ICCJ. Decizia nr. 4864/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4864/2010
Dosar nr. 8070/2/2009
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3649 din 3 noiembrie 2009, a admis excepţia neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile şi pe fond a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantele S.L. şi T.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anularea hotărârii din 26 februarie 2009, aprobată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi obligarea pârâtului, să recunoască reclamantelor, calitatea de formator în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, la disciplina Comunicare, conform propunerii înaintate de această instituţie, ca urmare a evaluării candidaţilor înscrişi şi declaraţi admişi.
Pentru a hotărî astfel instanţa a analizat cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată din oficiu, reţinând că cererea de recurs adresată de reclamantă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin care aceasta a solicitat, într-o primă fază, anularea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi considerată plângere prealabilă în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe de o parte, pentru că a fost intitulată recurs şi a fost adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar pe de altă parte, datorită temeiului de drept invocat, respectiv art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ce prevede că hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, menţionat în alin. (5) al acestui art., pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceleaşi considerente rezultând şi din răspunsul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cu nr. 11153/1154/2009, la cererea reclamantelor, înregistrată la instituţia pârâtă, la data de 8 iulie 2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta T.A.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că, în mod nelegal instanţa de fond a admis excepţia lisei procedurii prealabile, deşi din înscrisurile anexate rezultă că a depus la intimată un înscris care are semnificaţia juridică a procedurii prealabile.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, susţinând în esenţă că nu au fost respectate dispoziţiile legale privind obligativitatea procedurii prealabile instituită de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs invocate cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curtea reţine că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înainte instanţei competente, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei putându-se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege, dovada în acest sens anexându-se la cererea de chemare în judecată.
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său şi într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale care poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obţine rezolvarea diferendului prin recunoaşterea dreptului sau a înţelesului legitim vătămat, mai rapid fără mijlocirea instanţei.
Legea nr. 554/2004 instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizări instanţei, exercitată sub forma recursului graţios sau ierarhic, această procedură fiind reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, neîndeplinirea acesteia, fiind sancţionată cu respingerea cererii ca inadmisibilă, în acord cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut în mod corect că în speţa de faţă reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că cererea de recurs nu poate fi considerată procedură prealabilă, având în vedere faptul că pe de o parte, aceasta a fost intitulată recurs fiind adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , cât şi temeiul invocat, respectiv art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Susţinerile recurentei reclamante vizând formalismul excesiv de care ar fi dat dovadă instanţa de fond în aplicarea dispoziţiilor legale obligatorii privind procedura prealabilă, nu pot fi reţinute, întrucât intimatul nu putea proceda la reexaminarea hotărârii atacate pe baza înscrisului comunicat de reclamante, acesta fiind în fapt o cale de atac, respectiv recurs promovat de către reclamante în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi care a fost înaintat în vederea soluţionării către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ plângerea prealabilă este definită ca fiind „cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau acelei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia”.
Având în vedere această definiţie legală, Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat şi reţinut prin sentinţa atacată faptul că în speţă recurenta-reclamantă nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie, recursul formulat împotriva hotărârii din 26 februarie 2009 înregistrat la intimat la data de 1 aprilie 2009, nefiind echivalent cu astfel de procedură.
Pentru aceleaşi motive, nu se poate reţine nici faptul că adresa din 8 iulie 2009 ar putea fi calificată ca reprezentând plângere prealabilă întrucât astfel cum rezultă din conţinutul acesteia, aceasta este în fapt „o revenire la solicitarea transmisă la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 01 aprilie 2009”, respectiv la recursul formulat în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
De altfel nici recurenta-reclamantă nu a susţinut că s-a îndeplinit procedura prealabilă prin adresa mai sus menţionată, apreciind în mod expres, astfel cum s-a reţinut şi în practicaua încheierii de şedinţă din 27 octombrie 2009, când s-a pus în discuţia părţilor această excepţie, faptul că „a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prin recursul declarat împotriva hotărârii din 26 februarie 2009 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Astfel fiind, se constată că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi prin urmare în lipsa acesteia, acţiunea având ca obiect anularea unui act administrativ adresat direct instanţei de contencios administrativ este inadmisibilă.
În raport de cele mai sus menţionate, Curtea cu opinie majoritară apreciază că hotărârea recurată este legală şi temeinică şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu opinie majoritară.
Respinge recursul declarat de T.A. împotriva sentinţei civile nr. 3649 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Cu opinie separată a doamnei judecător M.L.P. în sensul casării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4861/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4866/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
