ICCJ. Decizia nr. 4889/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4889/2010
Dosar nr. 73/54/2010
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M.A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia privind Titlul de Despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, strada S., preluat abuziv, conform dispoziţiei din 23 ianuarie 2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (1719/N/2001).
Prin dispoziţia din 23 ianuarie 2006, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea către reclamantă de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 12869/CC.
Ulterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval considerabil, se invocă de către Comisia Centrală efectuarea unei adrese pentru a se lămuri componenţa imobilului, fără a se face vreo dovadă în acest sens.
Instanţa de fond a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 8 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, durata excesivă a procedurilor administrative fiind de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
Curtea a reţinut că, în speţă, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, iar absenţa totală a despăgubirilor creează reclamantelor o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prima instanţă a respins cererea de obligare a pârâtelor la daune cominatorii, arătând că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
A respins instanţa şi capătul de cerere privind obligarea Comisiei la daune morale, apreciind că prin probatoriul administrat în cauză reclamanta nu a făcut dovada existenţei şi întinderii prejudiciului moral suferit prin emiterea cu întârziere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, motivată de faptul că, deşi Autoritatea asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005, acest aspect nu îi conferă Autorităţii legitimare procesuală pasivă în acţiunile promovate prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Împotriva sentinţei civile nr. 38 din 29 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiate.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea recurată este netemeinică, datorită următoarelor argumente:
Dacă instanţa de fond ar fi analizat dispoziţiile legale în vigoare ar fi constatat că Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuţii de identificare a imobilelor şi ar fi observat că în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 se identifică imobilul. A te prevala numai de dispoziţiile privind soluţionarea dosarelor într-un termen rezonabil, ignorând, de fapt, problemele aflate în dosare, înseamnă a nu îşi exercita rolul activ, încălcând dreptul celorlalte părţi la un proces echitabil. Nu se poate reţine culpa recurentei privind durata de soluţionare a dosarelor de despăgubire, deoarece, în exercitarea atribuţiilor sale, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 2815/2008 prin care a stabilit ordinea de soluţionare, a dosarelor de despăgubire. Instanţa de fond ar fi trebuit să ţină seama că decizia nr. 2815/2008 nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubire înregistrate/neînregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale stabilind astfel o modalitate de soluţionare convenabilă pentru toţi.
Pe fondul cauzei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a precizat că în dosarul de despăgubire al reclamantei nu este identificat obiectul acesteia, respectiv, nu se precizează în mod expres dacă se propun măsuri reparatorii pentru teren şi construcţie, respectiv , adresă, număr poştal, număr de carte funciară, număr cadastral, număr topografic actual, suprafeţele imobilului pentru care se face propunerea (pentru construcţii se indică suprafaţa desfăşurată/construită/utilă, anul edificării acesteia, materialele utilizate la edificare, utilităţi şi instalaţii). Pe de altă parte, s-a precizat că soluţionarea dosarelor reclamantei înaintea celor venite anterior acestui dosar ar duce la încălcarea drepturilor celorlalte persoane îndreptăţite, având impact, implicit, şi asupra principiului acordării unor despăgubiri juste şi echitabile.
În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 privind accelerarea acordării despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ale art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond, în mod legal - prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente - a admis acţiunea reclamantei M.A. şi a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea în favoarea reclamantei a deciziei conţinând titlul de despăgubiri, în condiţiile în care este probat, în litigiu, că prin dispoziţia Primarului Municipiului Craiova din 23 ianuarie 2006 s-a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către M.A., pentru imobilul situat în localitatea Craiova, strada S., judeţul Dolj, imposibil de restituit în natură, şi că dosarul aferent dispoziţiei de restituire a fost înaintat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a fost înregistrat la secretariatul acestei comisii sub nr. 121869/CC/2006.
Este adevărat că dispoziţiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor"; din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus menţionate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluţionată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare şi până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile.
Principiul „termenului rezonabil"; se referă aşadar atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, în cauză dosarul de despăgubire al reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 12869/CC/2006 şi nu a fost încă soluţionat, iar în aceste condiţii în mod corect prima instanţă a apreciat că nu a fost respectată cerinţa rezolvării dosarului intimatei într-un termen rezonabil şi a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la soluţionarea dosarului în sensul emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire.
Susţinerea pârâtei în sensul că autoritatea administraţiei publice locale emitentă a dispoziţiei de acordare a despăgubirilor nu a specificat expres care este componenţa imobilului pentru care se face propunerea de acordare de măsuri reparatorii nu este întemeiată, adresa din 25 ianuarie 2010 în acest sens a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor întocmindu-se pro causa, ulterior introducerii acţiunii reclamantei şi după primirea citaţiei pentru termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2010.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 38 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 38 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4888/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4891/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
