ICCJ. Decizia nr. 4901/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4901/2010
Dosar nr. 706/320/200.
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 424 din 9 iunie 2009 de declinare a competenţei pronunţată de Tribunalul Mureş, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost sesizată cu excepţia de nelegalitate a HG nr. 964/2002, Anexa 81, poziţia 59, excepţie invocată de reclamantul Municipiul Târgu Mureş în contradictoriu cu pârâţii Comuna Sântana de Mureş, Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară, Guvernul României, prin care contestă legalitatea acestei hotărâri în ceea ce priveşte atestarea imobilului aferent complexului de agrement şi sport ,,M." (insula) compus din construcţii, anexe gospodăreşti şi teren aferent de 2,07 ha, înscris în cadastrul comunal parcela 773, tarlaua 26 şi în C.F. nr. 91976/N Tg.-Mureş, nr.top.2445/a, 2445/b, 2446, 2470, 2469 şi 1836/2, ca aparţinând domeniului public al Comunei Sântana de Mureş.
În susţinerea excepţiei s-a arătat că acest imobil nu poate fi cuprins în listele de inventariere care aparţin domeniului public al Comunei Sântana de Mureş şi apoi înscris în HG nr. 964/2002, întrucât terenul se află pe domeniul administrativ al Municipiului Tg.-Mureş, formează proprietatea municipiului, drept atestat prin înscrierea în cartea funciară şi în registru unic de cadastru. Se mai arată că acest imobil a fost înscris ca făcând parte din domeniul public al Municipiului Tg.-Mureş în aceeaşi HG nr. 964/2002, anexa 2 poz.390 sub denumirea Week-end Insula. Înscrierea imobilului în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al Comunei Sântana de Mureş reprezintă o greşeală a aparatului propriu de specialitate al Consiliului local al comunei pârâte şi de aceea aceasta trebuie îndreptată prin anularea înscrierii din Anexa 81, Poz.59 a HG nr. 964/2002.
Pârâta comuna Sântana de Mureş a solicitat respingerea excepţiei, susţinând că imobilul formează proprietatea comunei, dreptul de proprietate fiind dobândit printr-un schimb de terenuri din anul 1975 intervenit între S.C.Z. Tg.-Mureş - deţinătoare la acea dată a terenului - şi CAP Sântana de Mureş - deţinătoare a unor terenuri pe malul stâng al râului Mureş. În urma acestui schimb s-a întocmit şi un act de delimitare a perimetrului comunei Sântana de Mureş, acest plan fiind vizat de către reprezentanţi ai fostului Consiliu Popular al comunei Sântana de Mureş, ai fostului Consiliu Popular al Municipiului Tg.-Mureş. Cu aceeaşi ocazie s-a întocmit şi o hartă cadastrală fiind menţionate punctele de hotar, iar imobilul din litigiu a fost cuprins în perimetrul comunei Sântana de Mureş.
Nu contestă înscrierile din cartea funciară din anul 1943 care atestă dreptul de proprietate al Municipiului Tg.-Mureş asupra imobilului dar susţine că situaţia juridică a acestuia s-a modificat aşa cum s-a arătat mai sus, prin schimbul de terenuri din anul 1975.
Schimbul de terenuri este evidenţiat şi în raportul cadastral al comunei Sântana de Mureş dar şi în planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate întocmit cu ocazia înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea comunei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Guvernul României a solicitat respingerea excepţiei arătând că HG nr. 964/2002 a fost adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituţia României modificată şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, prin proprietatea publică şi regimul acesteia, la elaborarea actului fiind respectate şi dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei autorităţi administrativ teritoriale, în speţă cel al comunei Sântana de Mureş, a fost întocmit în baza prev. art. 21 din Legea nr. 213/1998 însuşit prin HCL şi transmisă autorităţii centrale care a atestat doar regimul juridic al proprietăţii publice diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private ce aparţine aceleiaşi unităţi administrativ teritoriale.
Prin sentinţa nr. 94 din 7 iunie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocata de reclamant şi a constatat nelegalitatea HG nr. 964/2002, Anexa 81 Poz.59, privind declararea ca domeniu public al comunei Sântana de Mureş a imobilului compus din construcţii, anexe gospodăreşti, teren aferent în suprafaţă de 2,07 ha, identificat în cadastru comunal parcela 773, tarlaua 26(fosta gospodărie comunală PCR).
Pentru pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din înscrierile depuse la dosar, respectiv copia C.F. nr. 374/a Tg.-Mureş rezultă că terenul din litigiu nr.top.2469, 2470 a format proprietatea tabulară a oraşului Tg.-Mureş poz. B:l, că acest teren se regăseşte evidenţiat şi astăzi în C.F. nr. 3774/a Tg.-Mureş, în suprafaţă de 26.361 mp la poz. B:1932.
Suprafaţa de teren identificată sub nr.top.2445/a, 2445/b, de 2.633 mp este evidenţiată în C.F. nr. 1405 Tg.-Mureş, până în anul 2002, şi a format proprietatea tabulară a Ordinului Franciscanilor şi a Minoriţilor, iar cel identificat prin nr.top.2446 identificat în C.F. nr. 683 Tg.-Mureş ca fiind proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate, locaţii care înainte de 1989 se aflau în administrarea Primăriei Municipiului Tg.-Mureş, dovadă în acest sens fiind şi Decizia nr. 197/1990, prin care imobilul se transmite din administrarea Primăriei Tg.-Mureş în administrarea Direcţiei Apelor Mureş - Banat.
Se reţine că această stare de fapt nu este contestată de către pârâta comuna Sântana de Mureş.
În legătură cu schimbul de terenuri invocat de pârâta comuna Sântana de Mureş, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 32, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 59/1974 (în prezent abrogată) rezultă că valabilitatea schimbului de terenuri la acea dată era condiţionată de aprobarea în speţă de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi numai după această aprobare se putea trece la operaţiunea de punere efectivă în posesie şi stabilirea liniilor de hotar în situaţia în care prin schimb se determină şi modificări ale hotarelor unităţilor administrative.
S-a reţinut că pârâta Comuna Sântana de Mureş nu a fost în măsură să demonstreze valabilitatea schimbului şi a operaţiunilor de stabilire a noilor hotare între cele două unităţi administrative, acesta fiind şi motivul pentru care schimbul de terenuri nu a fost operat în cartea funciară pentru a se demonstra noua situaţie juridică a terenului, susţinută de pârâtă pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Din această perspectivă s-a reţinut că atestarea terenului în suprafaţă de 2,07 ha, înscris în C.F. nr. 374/a Tg.-Mureş. plus construcţii şi anexe gospodăreşti denumită Complexul de agrement Mureşul Week-end 2 (insula), ca făcând parte din domeniul public al comunei Sântana de Mureş este nelegală, fapt ce a determinat admiterea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantul Municipiul Tg.-Mureş, în ceea ce priveşte HG nr. 964/2002, Anexa 81, Poziţia 59.
Împotriva acestei sentinţe, considerată netemeinică şi nelegală a formulat recurs Guvernul României invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere că HG nr. 964/2002 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi faptul că prin aceasta nu se creează drepturi noi, nu se stabileşte şi nu se modifică regimul juridic al bunurilor respective şi deci, aceasta nu are efect constitutiv al dreptului de proprietate.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi Comuna Sântana de Mureş, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Se aduc critici sentinţei atacate arătându-se că prima instanţă nu a ţinut seama de schimbul de terenuri între Staţiunea de Cercetări Agrozootehnice Târgu Mureş, deţinătoare a terenurilor în litigiu şi Cooperativa Agricolă de Producţie Sântana de Mureş şi de actul de delimitare privind teritoriul acestei comune.
Arătându-se că au existat mai multe litigii privind imobilul cunoscut sub denumirea de „insulă" sau „peninsulă", identificat prin HG nr. 946/2002, la poziţia menţionată, se precizează că prin Decizia nr. 897/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a stabilit în mod irevocabil legalitatea hotărârii de guvern precizate cu privire la imobilul în litigiu, astfel că în cauză devin aplicabile efectele autorităţii de lucru judecat ale acestei decizii, cu atât mai mult cu cât în prezenta cauză intimatul-reclamant nu face altceva decât să reitereze aceleaşi argumente ca reclamanta din Decizia menţionată.
Recurenta-pârâtă susţine că sunt eronate şi afirmaţiile reclamantei potrivit cărora în HG nr. 964/2002 s-ar afla evidenţiat imobilul şi în favoarea Municipiului Târgu Mureş, la poziţia 3901 în Anexa nr. 2, deşi nu există neclarităţi, suprapuneri sau alte probleme legate de identificarea în teren a celor două imobile, iar intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate s-a făcut cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale.
Municipiul Târgu Mureş a formulat întâmpinare şi note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că hotărârea recurată este temeinică şi legală, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.
Se susţine că există identitate între bunul imobil de la poziţia nr. 59, Anexa nr. 81 şi cel de la poziţia nr. 3901, Anexa 2 din HG nr. 964/2002, fapt ce rezultă fără dubiu din compararea cărţilor funciare, iar terenul ce face obiectul litigiului a constituit proprietatea oraşului Târgu Mureş încă din anul 1943.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursurile în raport de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea acestora, însă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
După cum se constată, obiectul litigiului îl constituie excepţia de nelegalitate a HG nr. 964/2002, Anexa nr. 81, Poziţia nr. 59, în ceea ce priveşte atestarea imobilului compus din construcţii, anexe gospodăreşti, teren aferent în suprafaţă de 2,07 ha, identificat în cadastru comunal prin parcela 773, tarlaua 26 (fosta gospodărie comunală PCR), ca aparţinând domeniului public al Comunei Sântana de Mureş, excepţie invocată într-o cauză având ca obiect rectificare de carte funciară.
După cum se constată, HG nr. 964/2002, în ceea ce priveşte poziţia menţionată, este un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior Legii nr. 554/2004, fapt necontestat de părţi.
Instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a acestor legi, respectiv, în speţa dedusă judecăţii, în ceea ce priveşte HG nr. 964/2002, Anexa 1, Poziţia 59.
Raportat la această problemă se reţine că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al excepţiei invocate): „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate", iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Este adevărat că prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile sus-menţionate sunt constituţionale în raport de prevederile art.1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală.
Însă, cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte( cum este cazul Convenţiei Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitară.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor (CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2) (Cererea nr. 71525/01, &103, în M.Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Curtea de Justiţie de la Luxemburg), cu privire la rolul ce revine judecătorului naţional în calitate de prim judecător comunitar, a reţinut şi ea că „este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional sau dispoziţii ale acestuia care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare" (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 şi C – 385/06).
Raportându-se aşadar la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la practica CEDO (blocul de convenţionalitate) precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile susmenţionate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi în practica CEDO, precum prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, & 39).
Este de reţinut şi faptul că sub aspectul posibilităţii de cenzurare a legalităţii unui act juridic, CEDO a reţinut că posibilitatea de a anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, & 62, în M.Of. nr. 414 din 31 august 200), în opinia separată la această hotărâre precizându-se că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată…. trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiţie", garantat de art. 6 din Convenţie.
Argumentele CEDO expuse în speţa citată, sunt perfect valabile şi în speţa noastră, validitatea lor fiind susţinută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă şi actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea emitentă şi definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
De asemenea, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este constantă şi unitară, în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/1995 punctul 15 şi următoarele), Hotărârea din 15 februarie 2001, Nechi Europe (C-239/1999, punctul 28 şi următoarele), Hotărârea din 23 februarie 2006, Artzeni şi alţii (C-346/03 şi C-529/03 punctele 30 şi următoarele) etc.
Având în vedere cele expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi la jurisprudenţa CEDO şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte va înlătura în speţă aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2006, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv HG nr. 964/2002, Anexa nr. 81, Poziţia nr. 59, a cărei legalitate se contestă pe calea excepţiei de nelegalitate în prezenta cauză, şi, în consecinţă, va respinge excepţia de nelegalitate invocată.
În acest sens este şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme, care denotă existenţa unei practici judecătoreşti unitare, ce reflectă respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, care rezultă implicit din totalitatea articolelor Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ala statului de drept.
În altă ordine, este adevărat că prin Decizia nr. 897 din 16 martie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 8899/1/2005, s-a respins în mod irevocabil acţiunea în anulare privind Poziţia nr. 59 din Anexa nr. 81 a HG nr. 964/2002, prin care s-a atestat dreptul de proprietate publică al comunei Sântana de Mureş, judeţul Mureş asupra imobilului „construcţii şi anexe gospodăreşti, teren aferent 2,07 ha identificat în cadastrul comunal, parcela 773, tarlaua 26", imobil care face şi obiectul cercetării excepţiei de nelegalitate din cauza de faţă .
Însă, acest litigiu a avut alte părţi, respectiv Administraţia Naţională „Apele Române" prin Direcţia Apelor Mureş în calitate de reclamantă şi Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei Publice, Consiliul local al Comunei Sântana de Mureş în calitate de pârâţi, iar considerentele de fapt şi de drept invocate cu ocazia acţiunii în anulare de reclamanta şi examinate în acea cauză au fost diferite, astfel că nu se pot pune în discuţie efectele substanţiale ale actului jurisdicţional menţionat şi, prin urmare, nu este fondată susţinerea recurentei comuna Sântana de Mureş referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1), teza a I-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi va respinge excepţia de nelegalitate ca nefondată cu privire la HG nr. 964/2002 , Anexa 81, poziţia 59.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii comuna Sântana de Mureş, prin Primar şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 94 din 7 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge excepţia de nelegalitate ca nefondată cu privire la HG nr. 964/2002, Anexa 81, Poziţia 59 .
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4896/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4902/2010. Contencios → |
|---|
