ICCJ. Decizia nr. 4888/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4888/2010
Dosar nr. 766/46/2010
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 150/F-Cont din data de 25 iunie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.O. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a anulat Ordinul din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior eliberării din funcţie şi a obligat pârâta la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre salariul obţinut în funcţia din care a fost eliberat şi salariul deţinut în funcţia actuală.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că reclamantul a deţinut funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, iar prin Ordinul din 23 aprilie 2009 al preşedintelui Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor reclamantul a fost eliberat din funcţie, în temeiul dispoziţiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009.
Instanţa de fond a arătat că, prin Decizia pronunţată de Curtea Constituţională la data de 7 octombrie 2009, O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia reclamantul a fost eliberat din funcţia publică deţinută, a fost declarată ca neconstituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe, şi ca atare, toate dispoziţiile ordonanţei rămân fără efect, întocmai ca şi măsurile luate în temeiul acestei ordonanţe.
Instanţa de fond a reţinut, din probatoriul administrat, că temeiul juridic al măsurii luate împotriva reclamantului a fost intervenţia O.U.G. nr. 37/2009, iar prin declararea acesteia ca neconstituţională ordinul în discuţie emis în baza acesteia îşi pierde fundamentul, dimpreună cu faptul că această măsură a fost luată cu nerespectarea prevederilor art. 3 lit. f), art. 99 lit. b) şi art. 100 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 188/1999.
Având în vedere dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care instanţa le consideră netemeinice şi nelegale, hotărârea de constatare a nulităţii actului administrativ impune reintegrarea persoanei respective în funcţia publică deţinută şi plata de către autoritate sau instituţia publică emitentă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, dar şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul.
A arătat prima instanţă că din probatoriul administrat reiese faptul că postul de director executiv adjunct (siguranţa alimentelor din cadrul D.S.V. Argeş) a fost reînfiinţat, aşa cum rezultă din Ordinul din 07 mai 2010, pe care a fost numită, cu caracter temporar, o altă persoană, ceea ce conduce la concluzia că reintegrarea reclamantului pe acelaşi post este posibilă, cu plata diferenţei dintre salariul obţinut în funcţia din care a fost eliberat şi cel deţinut în funcţia actuală.
Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, arătând că prin cererea de faţă se invocă încălcarea unor drepturi fundamentale prin dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, iar pe de altă parte art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, referindu-se expres la această situaţie, prevede că acţiunea poate fi introdusă „direct"; la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, partea I, condiţie care, în speţă, a fost îndeplinită.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia inadmisibilităţii cererii intimatului-reclamant pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii incidente în prezenta cauză.
Pe fond, recurenta a susţinut că Ordinul din 23 aprilie 2009 a fost emis cu respectarea cadrului legal în vigoare la acel moment, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, instituţia publică neavând un drept de opţiune, astfel încât desfiinţarea funcţiei deţinute de reclamant s-a produs ope legis.
A mai arătat recurenta că Decizia Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 37/2009 nu poate avea efect retroactiv, astfel încât actul administrativ emis anterior publicării acestei decizii a avut un temei legal şi a produs efecte juridice valabile.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, întrucât prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, Ordinul din 23 aprilie 2009 emis de preşedintele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională, în cadrul controlul de constituţionalitate a priori, a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
În considerentele acestei decizii, reluate şi prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, măsură ce a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituţională, aşa cum s-a arătat anterior.
În temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Pentru acţiunile întemeiate pe aceste dispoziţii, legea prevede exceptarea de la parcurgerea procedurii prealabile, cu condiţia exercitării acţiunii în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, partea I, condiţie care, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, a fost îndeplinită în prezenta cauză.
Viciul de neconstituţionalitate al Ordonanţei de Urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ emis în temeiul acestuia.
Lipsirea de temei constituţional a actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009, are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv a actului administrativ de eliberare din funcţie emis cu încălcarea dispoziţiilor Legiii nr. 188/1999, lege cadru privind funcţia publică.
Ca efect al deciziei de neconstituţionalitate, instanţa de control judiciar are obligaţia de a aprecia legalitatea actului administrativ, cu a cărui contestare a fost învestită, în limitele învestirii, prin înlăturarea prevederilor declarate neconstituţionale şi raportarea la dispoziţiile legale relevante.
Interpretarea contrară ar lipsi practic de efect decizia de constatare a neconstituţionalităţii actului normativ, prin permiterea subzistării efectelor contrare ordinii constituţionale.
Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999 sau cu încălcarea dispoziţiilor acestui act normativ, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
În aceste condiţii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 150/F-Cont din data de 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4887/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4889/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
