ICCJ. Decizia nr. 4865/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4865/2010
Dosar nr. 551/46/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 46/F-CONT din data de 3 martie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A.L. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a anulat Ordinele M.E.C.T.S. nr. 514 din 23 aprilie 2009 şi nr. 1867 din 19 octombrie 2009, dispunând reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior eliberării din funcţia publică de conducere – director executiv, consilier clasa I, grad profesional superior şi obligarea la plata retribuţiei de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost numit în funcţia publică de director executiv la Direcţia pentru Sport a judeţului Argeş prin Ordinul nr. 283 din 04 iulie 2005, în urma susţinerii uni concurs, iar prin Ordinul nr. 514/23 aprilie 2009 a fost eliberat din această funcţie în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, funcţia publică de director executiv fiind desfiinţată.
Odată cu sesizarea instanţei privitor la anularea Ordinului nr. 514 din 23 aprilie 2009, reclamantul a formulat şi excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Prin încheierea din 3 iunie 2009, instanţa de fond a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 37/2009, invocată de reclamant în prezenta cauză.
Pe perioada suspendării cauzei în vederea pronunţării Curţii Constituţionale pe excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a emis Ordinul nr. 1867 din 19 octombrie 2009 prin care a eliberat din nou pe reclamant din funcţia de director executiv, funcţie care se desfiinţează în temeiul dispoziţiilor art. IV alin. (1) din OUG nr. 105/2009.
La data de 28 octombrie 2009 reclamantul a formulat o nouă acţiune, înregistrată separat, prin care a solicitat anularea acestui ordin, precum şi a OUG nr. 105/2009, apreciată ca neconstituţională, iar instanţa, prin încheierea din data de 27 noiembrie 2009, a sesizat Curtea Constituţională cu această nouă excepţie.
Cu acelaşi prilej, s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea OUG nr. 105/2009, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Guvernul României cu privire la acest capăt de cerere şi au fost respinse cererile de intervenţie formulate în cauză de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Cele două cauze au fost conexate ulterior.
Prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV. art. VIII şi anexa 1 din OUG nr. 105/2009, care a abrogat expres OUG nr. 37/2009 reluând însă, în noua sa redactare, soluţia anterioară.
Reluând judecarea cauzei, instanţa de fond a apreciat că actele administrative cercetate sunt lipsite de suport legal, prin constatarea neconstituţionalităţii actelor normative în baza cărora au fost emise, iar, analizată şi prin prisma dispoziţiilor art. 97 lit. b), art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 188/1999, eliberarea reclamantului din funcţie s-a făcut cu încălcarea legii.
Instanţa a arătat că reclamantului nu i s-a oferit în mod real, concret, o altă funcţie, iar postul pretins desfiinţat a continuat să existe, fiind ocupat de alt funcţionar public, agreat de autoritatea publică, fiind în afara oricărui dubiu că s-a urmărit doar să fie înlăturat reclamantul.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii capătului principal de cerere pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât Guvernul României a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, întrucât nu se află în raporturi de muncă cu reclamantul şi nu poate fi chemat să răspundă pentru obligaţiile persoanelor juridice din subordinea sa, acestea fiind subiecte de drept distincte, cu atribuţii proprii.
Recurentul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a arătat că actele normative declarate neconstituţionale erau în vigoare la momentul adoptării actelor administrative contestate, ele producându-şi efectele de plin drept până la momentul prevăzut de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv termenul de 45 de zile de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial.
A mai arătat că Decizia Curţii Constituţionale produce efecte numai pentru viitor şi că, pe de altă parte, OUG nr. 37/2009 fusese abrogată cu o zi înainte de pronunţarea Curţii, condiţii în care neconstituţionalitatea OUG nr. 37/2009 apare ca fiind lipsită de interes şi nu mai produce nici un efect.
Recurentul-pârât a susţinut că, odată respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a OUG nr. 105/2009, conform principiului accesorium sequitur principale, trebuia respinsă şi solicitarea de anulare a actului administrativ emis în baza sa.
A mai susţinut că în mod eronat a reţinut instanţa de fond faptul că reclamantului nu i s-a oferit în mod real, concret, o altă funcţie, iar postul pretins desfiinţat a continuat să existe, fiind ocupat de alt funcţionar public, agreat de autoritatea publică, aceste afirmaţii neavând suport probator în cadrul dosarului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de probatoriul ataşat dosarului cauzei, Înalta Curte reţine.
1. Cu privire la recursul declarat de Guvernul României
Înalta Curte este învestită, prin prezentul recurs, cu examinarea sentinţei civile nr. 46/F-CONT a Curţii de Apel Piteşti prin care s-a dispus anularea Ordinelor Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 514 din 23 aprilie 2009 şi nr. 1867 din 19 octombrie 2009 şi reintegrarea intimatului-reclamant A.L. pe postul deţinut anterior eliberării din funcţia publică de conducere – director executiv, consilier clasa I, grad profesional superior, cu obligarea pârâţilor la plata retribuţiei de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtul Guvernul României, face parte din categoria excepţiilor procesuale de fond, peremptorii şi dirimante.
Calitatea procesuală pasivă înseamnă că între reclamant şi persoana chemată în judecată, pârâtul din cauză, trebuie să existe un raport juridic, pârâtul fiind acea persoană care a adus atingere, a nesocotit dreptul subiectiv al reclamantului.
Or, actele administrative a căror anulare se dezbate în prezenta cauză emană exclusiv de la pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pe de altă parte, între pârâtul Guvernul României, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi reclamant nu există un raport juridic de funcţie.
Aşadar, persoana juridică de la care se poate pretinde o anumită conduită este Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, astfel încât excepţia este întemeiată.
Prin prisma celor expuse mai sus, recursul declarat de Guvernul României este fondat.
2. Referitor la recursul formulat de pârâtul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă", iar în alin. (5) al aceluiaşi articol se arată că „acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".
Înalta Curte constată că Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 514 din 23 aprilie 2009 a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, iar Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 1867 din 19 octombrie 2009 a fost emis în baza OUG nr. 105/2009.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art.146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/ 2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului(…)".
OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Instanţa de fond a reţinut ca prim motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate faptul că acestea au fost emise în temeiul unor Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanţa de fond, a susţinut că Decizia Curţii Constituţionale nu poate fi avută în vedere întrucât a fost pronunţată ulterior emiterii actului administrativ contestat şi are putere numai pentru viitor.
Nu poate fi primită această susţinere a recurentului-pârât, întrucât viciul de constituţionalitate constatat cu privire la OUG nr. 37/2009, respectiv OUG nr. 105/2009, afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
Înalta Curte arată că actele şi măsurile adoptate în baza acestor Ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţelor şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Susţinerea recurentului cu privire la efectele respingerii ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea OUG nr. 105/2009 sunt nefondate, din moment ce efectele actului normativ respectiv în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative contestate au fost înlăturate de către instanţa de fond în temeiul deciziei de neconstituţionalitate menţionate anterior.
În ceea ce priveşte trecerea reclamantului într-o altă funcţie publică, din înscrisurile depuse la dosarul de fond al cauzei (filele 124-127) rezultă că posturile vacante oferite reclamantului nu erau, în fapt, disponibile sau corespunzătoare nivelului profesional al acestuia.
Înalta Curte mai observă că desfiinţarea funcţiei ocupată de către intimatul-reclamant a fost formală, aceeaşi funcţie fiind menţinută sub titlul de „director coordonator", situaţie în care nu este realizată ipoteza avută în vedere de art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, instanţa de fond reţinând în mod corect că postul continuă să existe.
Pe de altă parte, desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv a avut loc în baza OUG nr. 37/2009 şi a fost menţinută prin OUG nr. 105/2009, adică prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor Constituţionale.
Astfel, desfiinţarea postului deţinut de reclamant, consecutiv, prin cele 2 ordonanţe, este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstituţionale.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ca nefondat, şi, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de Guvernul României şi va modifica în parte sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii reclamantului faţă de acest pârât ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 46/F-CONT din data de 3 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 46/F-CONT din data de 3 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea reclamantului faţă de pârâtul Guvernul României ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4862/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4867/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
