ICCJ. Decizia nr. 4885/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4885/2010
Dosar nr. 695/35/2010
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 232/CA/2010-PI din data de 17 august 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC F. SRL în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. şi a suspendat executarea procesului verbal de constatare din 16 martie 2010 precum şi a deciziei nr. 7067 din 15 aprilie 2010 emise de pârâtă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în speţă, prin procesul-verbal de constatare din 16 martie 2010 şi decizia nr. 7067 din 15 aprilie 2010 emise de A.P.D.R.P. s-a stabilit că reclamanta SC F. SRL a încălcat prevederile legale şi contractuale din contractul cadru din 08 noiembrie 2005, Anexa I, art. 3, potrivit căruia beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi selecţie înscrise în cererea de finanţare, precum şi criteriul de eligibilitate general EG5 - solicitantul nu are pierderi financiare, obligaţii fiscale financiare restante faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi bănci conform ultimelor declaraţii fiscale sau a altor declaraţii emise de către autorităţi fiscale.
Curtea a reţinut că petentul a invocat neîndeplinirea cerinţelor pentru angajarea răspunderii sale contractuale, precum şi achitarea la zi a impozitelor şi taxelor, aspecte de natură a crea o puternică îndoială asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative contestate.
A mai arătat instanţa de fond că, ţinând cont de valoarea obligaţiilor de plată stabilite în sarcina petentei, în cuantum de 343.153,80 RON, în contextul dificultăţilor financiare cu care se confruntă aceasta, prejudiciul suferit de către societate ar fi evident, ceea ce ar avea ca rezultat imposibilitatea desfăşurării în continuare a activităţii acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei ca nefondată, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod eronat a constatat instanţa de fond îndeplinirea condiţiilor stipulate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta-intimată nu a dovedit în mod concret în ce constau paguba iminentă şi cazul bine justificat.
A mai susţinut că încălcarea de către reclamantă a criteriului de eligibilitate EG5 reprezintă un motiv suficient de neîndeplinire a condiţiilor asumate prin contract şi prin urmare îndrituieşte A.P.D.R.P. să declanşeze recuperarea sumelor decontate, că beneficiarul înregistrează în continuare pierdere netă în exerciţiul financiar şi obligaţii restante către bugetul de stat şi că recuperarea prejudiciului produs din culpa reclamantei este obligatorie pentru derularea programului SAPARD în condiţiile impuse de Comunitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând motivele de recurs formulate în raport de sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, în baza dispoziţiilor art. 304¹ C. proc. civ., urmează a admite recursul, constatând incident în cauză motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 16 martie 2010 şi a deciziei nr. 7067 din 15 aprilie 2010, emise de A.P.D.R.P., prin care reclamanta a fost obligată să returneze suma de 343.153,80 RON reprezentând cheltuieli neeligibile, la care se adaugă penalităţi şi dobânzi conform prevederilor legale în vigoare.
Solicitarea de returnare a sumei menţionate este motivată de nerespectarea, de către intimata-reclamantă, a obligaţiilor prevăzute de contractul cadru din 08 noiembrie 2005, încheiat între recurentă şi intimată, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Achiziţionarea de utilaje şi mijloace de transport specializate pentru unitatea de procesare a fructelor şi ciupercilor de pădure din localitatea L.J., judeţul Bihor”.
Procesul-verbal de constatare din 16 martie 2010 menţionează, la secţiunea 13 faptul că reprezintă titlu de creanţă, executoriu, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător arată că sumele provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi din fondurile de cofinanţare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanţe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislaţia în vigoare privind contestarea de plată a creanţelor bugetare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) Teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte reţine că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte o creanţă bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a prezentului litigiu aparţine în primă instanţă Tribunalului competent teritorial, iar Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va pronunţa în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de A.P.D.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 232/CA/2010 -PI din data de 17 august 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare către Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4884/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4886/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
