ICCJ. Decizia nr. 4925/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4925/2010
Dosar nr. 13/59/2010
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată şi precizată de pe rolul Curţii de Apel Timişoara reclamantul D.E.A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Bucureşti, ca reprezentant al Statului Român, a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale şi morale pentru prejudiciul suferit, cu ocazia deplasării la Bucureşti pentru consultarea Dosarului nr. 13183/3/2009, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, fără un rezultat concret, precum şi la plata cheltuielilor de judecată şi a sumei de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere, până la plata efectivă a despăgubirilor solicitate.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că după termenul de judecată din 13 octombrie 2009, respectiv în data de 19 noiembrie 2009, a dorit să consulte dosarul său, ce se afla pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, însă nu a reuşit nici în acea zi şi nici în ziua următoare.
În această situaţie a depus cererea înregistrată cu nr. 1913 din 20 noiembrie 2009 pentru stabilirea persoanei care urmează să îl despăgubească material şi moral pentru faptul că nu a putut studia dosarul în care are calitatea de reclamant.
Ulterior, reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i permite consultarea dosarului, exprimat prin adresa din 26 noiembrie 2009.
Cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei, reclamantul a invocat prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Curtea ce Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 78, pronunţată în data de 11 februarie 2010, a respins acţiunea formulată de reclamantul D E.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Tribunalul Bucureşti, având ca obiect pretenţii.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată faţă de precizările reclamantului, potrivit cărora acţiunea sa vizează constatarea unui refuz al Tribunalului şi plata daunelor produse ca urmare acestuia.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamantul nu a fost în măsură să studieze propriul dosar, în care figura ca parte, însă, trebuie avut în vedere motivul pentru care Tribunalul Bucureşti nu a dat curs solicitării sale, fiind necesar totodată a se analiza dacă în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
S-a apreciat că nu se poate reţine Tribunalului Bucureşti refuzul nejustificat de a soluţiona cererea reclamantului deoarece dosarul solicitat spre consultare se afla la judecătorul învestit cu cererea de acordare a asistenţei judiciare gratuite, care, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 329/2009, privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, efectua concediul fără plată, impus prin aceste prevederi legale, iar ulterior dosarul a fost predat departamentului arhivă.
Prin urmare, prima instanţă a apreciat că Tribunalul Bucureşti a fost în imposibilitate obiectivă de a da curs solicitării reclamantului, astfel că nu poate fi reţinut refuzul nejustificat al acestei autorităţi.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs reclamantul D.E.A., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în cadrul acestui unic motiv recurentul a formulat, în esenţă, următoarele critici:
- prima instanţă a interpretat greşit actul atacat, schimbându-i în mod vădit înţelesul şi natura.
- în practicaua hotărârii nu se regăsesc o serie de aspecte importante care ar fi condus la o altă concluzie a instanţei.
- instanţa nu a analizat probatoriul administrat în cauză.
Examinând cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care a fost pus şi în dezbaterea părţilor.
După cum se constată, instanţa de fond a fost învestită, aşa cum s-a reţinut de altfel şi în dispozitivul sentinţei recurate, cu o acţiune în pretenţii.
În mod greşit prima instanţă a calificat adresa Tribunalului Bucureşti din 26 noiembrie 2009 drept act administrativ, întrucât aceasta nu se circumscrie prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit definiţiei legale a actului administrativ prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 acesta este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice";.
Cum prin actul atacat (adresa din 26 noiembrie 2009 urmare a petiţiei reclamantului) s-au formulat doar recomandări, nu există temei legal pentru a-l considera act administrativ, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. mai sus-menţionat.
Pe cale de consecinţă, având în vedere obiectul cauzei, respectiv pretenţii, în temeiul art. 304 pct. 5, 312 alin. (2) raportat la art. 1 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare, la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D.E.A. împotriva sentinţei nr. 78 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sector 3 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4921/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4928/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
