificat şi a unei pagube iminente.
Analizând motivele de recurs, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la încălcarea dispoziţiilor legale privind procedura de clasare a monumentelor istorice, respectiv a art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 422/2001.
Înalta Curte reţine că motivul invocat priveşte nelegalitatea avizului şi nu un caz bine justificat care să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii avizului. Instanţa de fond a analizat motivul invocat şi a constatat că declanşarea procedurii de clasare a fost comunicată către proprietarul de la acea dată – 28 martie 2007 – respectiv SC T.I. , însă acest motiv nu reprezintă un caz bine justificat în accepţiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În aceeaşi ordine de idei, invocarea contradicţiei dintre avizul nr. 145 şi actele pe care le înlocuieşte, marja de apreciere a autorităţii administrative, nu reprezintă caz bine justificat ci împrejurări care presupun o verificare a fondului cauzei, dacă s-au depăşit sau nu limitele prevăzute de lege este o chestiune privind legalitatea emiterii actului administrativ.
Condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente din perspectiva emiterii ulterioare a Ordinului de clasare, nu este realizată în lipsa unui caz bine justificat.
Referitor la revocarea actelor administrative şi la motivarea avizului nr. 145. Autoritatea administrativă emitentă are dreptul de a revoca actul administrativ dar acest drept trebuie exercitat în condiţiile legii. Motivarea actului administrativ dă posibilitatea judecătorului să realizeze un control de legalitate eficient al acestuia.
Însă aceste susţineri privind contrarietatea între cele două avize, indiciile săvârşirii unui exces de putere de către autoritatea emitentă, pot fi analizate în cadrul unei acţiuni principale în anularea actului administrativ şi nu reprezintă motive de suspendare, acestea ţin de legalitatea acestuia.
Motivele care privesc cazul bine justificat nu sunt aceleaşi cu cele care privesc nelegalitatea actului administrativ.
Motivul privind nelegalitatea procedurii de clasare - nu poate fi primit pentru raţiunile expuse mai sus.
Cercetarea şi analizarea modului în care pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a înţeles să avizeze clasarea integrală a corpurilor A,B şi C, considerând că nu se justifică separarea valorii faţadelor de restul construcţiei, pentru protejarea interesului public nu se poate face decât printr-o verificare a fondului cauzei.
Înalta Curte apreciază în consecinţă că reclamanta nu a dovedit care sunt acele elemente de natură a afecta legalitatea actului şi nici prejudiciul iminent, astfel că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de casare sau modificare a sentinţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC K. România Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3192 din 26 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4841/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4852/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
