ICCJ. Decizia nr. 4920/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4920/2010
Dosar nr. 802/44/2010
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.T., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Vrancea (I.P.J.V.), Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor (M.A.I.), a solicitat suspendarea efectelor dispoziţiei din 4 mai 2010 şi a Ordinului din 28 mai 2010 până la soluţionarea pe fond acţiunii în justiţie privitoare la anularea acestor acte administrative.
În motivarea acţiunii reclamantul, a susţinut că prin aceste acte administrative s-a dispus sancţionarea sa disciplinară cu trecerea din funcţia de conducere de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea în cea de ofiţer specialist I.
Reclamantul a susţinut că a contestat în termen legal măsurile disciplinare dispuse împotriva sa, precizând că nu a fost avută în vedere activitatea sa anterioară constatării pretinselor abateri disciplinare, că cercetarea prealabilă nu a avut la bază săvârşirea unei abateri şi că cele reţinute în sarcina sa nu corespund adevărului.
În ceea ce priveşte prejudiciul, reclamantul a arătat că punerea în executare a dispoziţiilor criticate i-ar cauza prejudicii materiale şi morale.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, apreciind că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 180 pronunţată în data de 21 iulie 2010, a admis cererea formulată de reclamantul P.T., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a dispus suspendarea efectelor dispoziţiei I.G.P.R. din 4 mai 2010 şi a Ordinului din 28 mai 2010 până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru realizarea în concret a dreptului său.
Potrivit art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În recursul formulat de Inspectoratul General al Poliţiei Române au fost invocate ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., fiind susţinute, în esenţă, următoarele critici:
- hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce priveşte concluzia că, în cauză, ar fi îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004;
- hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, instanţa de fond reţinând în mod greşit existenţa unui caz bine justificat şi a iminenţei de producere a unui pagube, pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.
În recursul formulat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, fără a fi invocat vreunul dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., au fost susţinute critici care pot fi circumscrise motivului prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit existenţa unui caz bine justificat din împrejurarea că reclamantul a contestat legalitatea actului administrativ în litigiu, precum şi că ar exista iminenţa producerii unei pagube greu de reparat, deşi măsura dispusă - „trecerea într-o funcţie inferioară”, este oricând reversibilă.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a combătut criticile celor două recursuri, susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat în primul recurs, Înalta Curte reţine că este neîntemeiat.
Într-adevăr, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., o hotărâre poate fi desfiinţată sau modificată atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, însă în cauza de faţă, instanţa de fond şi-a argumentat în mod corespunzător soluţia adoptată, în raport cu cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reţinând că acestea sunt îndeplinite.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinut în ambele recursuri, Înalta Curte reţine că şi acesta este neîntemeiat.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
„(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
În ceea ce priveşte noţiunea de „caz bine justificat”, aceasta a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, potrivit căruia, prin „cazuri bine justificate se înţelege împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Or, în cauză, prin sentinţa civilă nr. 214 din 14 octombrie 2010, dispoziţiadin 4 mai 2010 a fost anulată de instanţa de fond, ceea ce reprezintă o împrejurare suficientă să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ.
Noţiunea de pagubă iminentă a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Or, în cauză, punerea în executare a unui act administrativ în privinţa legalităţii căruia există o îndoială serioasă, reprezintă o iminentă pagubă, din moment ce executarea măsurii dispuse implică şi diminuarea drepturilor salariale, ceea ce înseamnă un prejudiciu material viitor şi previzibil.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca cele două recursuri să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei nr. 180 din 21 iulie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4915/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4921/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
