ICCJ. Decizia nr. 4915/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4915/2010
Dosar nr. 62271/3/2008
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În cadrul acţiunii înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la nr. 6227/3/2008, reclamantul a solicitat prin cererea de completare, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi U.M. nr. CC Braşov din cadrul S.R.I. reprezentată de U.M. nr. GG Bucureşti, V.P.R. din cadrul U.M. nr. CC Braşov, B.M. din cadrul U.M. nr. CC Braşov şi G.M., directorul S.R.I., suspendarea actului administrativ prin care i s-a retras autorizaţia de acces la informaţii clasificate seria AA nr. BB din 11 iulie 2005.
Reclamantul a arătat că prin adresa din 11 iunie 2008 a fost înştiinţat că directorul S.R.I. a dispus retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate deţinute din anul 2005, fără să i se comunice verbal sau în scris care este numărul actului administrativ prin care s-a luat această măsură.
A susţinut reclamantul că, deşi a solicitat comunicarea unei copii a actului, nu a primit o astfel de copie şi nici a fost soluţionată contestaţia sa împotriva actului respectiv.
Totodată, consideră că prin actul contestat devin inaplicabile dispoziţiile referitoare la reintegrarea sa în funcţia avută anterior emiterii ordinului, conform sentinţei civile nr. 154 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în Dosarul nr. 580/42/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2374 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la existenţa cazului bine justificat, reclamantul a arătat faptul că actul administrativ este lovit de nulitate absolută, nefiind motivat în fapt şi nefiind respectate procedurile de emitere a acestuia.
Cu privire la condiţia referitoare la prevenirea unei pagube iminente, reclamantul a precizat că are în întreţinere doi copii minori, iar cheltuielile de hrană, şcolarizare, utilităţi şi alte obligaţii contractuale bancare aflate în derulare depăşesc solda primită lunar în condiţiile în care nu mai primeşte sporurile ce le avea pentru desfăşurarea activităţii pe profil informativ „A";.
A mai invocat reclamantul şi prejudiciul de imagine suferit prin realizarea unei activităţi profesionale descalificante pentru un ofiţer licenţiat în ştiinţe militare şi juridice, cu consecinţe negative iremediabile asupra carierei profesionale.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 14 şi urm. din Legea nr. 554/2004 şi art. 23, 33 din Legea nr. 182/2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 21 aprilie 2010 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ prin care reclamantului i s-a retras autorizaţia de acces la informaţii clasificate. Totodată a respins cererea de amendare a directorului S.R.I., fixând termen pentru soluţionarea cauzei pe fond la 26 mai 2010.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
S-a statuat că, deşi reclamantul a invocat mai multe aspecte de nelegalitate a actului administrativ prin care i s-a retras autorizaţia de acces la informaţii clasificate, instanţa nu le poate analiza în detaliu, întrucât ar însemna să se pronunţe pe fondul cauzei, fapt nepermis într-o cerere de suspendare.
S-a reţinut că la compartimentul de documente clasificate, pârâtul a depus documente din care reiese că anterior emiterii actului contestat au existat alte documente şi s-au desfăşurat proceduri în legătură cu emiterea acestui act administrativ contestat de reclamant prin care i s-a retras accesul la informaţii clasificate.
Aceste documente demonstrează că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului în sensul că există o împrejurare legată de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.
În ceea ce priveşte sentinţele pronunţate anterior, s-a reţinut că acestea au avut în vedere acte şi situaţia existentă în noiembrie 2006 şi s-au raportat la actele de trecere în rezervă a reclamantului şi nicidecum situaţia existentă în iunie 2008, când a fost emis actul contestat de reclamant prin prezenta cerere.
În consecinţă, instanţa a apreciat că nu s-a dovedit în cauză existenţa unui caz bine justificat.
Referitor la condiţia care vizează prevenirea unei pagube iminente, s-a reţinut că nici aceasta nu este îndeplinită, întrucât reclamantul nu mai primea sporurile de care a făcut vorbire anterior actului a cărui suspendare se solicită, urmare a faptului că fusese pus la dispoziţie pe baza Ordinului Z.U. nr. 55 din 18 februarie 2008.
Cu privire la Recomandarea R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului Europei se reţine că în prezent legislaţia românească, respectiv Legea nr. 554/2004, conţine dispoziţii prin care au fost transpuse recomandările CE referitoare la necesitatea asigurării unei protecţii provizorii faţă de activităţile autorităţilor administrative, acestea fiind cuprinse chiar în prevederile art. 14 şi 15 din legea menţionată.
S-a apreciat că prejudiciile de imagine, urmare a definiţiei pagubei iminente prevăzută la art. 2 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi reţinute pentru a se justifica suspendarea actului administrativ atacat.
Instanţa de fond a reţinut că nici cererea de amendare a directorului S.R.I. nu este întemeiată, având în vedere depunerea documentelor la Biroul de Documente Clasificate.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul D.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- instanţa de fond a apreciat greşit în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat, preluând doar afirmaţiile pârâtei, în condiţiile în care actul a cărui suspendare a solicitat-o a fost prezentat doar judecătorului cauzei în formă clasificată, fiind în imposibilitatea de a dovedi existenţa mai multor împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat. Recurentul arată că în condiţiile în care i s-ar fi comunicat în scris, nu doar verbal, actul a cărui suspendare o solicită, ar fi dovedit indubitabil că, prin retragerea avizului la informaţii clasificate, S.R.I. l-a sancţionat a patra oară pentru aceleaşi motive, impunându-se stoparea abuzurilor exercitate asupra persoanei sale de către intimata-pârâtă. Se susţine că actul administrativ este lovit de nulitate absolută nefiind motivat în fapt, contrar dispoziţiilor art. 84, 89, 93 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarului public şi art. 268 din Legea nr. 53/2003, C. muncii, iar la emiterea lui nu au fost respectate procedurile prevăzute de O.D. nr. 0875/2002;
- în mod eronat prima instanţă a statuat că nu este îndeplinită condiţia privitoare la paguba iminentă deoarece retragerea autorizaţiei a produs consecinţe în planul drepturilor salariale prin neplata unor sporuri cât şi un prejudiciu de imagine ce are repercusiuni asupra carierei sale militare. Aceste împrejurări, în opinia recurentului-reclamant, conduceau la concluzia că este îndeplinită condiţia referitoare la prevenirea unei pagube iminente, dovedită de altfel şi prin înscrisurile anexate dosarului de fond prin care a certificat că are în întreţine 2 copii minori şi cheltuieli de hrană, şcolarizare, utilităţi şi alte obligaţii contractuale bancare ce depăşesc solda primită lunar de la pârâtă în condiţiile retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate;
- instanţa de fond nu a ţinut seama de Recomandarea R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului Europei şi nici de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia împotriva încălcărilor arbitrare ale drepturilor garantate de convenţie atunci când a analizat cererea de suspendare formulată.
S.R.I. - U.M. nr. GG Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţionând că este legală şi temeinică sentinţa recurată, întrucât în cauză nu a fost făcută dovada îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ.
De asemenea, se precizează că împotriva reclamantului a fost pusă în mişcare acţiunea penală prin Rechizitoriul din 24 iunie 2009 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. 14949/197/2009.
Susţine intimata şi faptul că în baza O.Z.U. nr. 55 din 18 februarie 2008, recurentul a fost pus la dispoziţie, astfel că nu mai poate beneficia de drepturile de care pretinde că a fost lipsit, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999, ci dispoziţiile din legea specială privind Statutul cadrelor militare, respectiv Legea nr. 80/1995.
S.R.I. a depus şi note scrise prin care a învederat că actul a cărui suspendare s-a solicitat a fost transmis Curţii de Apel Bucureşti la 13 octombrie 2008, acesta încadrându-se în categoria documentelor clasificate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente cât şi din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Conform art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, cererea de suspendare a actului administrativ poate fi formulată odată cu acţiunea principală privind anularea acestuia sau printr-o cerere separată.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
După cum se constată, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea actului prin care s-a constatat încetarea valabilităţii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate seria AA nr. BB din 11 iulie 2005 eliberată pe numele său şi s-a dispus la data de 6 iunie 2008 retragerea acesteia, invocând motive de nelegalitate cât şi abuzul autorităţii în emiterea acestui act.
În speţă, motivele invocate privind nulitatea absolută a actului a cărui suspendare a executării se solicită, precum şi nerespectarea procedurii de emitere a acestuia nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fondul acestuia, or, instanţa a fost învestită cu o cerere de suspendare a executării actului pe calea căreia nu poate prejudeca fondului litigiului.
De asemenea, atitudinea abuzivă a autorităţii invocată de recurent în susţinerea cererii de suspendare nu poate fi reţinută ca satisfăcând cerinţele unui caz bine justificat în sensul definiţiei menţionată anterior, fiind corecte aprecierile instanţei de fond cu referire la acest aspect.
Recurentul susţine că dacă ar fi avut acces la ceea ce pârâta S.R.I. a prezentat judecătorului fondului în formă clasificată, ar fi dovedit indubitabil că prin retragerea autorizaţiei în cauză a fost sancţionat a patra oară pentru aceleaşi fapte, enumerând sancţiunile aplicate anterior.
Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs anterioare, recurentul fusese încunoştinţat de retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate prin adresa din 11 iunie 2008 cât şi verbal, fiindu-i aduse la cunoştinţă şi dispoziţiile legale ce au stat la baza retragerii avizului fiind expusă şi situaţia litigiilor derulate cu intimata (Dosar nr. 6227/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
Este adevărat că actul a cărui suspendare a fost solicitată, fiind clasificat, a fost prezentat doar instanţei, atât la fond cât şi în recurs, însă recurentul nu a fost împiedicat în a produce dovezile pe care le considera utile în susţinerea afirmaţiilor sale, date fiind împrejurările de fapt şi de drept ce îi erau cunoscute, acestea fiind redate, aşa cum s-a reţinut, într-o cerere de recurs anterioară.
Prin urmare, susţinerile recurentului din această perspectivă sunt nefondate.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că acestea sunt nefondate.
Pe de o parte, în mod corect instanţa de fond a reţinut că retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nu a avut efect în planul neplăţii unor sporuri ale recurentului-reclamant şi nici asupra activităţii pe care o desfăşoară în prezent, întrucât, fiind pus la dispoziţie, în baza O.Z.U. nr. 55 din 18 februarie 2008, acesta nu mai beneficia de drepturile de care susţine că a fost lipsit şi nici nu mai desfăşura activităţi pe profilul „A”.
Deci, nu retragerea autorizaţiei în cauză a determinat diminuarea veniturilor recurentului.
Pe de altă parte, condiţia referitoare la „prevenirea unei pagube iminente” aşa cum aceasta a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, nu este îndeplinită prin invocarea unui prejudiciu pur financiar, întrucât aceasta nu reprezintă o dovadă suficientă şi concludentă a îndeplinirii acestei condiţii.
Pentru a se admite suspendarea executării, trebuie, în principiu, ca prejudiciul să fie nesusceptibil de a fi reparat printr-o indemnizaţie ulterioară, în situaţia în care actul generator al prejudiciului ar fi anulat.
Nici prejudiciul moral invocat nu se circumscrie definiţiei „pagubei iminente” din art. 2 alin. (1) lit. ş) menţionat.
În altă ordine, criticile referitoare la nesocotirea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Recomandării nr. R (89) 8 a Consiliului Miniştrilor al Consiliului Europei nu pot fi reţinute ca fiind relevante în ceea ce priveşte îndeplinirea acestei condiţii fără a se argumenta şi demonstra de ce executarea actului menţionat reprezintă un prejudiciu greu de reparat, aşa cum acesta este caracterizat şi în Recomandarea precizată anterior.
În concluzie, în raport de cele reţinute, instanţa de fond a apreciat corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că nu va fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza II din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva încheierii din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4914/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4920/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
