ICCJ. Decizia nr. 4902/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4902/2010
Dosar nr. 885/33/200.
Şedinţa publică din 11 noiembrie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale pentru U.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea poziţiei de la nr. crt. 18, Secţiunea a II-a din Anexa nr. 1 a HG nr. 905/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Bistriţa-Năsăud precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Bistriţa-Năsăud referitoare la imobilul în care îşi are sediul Centrul Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud situat în municipiul Bistriţa, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 1990 U.M. a solicitat Primăriei jud. Bistriţa-Năsăud să se transmită în administrarea Ministerul Apărării Naţionale (M.Ap.N.) imobilul mai susmenţionat, astfel că, în temeiul art. 1 lit. b) din Decretul nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului, Primăria Bistriţa-Năsăud prin Decizia nr. 51 din 02 martie 1990 a transmis din administrarea sa în administrarea M.Ap.N. acest imobil înscris şi în C.F. 740, nr. topo. 1660 -1661 şi C.F. nr. 4.136 cu nr. topo. 1662 - 1663.
Reclamantul a precizat că în cursul derulării procedurii prealabile, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a adoptat Hotărârea nr. 50 din 15 aprilie 2009 prin care a transmis dreptul de administrare a imobilului Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a abrogat Decizia nr. 51 din 02 martie 1990 emisă de Primăria jud. Bistriţa-Năsăud.
Conchide reclamantul susţinând că nu i-a fost adusă la cunoştinţă această decizie, ci a aflat la data de 04 mai 2009 de pe site-ul Prefecturii, situaţie în care formulat plângerea prealabilă cu nr. A.1730 din 07 mai 2009 prin care a solicitat revocarea în tot a acesteia ca nelegală şi netemeinică, dar solicitarea sa a fost respinsă.
3. Apărările formulate de pârâţi.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Apărării Naţionale şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.
Referitor la excepţia lipsei de interes, pârâtul a arătat că reclamantul nu face dovada interesului legitim, personal, născut şi actual.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Ministerului Apărării Naţionale, raportat la prevederile art. 52 alin. (1) din Constituţia României şi la Legea nr. 554/2004, pârâtul a apreciat că acesta nu îşi justifică calitatea procesuală activă, întrucât nu face dovada dreptului propriu recunoscut de lege şi care să fi fost vătămat prin emiterea actului administrativ contestat, după cum nu face nici dovada legăturii de cauzalitate între act şi vătămarea invocată.
Privitor la excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, pârâtul arată că având în vedere că HG nr. 905/2002 face parte din categoria actelor prevăzute de art. 107 alin. (4) din Constituţia României şi a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial, în speţă aceasta realizându-se prin publicarea în M.Of. nr. 647 din 31 august 2002, acţiunea în justiţie a fost formulată după ce se împlinise termenul de prescripţie prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la acea dată.
Mai arată pârâtul că, în raport cu data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicită de reclamant, pârâtul a apreciat că acţiunea în justiţie a fost formulată cu depăşirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Intervenientul Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat admiterea, în principiu, a acestei cereri şi pe fond, admiterea acesteia.
Intervenientul relevă că în cauză, obiectul pricinii îl constituie anularea poziţiei nr. 18, Secţiunea a 11-a din Anexa nr. 1 la HGR. nr. 905/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului B-N, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul B-N, în acord cu prevederile pct. X din HGR. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, care dispun că inventarele se însuşesc prin hotărâre, de către consiliile judeţene.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernului României, intervenientul a invocat prevederile pct. XIII din HGR. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public de interes judeţean care dispun că aceasta se va face, conform legii, de către Guvern, prin hotărâre emisă pentru fiecare judeţ în parte. În aceste condiţii, prin urmare, prin HGR. nr. 905/2002 Guvernul României a atestat apartenenţa la domeniul public al judeţului Bistriţa-Năsăud a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1 - 58 şi desigur şi a bunului înscris în Anexa nr. 1, Secţiunea II, Bunuri imobile, nr. crt. 18, cod de clasificare 1.6.4. aflat în litigiu.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5/2010 din 12 ianuarie2010, a admis excepţia de tardivitate a introducerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale pentru U.M. Cluj-Napoca împotriva pârâţilor Guvernul României, a admis cererea de intervenţie principală formulată de către intervenientul Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi, pe cale de consecinţă, a respins ca tardiv formulată cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamantul Ministerul Apărării Naţionale împotriva pârâţilor Guvernul României, si Statul Român reprezentat prin Ministrul Finanţelor Publice.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
5.1. Cu privire la excepţia de tardivitate instanţa a constatat că nu poate fi stabilit un alt moment al comunicării actului administrativ decât data publicării în Monitorul Oficial, cu atât mai mult cu cât reclamanta, nefiind destinatar al actului administrativ, nu a primit vreodată comunicarea oficială pe altă cale procedurală a acestui act si mai mult, nici nu a existat vreo obligaţie legală in acest sens.
5.2. Astfel, a constatat instanţa, raportat la data publicării actului administrativ atacat în M.Of. (31 august 2002), cererea de chemare în judecată este tardiv formulată la data de 18 mai 2009, cu depăşirea termenului de decădere de un an, stabilit imperativ prin prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
6. Recursul formulat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale U.M. Cluj Napoca.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
6.1. Hotărârea de Guvern atacată este un act administrativ cu caracter normativ care, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, poate fi oricând atacată pe calea acţiunii directe la instanţa competentă de contencios administrativ, motiv pentru care, recurentul critică soluţia de respingere a acţiunii ca tardiv formulată.
6.2. Deşi instanţa de fond a apreciat că actul administrativ atacat este un act administrativ cu caracter individual, nu s-a acordat nicio importanţă specificului acestuia, respectiv obligaţiei de comunicare efectivă către părţile interesate.
Asimilându-se data comunicării actului cu data publicării, instanţa de fond a aplicat în mod greşit în cauză prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi, ca urmare şi soluţia de respingere a acţiuni ca tardivă este neîntemeiată.
Termenul de decădere de un an trebuia calculat nu de la data comunicării actului, ci de la data luării la cunoştinţă prin orice mijloace despre existenţa anexei la HG nr. 905/2002.
6.3. Instanţa de fond era obligată să ţină seama în soluţionarea excepţiei de tardivitate de practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, potrivit căreia, în cazul hotărârii Guvernului de atestare a domeniului public al unei unităţi administrativ teritoriale, îndeplinirea condiţiei de aducere la cunoştinţă publică se realizează, în privinţa anexelor care cuprind bunurile a căror apartenenţă se atestă, la data comunicării şi nu la data pe care o poartă numărul bis la Monitorul Oficial al României în care acestea sunt publicate, întrucât numerele bis ale Monitorului Oficial se publică doar într-un tiraj restrâns, la solicitarea directorilor instituţiei din cadrul administraţiei publice centrale.
Astfel, recurentul nu a putut lua cunoştinţă despre includerea în Anexa nr. 1 la pct. 18 a bunului proprietate publică a statului pe care îl are în administrare, ca aparţinând domeniului public al judeţului Bistriţa-Năsăud, decât în cursul lunii martie 2009.
6.4. Sentinţa recurată este criticată şi din perspectiva admiterii cererii de intervenţie în interes propriu formulată în cauză de Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud, pe care o consideră inadmisibilă, în raport de prevederile art. 49 alin. (2) C. proc. civ.
6.5. Calitatea în care s-a cerut introducerea în cauză a Statului Român este aceea de titular al dreptului de proprietate publică asupra imobilului înscris la nr. 18, Secţiunea a II-a din Anexa nr. 1 la HG nr. 905/2002 şi nu de pârât cum greşit a reţinut instanţa de fond.
7. Întâmpinarea formulată de intimatul-intervenient Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece HG nr. 905/2002 s-a publicat în M.Of. României nr. 647 din 31 august 2002, deci s-a adus la cunoştinţă în mod oficial, iar cererea de intervenţie îndeplineşte condiţiile impuse de dispoziţiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este fondat în parte.
1.1. Astfel, în mod corect instanţa de fond a calificat actul administrativ atacat ca fiind individual şi nu normativ.
HG nr. 905/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Bistriţa Năsăud, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Bistriţa-Năsăud este un act ce se adresează şi produce efecte juridice faţă de subiecte de drept determinate şi nu erga omnes.
1.2. Introducerea acţiunii în instanţă pentru anularea unui astfel de act administrativ este reglementată de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Momentul de la care se calculează termenul este acela al luării la cunoştinţă a actului atacat, întrucât reclamantul este terţ şi nu există obligaţia comunicării.
Se observă că HG nr. 905/202 a fost publicată în M.Of. nr. 647 din 31 august 2002, fără a se publica şi anexele nr.1-58, care s-au publicată în M.Of. nr. 647 bis din aceeaşi dată.
Este excesiv a se considera că recurentul-reclamant a luat cunoştinţă despre cuprinsul anexelor la HG nr. 905/2002, la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.
Este cunoscut că anexele se comunică în numărul bis al M.Of. care nu este de largă publicare, astfel încât, cât timp conţinutul anexelor nu a ajuns la persoana interesată nu se poate reţine că a fost îndeplinită condiţia luării la cunoştinţă a actului.
Aceasta este practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care a constatat că numerele bis ale M.Of. se publică într-un tiraj redus, numai la solicitarea instituţiilor din cadrul administraţiei publice centrale.
Din această perspectivă, hotărârea instanţei de fond, care a considerat că data luării la cunoştinţă a anexelor atacate este data publicării în Monitorul Oficial numărul bis, este greşită, critica fiind întemeiată.
Data luării la cunoştinţă a actului administrativ contestat este luna martie 2009, astfel cum a afirmat şi dovedit recurentul-reclamant, de unde rezultă că acţiunea a fost formulată în termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
1.3. Critica referitoare la admiterea cererii de intervenţie este nefondată.
Este evident că intervenientul Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud are interes în sensul prevăzut de art. 49 alin. (2) C. proc. civ., fiind iniţiatorul actului administrativ contestat.
1.4. Este nefondată şi critica ce priveşte reţinerea calităţii de pârât a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, deoarece în speţă nu se discută dreptul de proprietate, conform art. 12 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 213/1998, ci legalitatea unui act administrativ cu caracter individual.
2. În drept, fiind întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale pentru U.M. 02032 Cluj-Napoca împotriva sentinţei nr. 5/2010 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4901/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4909/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
