ICCJ. Decizia nr. 4874/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4874/2010
Dosar nr. 1742/44/209
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 16 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Brăila şi a dispus suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. 35677 din 06 noiembrie 2009, a dispoziţiei din 06 noiembrie 2009 şi a deciziei de impunere nr. 522/35678 din 06 noiembrie 2009 emise de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, examinând înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi rezumând dispoziţiile legale în materie, a apreciat că reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale.
Astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a susţinut şi motivat raţiunile de nelegalitate ale deciziei de impunere nr. 522/35678 din 06 noiembrie 2009, act administrativ pe care l-a contestat şi în instanţă, pe fond.
A arătat instanţa de fond că, deşi reclamanta a prezentat doar susţineri în privinţa pagubei iminente, este evident că blocarea conturilor acesteia cu suma de 555.097 RON poate constitui un motiv serios pentru blocarea sa financiară şi neputinţa de a-şi mai realiza obiectul de activitate.
Împotriva sentinţei nr. 16 din 19 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. Brăila prin care s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC A.P. SRLBrăila ca neîntemeiată.
Recurenta a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii. Instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 1169 C. civ., în condiţiile în care reclamanta nu a motivat şi probat temeinic cererea dedusă instanţei de judecată. Reclamanta, s-a relevat, nu a făcut dovada întrunirii în cauză a condiţiilor cumulative a cazului bine justificat şi a prevenirii unei pagube iminente, iar emiterea şi comunicarea actului administrativ atacat s-a realizat în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare.
Recursul este fondat.
În general, se recunoaşte că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlul executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuşi, o situaţie de excepţie aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Prin „cazuri bine justificate"; se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ"; [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă"; se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public"; art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Pe de altă parte, în condiţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2)-(7) din legea contenciosului administrativ.
În mod neîntemeiat prima instanţă a reţinut, în cauză, că este întrunită condiţia prevenirii unei pagube iminente, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, procedându-se în consecinţă în mod eronat la admiterea cererii formulate de reclamanta SC A.P. SRL Brăila şi la suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală din 06 noiembrie 2009, a dispoziţiei de măsuri din 06 noiembrie 2009 şi a deciziei de impunere nr. 522/35678 din 06 noiembrie 2009 emise de D.G.F.P. Brăila până la soluţionarea pe fond a cauzei. În mod evident, pentru a se dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmaţie a persoanei vătămate în sensul că sunt îndeplinite cerinţele indicate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fiind necesară administrarea în proces a unor mijloace de probă din care să rezulte temeinicia susţinerilor referitoare la prevenirea unei pagube iminente. În cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei pretins vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu poate fi, prin urmare, dovedită şi demonstrată - cum este cazul în speţă - prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitorului, prin blocarea activităţii şi imposibilitatea de achitare a altor datorii fiscale şi a drepturilor salariale ale angajaţilor, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la neîndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului declarat de D.G.F.P. Brăila şi modificarea în tot a sentinţei civile nr. 16 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii formulate de reclamanta SC A.P. SRL Brăila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Brăila împotriva sentinţei civile nr. 16 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei SC A. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4873/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4875/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
