ICCJ. Decizia nr. 4893/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4893/2010
Dosar nr. 2621/1/2010
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 188 din 20 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de Clubul Sportiv „V."; Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 324 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că prin încheierea pronunţată la 5 mai 2009 în Dosarul nr. 22.847.1/3/2005, Tribunalul Timiş a dispus sesizarea Curţii de Apel Timişoara pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 829/1999 privind transmiterea din administrarea Asociaţiei pentru Cultură Fizică şi Sport „V."; Bucureşti în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului a terenului situat în Bucureşti, şoseaua P.
Excepţia de nelegalitate a fost invocată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 de reclamantul Clubul Sportiv „V."; Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii Confederaţia N.S.L.C.R., Ministerul Tineretului şi Sportului şi Guvernul României.
În motivarea excepţiei invocate, s-a susţinut că H.G. nr. 829/1999 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 213/1998, deoarece s-a dispus cu privire la un teren care nu se află în proprietate publică a statului şi pe care sunt amplasate construcţiile deţinute în proprietate de către clubul sportiv reclamant, încălcând astfel dreptul său recunoscut de lege şi dispoziţiile Legii nr. 213/1998.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 324 din 26 octombrie 2009, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul Clubul Sportiv „V.”, considerându-se că sunt neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul Clubul Sportiv „V."; Bucureşti şi a solicitat casarea hotărârii atacate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 3, 5, 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 188 din 20 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de Clubul Sportiv „V.” Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 326 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte a respins criticile recurentului privind necompetenţa teritorială a Curţii de Apel Timişoara şi nulitatea hotărârii atacate pentru neparticiparea procurorului la dezbateri, arătând că în cazul excepţiei de nelegalitate dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd procedura de soluţionare fără a impune participarea reprezentantului Ministerului Public.
Înalta Curte a înlăturat în cauză aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, motivând că dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuţie în mod repetat şi fără limită în timp a legalităţii oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile şi drepturile fundamentale menţionate anterior, contravenind jurisprudenţei Curţii Europpene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, pronunţate în situaţii juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privinţa actelor administrative cu caracter individual, admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului respectiv.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Clubul Sportiv „V.” Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectiv „dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Revizuentul critică decizia nr. 188 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulând următoarele motive de revizuire:
- Hotărârea supusă revizuirii s-a dat cu încălcarea art. 34 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Revizuenta susţine că se impune a se face o distincţie cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual în funcţie de persoana care este beneficiar al actului, spre a se aprecia în ce măsură acesta intră sau nu în sfera de protecţie a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Persoanele care intră în sfera de protecţie a Convenţiei ar putea fi vătămate de o analiză a actului administrativ unilateral fără limită în timp, impunându-se o îngrădire a acestei analize în timp. Dar, dacă beneficiarul actului administrativ nu intră în sfera de protecţie a Convenţiei, textul care permite analizarea actului de către instanţă (art. 4 - excepţia de nelegalitate) urmează a fi aplicat.
În speţă, susţine revizuenta actul a cărei legalitate se contestă, respectiv H.G. nr. 829/1999, este emis de către stat prin puterea executivă - Guvernul României, iar beneficiarul actului este Ministerul Tineretului şi Sportului respectiv Statul.
Statul ca beneficiar al actului nu poate avea calitatea de „victimă a unei violări a Convenţiei”, el fiind cel care trebuie să vegheze la aplicarea şi respectarea Convenţiei, deci el nu intră în sfera de protecţie a Convenţiei, aşa încât textul de lege - art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ îşi găseşte aplicare în speţă.
Aşadar, susţine revizuenta, înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 încalcă art. 36 din Convenţie raportat la art. 6 - dreptul de acces la tribunal, dreptul la un recurs efectiv al revizuentei.
- prin hotărârea a cărei revizuire se cere a fost încălcat principiul „non reformatio in pejus”.
Prin decizia nr. 188 din 20 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respingând recursul ca nefondat a agravat situaţia recurentului în propria cale de atac, instanţa de control judiciar înlăturând aplicarea textului de lege invocat - art. 4 din Legea nr. 554/2004, ceea ce echivalează cu exprimarea unui „fine de neprimire” respectiv constatarea inadmisibilităţii căii de atac, precum şi cu o „denegare de dreptate”.
Susţine revizuenta, că prin decizia pronunţată, instanţa a îngrădit dreptul la un recurs efectiv prin aplicarea unor dispoziţii care nu erau incidente în cauză.
- decizia a cărei revizuire se solicită a încălcat principiul dublului grad de jurisdicţie.
Înlăturând aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 554/2004, revizuenta arată că nu a avut dreptul la un recurs efectiv, fiind încălcat principiul dublului grad de jurisdicţie, dar şi art. 6 din Convenţie, practic i-a fost încălcat liberul acces la justiţie, principiu consacrat la art. 21 din Constituţia României, care prevede dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
Fiind „respins ca nefondat”, practic recursul a fost respins ca inadmisibil, excepţie ce nu a fost pusă în discuţia părţilor, încălcându-se principiul contradictorialităţii dezbaterilor, dreptul la apărare şi la egalitatea armelor.
Cât priveşte termenul de „o lună de la pronunţare”, de promovare a cererii de revizuire, prevăzut de art. 324 pct. 1 C. proc. civ. în cazul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuenta solicită a fi înlăturată în prezenta revizuire aplicabilitatea acestui termen procedural, instanţa urmând să dispună repunerea în termenul de formulare a revizuirii, în temeiul art. 103 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţie.
În esenţă, susţine revizuenta, motivul de revizuire nu putea fi cunoscut în termenul de o lună prevăzut de art. 324 pct. 1 C. proc. civ. până ce hotărârea Înaltei Curţi nu a fost motivată, aceasta fiind motivată cu încălcarea termenului prevăzut de art. 264 alin. (1) C. proc. civ.
Abia cu ocazia motivării deciziei partea a putut lua la cunoştinţă faptul că nu a avut parte de un recurs efectiv, respectiv că recursul a fost respins prin înlăturarea chiar a textului de lege ce o învestea cu judecata cauzei, respectiv art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Intimatul Guvernul României a depus întâmpinare la cererea de revizuire formulată de Clubul Sportiv „V.” Bucureşti, solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, prin decizia atacată fiind respins recursul ca nefondat, nefiind evocat fondul.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a depus concluzii scrise, invocând excepţiile-tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire. Pe fondul cererii, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
La termenul din 10 noiembrie 2010, în recurs, revizuentul Clubul Sportiv „V.” Bucureşti a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 324 pct. 1 C. proc. civ. privind termenul de revizuire întemeiat pe motivul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. - „o lună de la pronunţare”.
Consideră revizuenta că textul de lege menţionat încalcă prevederile art. 21 din Constituţia României, privind accesul liber la justiţie, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, precum şi a art. 129 privind folosirea căilor de atac.
Câtă vreme hotărârea dată în recurs a fost motivată cu încălcarea de către judecători a termenului prevăzut de art. 264 alin. (1) C. proc. civ., motivul de revizuire nu poate fi nici el cunoscut de parte în termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ., consecinţa fiind aceea că nu se poate vorbi de un proces cu adevărat echitabil.
Mai mult, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, circumscrie şi el obligaţia instanţei de motivare a hotărârii în termen rezonabil - 30 zile potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. civ., pentru a i se oferi părţii interesate posibilitatea de a ataca hotărârea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că atât Guvernul României cât şi intimatul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 188 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţie ce face parte din categoria excepţiilor procesuale de fond, în baza art. 137 C. proc. civ. se va pronunţa mai întâi asupra acestei excepţii, ştiut fiind că în cazul admiterii ei este de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri (…)”.
Deci pentru a fi susceptibilă de revizuire, o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs trebuie să evoce fondul cauzei.
Hotărârile instanţei de recurs care evocă fondul cauzei sunt acelea prin care instanţa admite recursul şi rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, astfel că deciziile instanţei de recurs prin care recursul a fost respins nu pot face obiectul cererii de revizuire.
Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este constantă în a defini noţiunea de „evocare fond”, stabilind că „o instanţă de recurs evocă fondul, atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate în instanţele inferioare, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie diferită, decât aceea sau acelea pronunţate de instanţele inferioare”.
În această categorie, nu intră astfel decizia nr. 188 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că nu a evocat fondul, fiind respins recursul declarat împotriva sentinţei nr. 324 din 26 octombrie 2009, în cauza dedusă judecăţii, condiţia impusă de lege nefiind deci îndeplinită.
Excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire este astfel întemeiată, motiv pentru care urmează a fi admisă, iar ca o consecinţă cererea de revizuire formulată de către revizuentul Clubul Sportiv „V.” Bucureşti împotriva deciziei nr. 188 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respinsă ca inadmisibilă.
Excepţia tardivităţii revizuirii invocată de reprezentantul intimatului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, este inutil a mai fi analizată, din moment ce instanţa a analizat mai întâi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire pe care a găsit-o întemeiată.
Între cele două excepţii, prioritate are excepţia inadmisibilităţii revizuirii.
Fiind inutilă analizarea excepţiei tardivităţii revizuirii, este de prisos a analiza şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 324 pct. 1 C. proc. civ., privind termenul de revizuire întemeiat pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. - o lună de la pronunţare.
Ca o consecinţă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie de neconstituţionalitate va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire invocată de Guvernul României şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Respinge cererea de revizuire formulată de Clubul Sportiv „V."; Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 188 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 pct. 1 C. proc. civ., formulată de revizuent, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4891/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4897/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
