ICCJ. Decizia nr. 4882/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4882/2010
Dosar nr. 30/33/2010
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 105 din data de 8 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a anulat decizia nr. 290/2009 emisă de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior şi a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale aferente de la momentul eliberării din funcţie şi până la reîncadrare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă al judeţului Maramureş prin Ordinul din 25 mai 2009 al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în baza dispoziţiilor art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009.
Exercitarea funcţiei de director coordonator s-a făcut în baza contractului de management din 25 mai 2009, încheiat pe o perioadă de 4 ani, care, potrivit art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009 este asimilat contractului individual de muncă.
Prin decizia nr. 290 din 13 octombrie 2009 a Inspectorului General de Stat, s-a dispus încetarea contractului de management al reclamantei începând cu data de 14 octombrie 2009, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009.
Curtea a reţinut că la baza emiterii deciziei sus-menţionate au stat Legea nr. 188/1999, H.G. nr. 11/2009, H.G. nr. 767/1999, O.U.G. nr. 105/2009 precum şi Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din 25 mai 2009.
Deşi nu i s-a acordat previz şi nu a existat ordin de revocare din funcţie, decizia de mai sus şi-a produs efectele din data de 14 octombrie 2009, inclusiv în ce priveşte îndepărtarea reclamantei din funcţie.
Examinând dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa de fond a apreciat că actul administrativ contestat, prin care s-a dispus revocarea reclamantei din funcţie, apare ca nelegal, întrucât nu este semnat de ordonatorul principal de credite, în speţă Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, nefiind probat mandatul deţinut în acest sens de către semnatarul dispoziţiei contestate.
În plus, Curtea a constatat că actul administrativ contestat nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au determinat autoritatea publică să adopte această măsură, decizia fiind astfel nelegală.
A mai constatat instanţa de fond că probele administrate în cauză demonstrează fără echivoc faptul că încetarea contractului reclamantei nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute de art. 9 din contractul de management, întrucât nu este probat faptul că activitatea reclamantei ar fi fost evaluată ca necorespunzătoare, că ar fi avut loc vreo reorganizare, că ar fi fost desfiinţată autoritatea publică sau că ar exista alte situaţii prevăzute expres de lege.
Curtea a apreciat ca nefondate apărările pârâtei potrivit cărora unicul temei, apreciat şi ca suficient, pentru adoptarea deciziei contestate de către reclamantă, l-a constituit O.U.G. nr. 105/2009, întrucât acest act normativ menţionează explicit că persoanele care ocupă funcţiile prevăzute de art. III şi art. IV alin. (3) îşi păstrează statutul şi celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management aflate în derulare îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Inspecţia Muncii, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că actul normativ în baza căruia reclamanta a fost numită în funcţia pe care solicită reintegrarea, O.U.G. nr. 37/2009, a fost abrogat de Guvernul României şi declarat neconstituţional, nemaiputând fi, astfel, considerat ca legal, funcţional şi actual, situaţia în care solicitarea reclamantei este rămasă fără obiect şi nu mai poate fi pusă în executare.
A arătat recurenta că noul act normativ, O.U.G. nr. 105/2009, a prevăzut expres desfiinţarea posturilor din categoria căruia face parte funcţia ocupată de reclamantă şi reluarea procedurii de desemnare a directorilor coordonatori.
A mai susţinut recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că mandatul acordat semnatarului actului administrativ nu există. Inspectorul General de Stat a emis decizia nr. 290 din 13 octombrie 2009 ca urmare a împuternicirii delegate prin Ordinul din 09 octombrie 2009, act cu caracter individual, prin care au fost conferite atribuţii specifice, în valorificarea unor obligaţii ce rezidă din acte normative, unor persoane în concret nominalizate, neexistând obligaţia de publicare a acestui ordin în M. Of.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a-l admite, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că intimata-recurentă a fost numită în funcţia de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă al judeţului Maramureş prin Ordinul din 25 mai 2009 al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, act administrativ emis în baza dispoziţiilor art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009.
Prin decizia nr. 290 din 13 octombrie 2009 a Inspectorului General de Stat, s-a dispus încetarea contractului de management al reclamantei începând cu data de 14 octombrie 2009, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009.
Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 şi ulterior O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcţiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcţii.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
În cadrul controlul a priori realizat pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin decizia susmenţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o Ordonanţă de Urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a arătat că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
În ceea ce priveşte O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această ordonanţă de urgenţă, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conţine aceleaşi soluţii legislative.
Înalta Curte constată că, în speţă, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă declarată de asemenea neconstituţională.
Or, lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantei într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al Ordonanţei de Urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
În consecinţă, reclamanta nu mai poate invoca protecţia legală a statutului său împotriva măsurilor dispuse ulterior, această protecţie dispărând ca efect al Deciziilor Curţii Constituţionale.
În aceste condiţii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul şi modificând sentinţa recurată, va respinge cererea reclamantei B.M. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurenta-pârâtă Inspecţia Muncii împotriva sentinţei civile nr. 105 din data de 8 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge cererea reclamantei B.M. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4881/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4883/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
