ICCJ. Decizia nr. 4883/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4883/2010
Dosar nr. 32/33/2010
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 66 din data de 16 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi a dispus suspendarea Ordinului din 13 octombrie 2009 emis de pârâtă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei pe fond.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că reclamantul a deţinut funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei Stabiliri şi Plăţi Prestaţii a Casei Judeţene de Pensii Maramureş, fiind numit prin Ordinul din 25 mai 2009 al Ministrului Muncii şi încheind un contract de management, iar prin Ordinul din 13 octombrie 2009 emis de pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale a fost eliberat din funcţia sus-menţionată.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării actului administrativ.
A arătat Curtea că ordinul atacat a fost emis fără să existe un motiv de fapt care să justifice încetarea contractului de management, fără să existe motivare în drept a măsurii, în conţinutul ei făcându-se referire doar generic, la diferite acte normative, fără a se indica termenul în care poate fi contestat şi instanţa competentă, că a fost emis de către un organ necompetent şi cu încălcarea O.G. nr. 105/2009, aspecte ce tind să pună un real semn de întrebare asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.
Prima instanţă a mai constatat că în speţă este îndeplinită şi condiţia privind existenţa unui prejudiciu iminent, prin efectul pierderii locului de muncă şi implicit a sursei de venituri, fără existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi soluţionat fondul cauzei.
Curtea a mai reţinut că este îndeplinită şi condiţia îndeplinirii procedurii prealabile, în sensul că reclamantul înainte de a se adresa instanţei a formulat în termenul legal de 30 de zile, plângere prealabilă, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât în speţă nu poate fi reţinută existenţa unor motive care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ contestat şi nici faptul că prin executarea actului administrativ reclamantul ar fi supus unei vătămări iminente şi ireparabile.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a-l admite, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că reclamantul C.G. a deţinut funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei Stabiliri şi Plăţi Prestaţii a Casei Judeţene de Pensii Maramureş, fiind numit prin Ordinul din 25 mai 2009 al Ministrului Muncii, ordin emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Reclamantul a fost eliberat din funcţia ocupată prin Ordinul din 13 octombrie 2009 emis de pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.
Înalta Curte constată că în speţă nu sunt îndeplinite cele două condiţii cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, condiţii a căror existenţă ar justifica măsura excepţională a suspendării executării actului administrativ.
Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Or, Înalta Curte constată că Ordinul din 25 mai 2009, în temeiul căruia reclamantul a fost numit în funcţia publică de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei Stabiliri şi Plăţi Prestaţii a Casei Judeţene de Pensii Maramureş, a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, însăşi funcţia deţinută de reclamant fiind înfiinţată în urma adoptării şi aplicării acestui act normativ.
O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia reclamantul a fost numit în funcţia publică şi s-a încheiat contractul de management a fost declarată ca neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
Controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
În ceea ce priveşte O.U.G. nr. 105/2009, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, reproducând aceleaşi soluţii legislative, acest act normativ a fost, la rândul său, declarat ca neconstituţional prin Decizia nr. 1629/2009.
Efectele declarării ca neconstituţional a actului normativ în baza căruia a fost emis un act administrativ sunt rezumate în considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curţii Constituţionale, şi anume „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora”, în prezenta speţă actul administrativ de numire în funcţie şi contractul de management încheiat în aplicarea ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantului într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Acest aspect este de natură a lipsi de substrat legitim aspectele invocate de reclamantul-intimat privind aparenta nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere, act în temeiul căruia a fost destituit din funcţia creată cu încălcarea dispoziţiilor legale şi constituţionale.
În privinţa condiţiei „pagubei iminente”, legea contenciosului administrativ o defineşte, în art. 2 alin. (1) lit. ş), ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcţia de conducere, prin ea însăşi, duce la producerea unei pagube iminente.
Reclamantul a făcut referire la drepturile salariale de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acţiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu, iar drepturile salariale vor putea fi recuperate.
În aceste condiţii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul şi modificând încheierea recurată, va respinge cererea reclamantului C.G. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei civile nr. 66 din data de 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa recurată în sensul că respinge cererea reclamantului C.G. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4882/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4884/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
