ICCJ. Decizia nr. 4890/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4890/2010
Dosar nr. 213/54/2010
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 101 din data de 1 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul M.E.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a suspendat executarea Ordinului nr. 2043 din 09 octombrie 2009 emis de pârât până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al O.J.P.D.R.P. Olt prin Ordinul nr. 984 din 28 mai 2009, a încheiat cu autoritatea pârâtă un contract de management cu durata de 1 an începând de la 28 mai 2009, iar prin Ordinul contestat i s-a acordat reclamantului unui previz de 15 zile lucrătoare, la expirarea căruia reclamantul urma să fie eliberat din funcţie.
Ordinul M.A.D.R. nr. 2043 din 09 octombrie 2009, a cărui suspendare a fost solicitată în prezenta cauză, s-a întemeiat pe prevederile art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009.
Rezumând dispoziţiile normative incidente în speţă, instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute cumulativ de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, iar faţă de considerentele Deciziei nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. VIII şi anexa 1 din OUG nr. 105/2009, instanţa a apreciat că în cauză există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.
În ceea ce priveşte condiţia prejudiciului iminent, prima instanţă a reţinut că acesta constă în lipsirea funcţionarului public de plata drepturilor salariale, afectarea imaginii şi prestigiului său profesional, vacantarea postului.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei de obiect a cererii reclamantului, invocată de pârât faţă de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită a fost executat prin eliberarea reclamantului din funcţie, fiind epuizat, apreciind-o ca neîntemeiată în raport de prevederile art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii capătului principal de cerere pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că actul administrativ contestat nu era susceptibil de suspendare, instituţia creată de art. 14 din Legea 554/2004 vizând doar actele cu executare succesivă şi nu cele cu executare dintr-o dată, cum eronat a reţinut instanţa de fond.
A mai susţinut recurentul şi că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 întrucât lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere exercitate nu produce acestuia o pagubă imposibil de reparat pe viitor, în condiţiile în care acestea pot fi acordate de către instanţa de judecată care ar constata nelegalitatea actului de eliberare din funcţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
Suspendarea executării actului administrativ reglementată de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 constituie o măsură de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale manifestării de voinţă a autorităţii publice.
Conform unei reguli de interpretare logică a legii civile (în sens larg), o normă juridică trebuie să fie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul golirii ei de conţinut.
De aceea, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul unei inadmisibilităţii de plano sau a lipsei de obiect a cererii de suspendare a unui act administrativ cu executare uno ictu, interpretarea contrară ducând la golirea de conţinut şi lipsirea de finalitate a normei menţionate, în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a actelor administrative o constituie cele de acest tip.
Pentru aceste motive, susţinerile recurentului privind lipsa de obiect a cererii apar ca lipsite de fundament.
În ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor necesare suspendării executării actului administrativ, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut în speţă instanţa de fond îndeplinirea condiţiilor prevăzute cumulativ de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Neconstituţionalitatea actului normativ în baza căruia a fost emis un act administrativ este o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Lipsirea funcţionarului public de plata drepturilor salariale până la momentul incert în care acesta urmează a fi reintegrat în funcţie sau a obţine, pe cale judecătorească, acordarea retroactivă a acestor drepturi, reprezintă un prejudiciu material viitor şi previzibil, fiind de datoria instanţei, în cadrul stabilit de lege, să ia măsuri pentru împiedicarea producerii acestuia.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 291 din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea formulată de reclamantul M.E.V. şi a dispus anularea Ordinului M.A.D.R. nr. 2043 din 09 octombrie 2009.
În aceste condiţii au încetat efectele sentinţei recurate, suspendarea Ordinului M.A.D.R. nr. 2043 din 09 octombrie 2009 fiind dispusă până la pronunţarea instanţei de fond învestită cu cererea de anulare a actului administrativ respectiv.
Pentru acestea, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 101 din data de 1 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4872/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4896/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
