ICCJ. Decizia nr. 4900/2010. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4900/2010
Dosar nr. 11818/2/2009
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea pârâtului D.V. de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) şi art. 11 alin (1) din O.U.G. nr. 24/2008 ca nefondată.
Excepţia a fost invocată în Dosarul nr. 11818/2/2010, având ca obiect acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul D.V. prin care se solicita constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a acestuia din urmă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008 invocate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la apărare, prezumţia de nevinovăţie şi art. 126 pct. 6 din Constituţie şi nici art. 7, 14 şi 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la abuzul de drept şi discriminare invocate de pârât.
A mai arătat prima instanţă că cererea de sesizare este neîntemeiată şi pentru faptul că instanţa constituţională s-a mai pronunţat în cadrul unor cauze ce vizau aceleaşi texte din O.U.G. nr. 24/2008 atacate cu excepţii de neconstituţionalitate cu motivaţie similară celei de faţă.
Împotriva încheierii din data de 27 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâtul D.V., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a încheierii atacate în sensul admiterii cererii de trimitere spre soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate la Curtea Constituţională.
A învederat recurentul, prin motivele de recurs că încheierea recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât, pe de o parte, există în cauză o evidentă legătură între actul normativ atacat prin excepţiile de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei pe fond în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 astfel că în niciun caz nu i se poate imputa, pârâtului o eventuală rea-credinţă în exercitarea drepturilor procedurale, şi pe de altă parte, Curtea de Apel şi-a depăşit competenţa pronunţându-se practic pe o procedură care nu este dată în atribuţia sa. Deciziile Curţii Constituţionale, s-a mai precizat de către recurent, nu sunt hotărâri judecătoreşti, iar ele nu pot fi invocate ca precedent şi cu atât mai puţin ca autoritate de lucru judecat. În realitate, aceste decizii privesc speţe diferite, cu caracteristici diferite de la caz la caz.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 pct. 2 şi 3 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o Decizie anterioară a Curţii Constituţionale";. De asemenea, în condiţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile";.
În cauză, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de pârâtul D.V. avea ca obiect dispoziţiile art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 293/2008, potrivit cărora „în înţelesul prezentei Ordonanţe de Urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) lucrător al Securităţii - orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului"; - art. 2 lit. a), „Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ia în discuţie nota de constatare şi după caz: a) aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia"; - art. 8 lit. a) şi „Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se introduce la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, fiind scutită de taxă de timbru"; - art. 11 alin. (1). Pârâtul a considerat că prevederile legale mai sus menţionate încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) - (3) şi (5) din Constituţia României precum şi dispoziţiile art. 7, 14 şi 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Instanţa de fond a respins în mod nelegal, ca nefondată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 293/2008. Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale are competenţa de a se pronunţa numai asupra admisibilităţii unei astfel de cereri în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, iar nu să procedeze la o analiză a excepţiei invocate şi la respingerea ca nefondată a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu motivarea că prevederile legale atacate de pârât pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi că instanţa constituţională s-a pronunţat, anterior, în sensul respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate a aceloraşi texte legale (cu motivaţie similară) invocate în alte cauze. Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la o lege sau ordonanţă ori a unor texte dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea unei cauze, este de competenţa exclusivă a unei alte instituţii a statului, respectiv a Curţii Constituţionale, care potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, este „unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România";.
Pe de altă parte, se constată că este îndeplinită în cauză, prin raportare la obiectul acţiunii în contencios administrativ cu care a fost sesizată instanţa de fond, anume constatarea existenţei calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii, condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, aceea a legăturii dintre dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale şi soluţionarea cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel. Sunt întrunite şi cerinţele indicate de art. 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât, pe de o parte, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată la cererea unei părţi din proces (a pârâtului) şi pe de altă parte, nu s-a pronunţat, anterior, o Decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii prevederilor legale criticate de pârâtul D.V. ca fiind neconforme cu legea fundamentală.
Instanţa de recurs, în cadrul controlului judiciar în materie, analizează numai încheierea prin care instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate prin prisma prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Cu alte cuvinte, instanţa de control judiciar analizează condiţiile de admisibilitate a excepţiei, acţionând în limitele sesizării, astfel că atunci când constată - cum este situaţia în cauză - că încheierea recurată nesocoteşte aceste condiţii, ea va casa încheierea atacată.
Dar, după casarea încheierii, instanţa de recurs nu va putea sesiza ea însăşi Curtea Constituţională, prin decizia pronunţată, pentru că în acest caz s-ar încălca dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 care prevăd că instanţa de contencios constituţional trebuie să fie sesizată printr-o încheiere motivată de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
În raport de cele mai sus arătate, reţinându-se că sunt incidente în cauză motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului declarat de pârâtul D.V. împotriva încheierii din data de 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare aceleiaşi instanţe pentru realizarea procedurii reglementate de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.V. împotriva încheierii din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe pentru realizarea procedurii prealabile prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4899/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4904/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
