ICCJ. Decizia nr. 4914/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4914/2010
Dosar nr. 47/42/2010
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Buzău reclamantul D.E., în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Inspecţia Muncii şi I.T.M. Bucureşti, a solicitat anularea deciziei nr. 243 din 13 octombrie 2009 a Inspectorului General de Stat, prin care s-a dispus încetarea contractului de management nr. CC din 25 mai 2009 şi repunerea sa în situaţia anterioară emiterii acestei decizii, în sensul reintegrării în funcţia de director coordonator adjunct în domeniul relaţiilor de muncă în cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, (I.T.M.B.) plata unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariare şi/sau prestaţiilor de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit, indexate, majorate şi reactualizate de la momentul eliberării sale din funcţia de director coordonator adjunct până la efectiva reintegrare, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) C. muncii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcţia de director coordonator adjunct începând cu data de 25 mai 2009, ca urmare a emiterii de către Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a Ordinului din 25 mai 2009 de numire în funcţia menţionată şi încheierii contractului de management nr. CC din 25 mai 2009, cu respectarea întocmai a prevederilor art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009.
Arată reclamantul că i s-a comunicat prin poştă decizia nr. 243 din data de 13 octombrie 2009 emisă de către Inspectorul General de Stat, prin care s-a dispus încetarea contractului de management nr. CC din 25 mai 2009, „potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009”.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 1655 din 24 noiembrie 2009 a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul Ministerul Familiei şi Protecţiei Sociale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa nr. 36 din data de 12 februarie 2010, a admite acţiunea formulată de reclamant, a anulat decizia nr. 243 din 13 octombrie 2009 emisă de Ministerul Familiei şi Protecţiei Sociale şi Protecţiei Sociale - Inspecţia Muncii, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii deciziei anulate.
De asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egală cu drepturile salariale, indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate, şi până la data reintegrării.
A respins acţiunea formulată împotriva pârâtului I.T.M., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut următoarele:
Potrivit Ordinului din 25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi încheierii contractului de management nr. CC din 25 mai 2009, în baza proiectului de management, în baza dispoziţiilor art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct în domeniul relaţiilor de muncă la I.T.M. Bucureşti, începând cu data de 25 mai 2009.
Prin decizia nr. 243 din 13 octombrie 200 emisă de Inspectorul General de Stat al Inspecţiei N. din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, s-a dispus încetarea contractului de management nr. CC din 25 mai 2009, „potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009”.
Dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009, care a abrogat O.U.G. nr. 37/2009 nu cuprind însă dispoziţii exprese în sensul încetării contractelor de management încheiate în temeiul O.U.G. nr. 37/2008, mai mult decât atât, stipulează expres că aceste contracte rămân în vigoare, art. VIII prevede că persoanele care ocupă funcţiile prevăzute la art. III şi art. IV alin. (3) îşi păstrează statutul şi celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea, aflate în derulare la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.
Încetarea contractului de management nu poate avea loc decât în condiţiile H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management, care reglementează conţinutul obligatoriu al contractului de management şi ale clauzelor contractului de management, care la art. 9 prevede drept cauze de încetare expirarea perioadei, iniţiativa ordonatorului principal de credite, în cazul evaluării ca necorespunzător, revocarea pentru neîndeplinirea şi îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor, cu notificarea prealabilă, renunţarea de către director, acordul părţilor, deces, punerea sub interdicţie, desfiinţarea sau reorganizarea I.T.M. Nici una din aceste cauze nu a fost însă invocată în decizia a cărei anulare se solicită.
În fine, arată instanţa, orice act administrativ de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale, trebuie motivat în chiar cuprinsul său, nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act administrativ, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii, asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbitrariu.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Inspecţia Muncii, care a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 raportat la art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor legale incidente, decizia nr. 243 din 13 octombrie 2009 fiind emisă în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009 care avea caracter obligatoriu la data intrării sale în vigoare;
- soluţia de reintegrare a reclamantului este imposibil de executat, Ordinul din 25 mai 2009, prin care reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator, fiind emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 care a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, astfel că ordinul respectiv este lipsit de bază normativă.
Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce priveşte soluţia de anulare a deciziei nr. 243 din 13 octombrie 2009 prin care intimatului-reclamant i-a încetat contractul de management nr. CC din 25 mai 2009, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009, Înalta Curte reţine că este legală şi temeinică.
Într-adevăr, prin Decizia nr. 1629/2009 a Curţii Constituţionale s-a constatat neconstituţionalitate dispoziţiilor O.U.G. nr. 105/2009 care au stat la baza emiterii deciziei nr. 243/2009, iar din prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rezultă că persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, prin ordonanţe nu dispoziţii din ordonanţe poate cere anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
Astfel fiind, în mod legal a anulat instanţa de fond decizia nr. 243 din 13 octombrie 2009 emisă de autoritatea recurentă, cu consecinţa plăţii unor despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de intimatul-reclamant.
Soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte măsura reintegrării intimatului-reclamant în funcţia avută anterior şi cuantumul despăgubirilor.
Într-adevăr, Ordinul din 25 mai 2009, prin care intimatul-reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct la I.T.M. Buzău, a fost emis în temeiul art. III alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009, care a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009.
Chiar dacă O.U.G. nr. 105/2009 a păstrat funcţiile de director coordonator şi director coordonator adjunct pentru şefii serviciilor publice deconcentrate ale administraţiei ministeriale din teritoriu, create prin O.U.G. nr. 37/2009, această ordonanţă fusese declarată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009, astfel că, la rândul său, Ordinul nr. 887/2009 a rămas fără temei legal.
De altfel, prin decizia nr. 414/2010 referitoare la neconstituţionalitatea legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999, republicată, Curtea Constituţională a constatat că actele administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 sunt nule de drept, iar, începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 în forma anterioară modificărilor efectuate prin ordonanţele de urgenţă respective. Astfel, la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale administraţiei ministeriale din teritoriu, funcţiile de conducere au redevenit aceea de director executiv şi respectiv, director executiv adjunct.
Astfel fiind, soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, constând în reintegrarea intimatului-reclamant pe funcţia de director coordonator adjunct este lipsită de temei legal, urmând ca, în urma modificării soluţiei recurate, să fie înlăturată.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, acesta urmează să fie recalculat, ca urmare a înlăturării măsurii reintegrării.
Temeiul legal al acordării despăgubirilor îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (5), raportat la art. 1, art. 8 şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, intimatul-reclamant fiind îndreptăţit să fie despăgubit pentru prejudiciul suferit prin pierderea/ diminuarea drepturilor sale salariale, ca urmare a emiterii unor acte administrative nelegale de către autoritatea publică recurentă.
Având în vedere că măsura reintegrării este înlăturată, iar autoritatea recurentă nu a emis un act prin care să constate nulitatea de drept a Ordinului nr. 887/2009 (dată până la care ar fi urmat să fie calculate drepturile salariale cuvenite), instanţa de recurs consideră că drepturile salariale urmează să-i fie calculate intimatului-reclamant până la data pronunţării prezentei decizii, când situaţia sa juridică a fost clarificată irevocabil.
În concluzie, recursul autorităţii va fi admis în sensul modificării sentinţei atacate, prin înlăturarea măsurii reintegrării şi a reducerii cuantumului despăgubirilor potrivit considerentelor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Inspecţia Muncii împotriva sentinţei nr. 36 din data de 12 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că înlătură măsura reintegrării şi reduce cuantumul drepturilor salariale până la data pronunţării prezentei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4913/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4915/2010. Contencios → |
|---|
