ICCJ. Decizia nr. 4870/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4870/2010
Dosar nr. 8862/2/2009
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 928 din data de 23 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul F.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi l-a obligat pe acesta să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Curtea a mai obligat pârâtul la plata sumei de 1.160,2 RON cu titlul de cheltuieli de judecată şi a respins capătul de cerere privind daunele morale, având în vedere că pârâtul a răspuns cererii reclamantului, iar prin obligarea autorităţii publice de a rezolva cererea în sensul solicitat de reclamant se realizează o reparaţie morală îndestulătoare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că reclamantul s-a adresat cu o cerere secţiei consulare a Ambasadei României din Republica Moldova la 16 martie 2009, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, republicată şi neprimind un răspuns la această cerere a revenit cu o nouă cerere expediată recomandat cu aviz de confirmare de primire.
Instanţa de fond a apreciat că trecerea unui termen de un an de la data la care reclamantul a formulat prima cerere scrisă privind invitarea, programarea acestuia pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române (16 martie 2009) duce la imposibilitatea reclamantului de a-şi valorifica drepturile prev. de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.
Aceasta cu atât mai mult cu cât depunerea cererilor la secţia consulară a Ambasadei României din Republica Moldova este prima etapă, cererile urmând a fi trimise de îndată Comisiei de cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei din România, pentru a urma procedura prevăzută de lege, iar această procedură necesită din nou mai mult timp.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, neavând relevanţă motivele de ordin administrativ organizatoric invocate de autoritatea publică.
Curtea de Apel a mai respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de autoritatea publică pârâtă pe considerentul că, în speţă, reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat de soluţionare în raport de ultima cerere trimisă autorităţii publice, întrucât situaţia solicitată a fi rezolvată de către pârât, atât prin cererile anterioare, cât şi prin ultima cerere, a rămas actuală şi nerezolvată şi la momentul formulării ultimei cereri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea parţială a acesteia în sensul respingerii capătului principal de cerere pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că în speţă reclamantul a primit un răspuns şi a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea acestuia în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, în baza dificultăţilor de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetăţeniei române depuse la secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău.
A arătat recurentul că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, răspuns care, la rândul său, nu reprezenta un refuz de soluţionare a cererii reclamanţilor, ci arăta condiţiile concrete în care aceasta urma să fie procesată, iar stabilirea unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetăţeniei nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat.
Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a-l admite, pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de fond a dispus obligarea recurentului-pârât la plata, către reclamant, a sumei de 1160,2 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Or, examinarea dosarului de fond arată că la fila g a dosarului, reclamantul a depus chitanţa din 30 iulie 2009 de plată a taxei de timbru în cuantum de 4 RON, precum şi două timbre judiciare în valoare de 0,30 RON, iar la filele x şi y a depus chitanţa din 05 martie 2009 pentru suma de 150 RON cu titlul de onorariu avocaţial şi factura nr. BB pentru suma de 5,90 RON cheltuieli de expediţie.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de numai 160,2 RON, motiv pentru care se impune modificarea sentinţei recurate cu privire la acest aspect.
În ceea ce priveşte celelalte susţineri ale recurentului-pârât, Înalta Curte arată că ele sunt nefondate.
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-şi dorinţa de a depune cerere în vederea redobândirii cetăţeniei române, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă răspunsul primit au fost în sensul amânării soluţionării solicitării acestuia pentru o dată neprecizată.
Analizând conţinutul adresei pârâtului din 17 martie 2009, singurul răspuns primit de către intimatul-reclamant la solicitarea de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, Înalta Curte constată că însuşi momentul în care urma a se efectua programarea în vederea depunerii cererii este explicit amânat pentru un termen nedefinit.
Această împrejurare este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererii sale, fapt de natură a atrage incidenţa art. 1 din Legea nr. 554/2004, şi de a crea o stare de incertitudine cu privire la existenţa şi exercitarea drepturilor intimatului - reclamant.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent privind dificultăţile de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă ar fi trebuit să depună toate diligenţele pentru rezolvarea situaţiei create conform obligaţiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuţiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
În concluzie, în mod corect a reţinut instanţa de fond existenţa refuzului nejustificat al recurentului-pârât de a soluţiona cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
Instanţa de judecată are îndatorirea constituţională de a sancţiona, în cadrul şi cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorităţii publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetăţeanului.
În condiţiile în care revine instanţei de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept şi a remedia încălcările drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorităţi publice la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative, cum ar fi, în speţă, primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 160,2 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 928 din data de 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 160,2 RON cheltuieli de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4869/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4873/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
