ICCJ. Decizia nr. 4878/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4878/2010
Dosar nr. 1358/57/2009
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5/F/CA/2010 din data de 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I.A.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi a anulat Ordinele nr. X din 5 octombrie 2009 şi nr. Z din 5 noiembrie 2009 emise de pârât, dispunând reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenţilor Alba.
Curtea a mai obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pe perioada cuprinsă între data încetării contractului de management şi până la reintegrare şi la plata sumei de 595 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumelor datorate bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale, contribuţiile la fondul de sănătate şi alte fonduri, începând cu luna octombrie 2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenţilor Alba-Iulia, în temeiul prevederilor art. III alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 37/2009, prin Ordinul nr. 841 din 22 mai 2009 emis de Ministrul Tineretului şi Sportului, pe o perioadă de 4 ani.
Conform art. 1 alin. (2) din ordinul de numire, raportat şi la dispoziţiile alin. (6) al art. III din actul normativ sus-menţionat, exercitarea funcţiei se realizează în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat, pe o perioadă de maximum 4 ani, în conţinutul căruia sunt prevăzuţi indicatorii specifici de performanţă, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi condiţiile de încetare şi reziliere a acestuia.
Contractul de management încheiat între părţi sub nr. CC din 23 mai 2009 este asimilat contractului individual de muncă potrivit art. III pct. 7 din O.U.G. nr. 37/2009.
Prin Ordinul nr. X din 5 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. g) din Contractul de management nr. CC din 23 mai 2009, s-a dispus încetarea contractului de management al reclamantului, având funcţia de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenţilor Alba-Iulia, ca urmare a desfiinţării postului.
Acest ordin a fost completat prin Ordinul pârâtului nr. Z din 5 noiembrie 2009, în sensul că, în preambul se adaugă şi prevederile Legii nr. 53/2003 - C. muncii, iar, la art. 1 alin. (1) se menţionează şi încetarea raportului de muncă al reclamantului în conformitate cu dispoziţiile art. 55 lit. c) C. muncii.
Curtea a constatat că temeiul juridic care a stat la baza ordinului de eliberare din funcţie al reclamantului l-a constituit art. 9 pct. 1 lit. g) din contractul de management, raporturile contractuale încetând ca urmare a desfiinţării postului prin Ordinul emis cu aceeaşi dată de 5 octombrie 2009 de către Ministrul Tineretului şi Sportului sub nr. 1586.
Instanţa de fond a constatat că reclamantul a solicitat pe calea procedurii prealabile revocarea ordinului atacat, plângerea fiind transmisă pârâtei în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea a apreciat că în speţă se impune coroborarea dispoziţiilor art. 10 din H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management, în conformitate cu care litigiile izvorâte din încetarea contractului se soluţionează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ, cu cele ale art. IV pct. 11 din O.U.G. nr. 105/2009 ce stabilesc dispoziţiile legale aplicabile încetării raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă ale funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, Legea nr. 188/1999 şi respectiv Legea nr. 53/2003 - C. muncii.
Analizând Ordinul nr. X din 5 octombrie 2009, cu completările ulterioare, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Curtea a constatat că pârâtul nu a respectat dispoziţiile art. 73 C. muncii, în sensul acordării preavizului de 15 zile lucrătoare, precum şi cele ale art. 74 lit. b) din Cod, deoarece actul de încetare a raportului de serviciu nu conţine elementele imperative impuse de acest text normativ şi a arătat că sunt incidente în cauză prevederile art. 76 C. muncii, potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, solicitând casarea acesteia şi trimiterea sa spre rejudecare, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
Recurenta a arătat că este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, prin care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului îşi exercită atribuţiile în domeniile sportului şi tineretului.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia prematurităţii introducerii cererii invocată în cauză, cu motivarea că în speţă nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile.
Recurenta a mai susţinut că ordinele atacate erau emise cu respectarea cadrului legal.
Prin întâmpinarea depusă la termenul din 10 noiembrie 2010, intimatul-reclamant I.A.E. a solicitat respingerea recursului, arătând că, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul cererilor persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a-l admite, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 6 noiembrie 2009, reclamantul I.A.E. a solicitat anularea Ordinelor nr. X din 5 octombrie 2009 şi Z din 5 noiembrie 2009 emise de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, reintegrarea sa în funcţia de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite funcţiei de director coordonator adjunct, salariul de încadrare, indemnizaţia de conducere şi sporul de vechime începând cu 5 octombrie 2009, precum şi obligarea pârâtului la plata sumelor datorate bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale, contribuţiile la fondul de sănătate şi alte fonduri, începând cu luna octombrie 2009.
Cererea reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1 şi urm. din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la data de 19 noiembrie 2009, pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile şi pe fond, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 5 ianuarie 2010, instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, constatând că, în cauză, procedura prealabilă este obligatorie, dar întrucât reclamantului i s-a comunicat un răspuns la plângerea adresată pârâtului, instanţa a apreciat procedura prealabilă îndeplinită până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ promovată.
Înalta Curte arată că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora „în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public”.
Or, art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevede că, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, (...), recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii”.
Examinând înscrisurile existente în dosarul de fond, Înalta Curte constată că, la fila dosarului de fond, reclamantul a depus dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 54/2004, datată 9 noiembrie 2009, deci ulterior sesizării instanţei de fond cu cererea de anulare a actului administrativ.
La dosar există şi răspunsul autorităţii pârâte, în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiată, datată 19 noiembrie 2009.
Or, dispoziţiile legale incidente indicate mai sus impun imperativ persoanei vătămate atât condiţia solicitării adresate autorităţii publice de a reexamina actul administrativ, cât şi sesizarea instanţei de judecată numai după primirea unui răspuns sau expirarea unui termen de la depunerea cererii de reexaminare, termen prevăzut pentru a da autorităţii emitente posibilitatea revenirii asupra deciziei contestate.
Orice sesizare a instanţei de judecată anterior sau în lipsa parcurgerii acestei etape prealabile, în integralitatea sa, este neavenită, întrucât lipseşte textul legal de finalitatea sa legitimă, urmând a fi respinsă.
Înalta Curte constată că, în cauză, în mod eronat a apreciat instanţa de fond procedura prealabilă ca legal îndeplinită, întrucât în speţă reclamantul-intimat s-a adresat instanţei de judecată anterior sesizării autorităţii emitente a actului administrativ şi cu nesocotirea termenului indicat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Nu poate fi primită apărarea intimatului-reclamant privind incidenţa art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, întrucât aceste dispoziţii, care instituie o situaţie de excepţie, nu au fost invocate expres şi nici dezvoltate în faţa instanţei de fond.
În cererea sa, reclamantul nu a invocat pe fond faptul că vătămarea drepturilor sale legitime ar fi produsă în mod direct sau indirect de dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, ci a motivat nelegalitatea actelor administrative contestate prin încălcarea dispoziţiilor art. 65, art. 67, art. 73, art. 74 şi art. 76 C. muncii, prevederi devenite incidente în speţă tocmai în temeiul dispoziţiilor art. III pct. 7 din O.U.G. nr. 37/2009.
Astfel, vătămarea invocată de către intimatul-reclamant nu s-ar datora aplicării O.U.G. nr. 37/2009, ci, pe fond, nerespectării în fapt de către recurentă a dispoziţiilor C. muncii.
Mai mult, Înalta Curte constată că atât Ordinul nr. 841 din 22 mai 2009 prin care reclamantul-intimat a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al Casei de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, cât şi actele administrative contestate, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În aceste condiţii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul şi modificând sentinţa recurată, va respinge cererea reclamantului I.A.E. ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret împotriva sentinţei civile nr. 5/F/CA/2010 din data de 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa recurată în sensul că respinge cererea reclamantului I.A.E. ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4877/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4879/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
