ICCJ. Decizia nr. 4877/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4877/2010
Dosar nr. 2975/54/2009
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 49 din 4 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC Z.C. SA în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Olt, acţiune având ca obiect contestaţia formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecţie fiscală din 28 octombrie 2009 şi a deciziei de impunere fiscală nr. 1157 din 30 octombrie 2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat anularea Raportului de inspecţie fiscală din 28 octombrie 2009 şi a deciziei de impunere fiscală nr. 1157 din 30 octombrie 2009, fără însă ca împotriva actului administrativ fiscal să se fi formulat anterior contestaţia administrativă la organul fiscal competent.
Instanţa de fond a arătat că procedura contestării actelor administrativ fiscale reglementată de art. 205-218 C. proc. fisc. este o cale administrativă de atac şi nu o jurisdicţie specială administrativă în sensul dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reprezentând o procedură prealabilă a cărei urmare este obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
A mai arătat Curtea că instanţa de contencios administrativ soluţionează doar contestaţiile formulate împotriva deciziilor emise de organele fiscale în soluţionarea contestaţiilor cu privire la actele administrative de impunere fiscală, neputând cenzura în mod direct actele administrative de impunere.
Prima instanţă a mai reţinut că este inadmisibilă contestaţia formulată împotriva raportului de inspecţie fiscală, întrucât, pe de o parte, acesta nu poate produce efecte juridice prin el însuşi, iar pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., contestaţia pe cale administrativă se poate formula împotriva titlului de creanţă, care este decizia de impunere, raportul de inspecţie fiscală fiind un act premergător actului administrativ fiscal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC Z.C. SA susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greşit instanţa de fond a calificat procedura stabilită prin art. 205-218 C. proc. fisc. ca fiind o procedură administrativă specială, derogatorie de la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi obligatoriu a fi urmată de parte.
În realitate, procedura administrativă prevăzută de C. proc. fisc. este o procedură administrativ - jurisdicţională facultativă, la care, potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 partea poate renunţa, sub condiţia notificării acestui fapt organului administrativ, urmând a se adresa direct instanţei de judecată.
Calificând greşit procedura administrativă prealabilă, în sensul arătat, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, impunându-se casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru soluţionarea acţiunii în fond.
Recurenta şi-a încadrat motivul de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cap. 1, art. 205:
„(1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac ( ...)";.
Cu privire la modul în care este reglementată aceasta procedură administrativă, precum şi referitor la obligativitatea parcurgerii acestei proceduri administrative în cazul contestării titlului de creanţa fiscală s-a pronunţat, în dese rânduri, Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 220/2004, nr. 39 din 27 ianuarie 2005, nr. 569 din 19 septembrie 2006, nr. 382 din 17 aprilie 2007 şi nr. 406 din 24 martie 2009.
Referitor la caracterul procedurii administrativ-jurisdictionale speciala, prin Decizia nr. 220/2004 a Curţii Constituţionale, se reţin următoarele: „Curtea constată că jurisdicţiile speciale administrative reprezintă o activitate jurisdicţională realizată de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau al unor autorităţi administrative autonome, care se realizează conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanţelor de judecată, desfăşurată însă paralel şi separat de aceasta";.
De asemenea, prin Decizia nr. 39/2005 a Curţii Constituţionale, s-a reţinut ca „soluţia legislativă cuprinsă în prezent în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conservă, în principiu, reglementarea cuprinsă anterior în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990. Acest din urmă text de lege a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 498/2.06.2004 şi prin Decizia nr. 220 din 6 mai 2004, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 539/16.06.2004. Prin aceste Decizii Curtea a reţinut că textul constituţional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor criticate (n.n. art. 7 din Legea nr. 554/2004) care instituie obligaţia persoanei vătămate de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent, mai înainte de sesizarea instanţei de judecată cu anularea actului considerat ilegal. Dispoziţia constituţională invocată a desfiinţat condiţia prealabilă numai pentru procedura administrativă jurisdicţională. Nici o dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este de exemplu procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic";.
În ceea ce priveşte obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile Curtea Constituţionala a constatat, prin Decizia nr. 406/2009, ca „Prin Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 801/23.11.2007, Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 340/18.05.2007, şi Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 563/25.07.2008, s-a stabilit că dispoziţiile art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. prevăd un drept al contribuabilului de a contesta temeinicia unui act administrativ fiscal, de cele mai multe ori sub aspectul existenţei şi întinderii obligaţiei fiscale. Curtea a reţinut că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti.
În cazul de faţă, cu toate că reclamanta a notificat D.G.F.P. Olt că renunţă la procedura prealabilă, în mod corect şi legal, instanţa de fond a apreciat că acţiunea introductivă de instanţă depusă direct la instanţa de judecată, fără parcurgerea prealabilă a procedurii administrative instituite de art. 205 şi urm. C. proc. fisc., este inadmisibilă.
Adresarea reclamantei direct instanţei de judecată, fără a parcurge procedura prealabilă de contestare a titlului de creanţă pe cale administrativă prev. de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., a fost determinată de faptul că aceasta confundă cele două proceduri, respectiv cea administrativă şi cea administrativ-jurisdicţională, numai ultima fiind facultativă potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţie. Curtea Constituţională constatând în Deciziile nr. 188/2004, nr. 220/2004 şi nr. 39/2009 că „textul constituţional care se referă la caracterul facultativ ai jurisdicţiilor speciale administrative nu este aplicabil dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990 (n.n. în prezent art. 7 din Legea nr. 554/2004), care instituie obligaţia persoanei vinovate de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanţei de judecată cu anularea actului considerat ilegal (...)";.
Or, una din raţiunile legiuitorului de a institui o procedură administrativă de contestare în ceea ce priveşte actele administrative fiscale este aceea de a da posibilitatea organelor care au emis actele atacate de a reveni asupra măsurilor dispuse.
De altfel, şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că pentru contestarea actelor de control fiscal este obligatorie urmarea căii de atac administrative prevăzute de C. proc. fisc.
Potrivit instanţei supreme, din prevederile art. 188 alin. (2) (în prezent, după renumerotare, art. 218 alin. (2) ale C. proc. fisc., conform cărora „deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor (...) pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii”, rezultă că instanţa nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanţei măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.
De asemenea, prin decizia nr. 3986 din 15 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a reţinut ca instanţa de contencios administrativ soluţionează doar contestaţiile formulate împotriva deciziilor emise de organele fiscale în soluţionarea contestaţiilor cu privire la actele administrative de impunere fiscală, neputând cenzura în mod direct actele administrative de impunere.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC Z.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 49 din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4876/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4878/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
