ICCJ. Decizia nr. 4990/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4990/2010
Dosar nr. 14871/115/2008
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Ordinului pârâtului nr. 879 din 14 mai 2008 şi reîncadrarea sa pe postul deţinut anterior emiterii actului administrativ contestat, precum şi plata drepturilor băneşti indexate, majorate şi reactualizate cuvenite, de la data emiterii ordinului şi până la reîncadrarea efectivă pe postul deţinut anterior.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Ordinul nr. 361 din 30 martie 2007, a fost numită de Ministrul Sănătăţii Publice în funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc O.R., în urma promovării examenului pentru ocuparea acestui post.
De asemenea, reclamanta a susţinut că ordinul atacat în prezenta cauză - prin care a fost revocată din funcţia de manager - are la bază un referat al Comisiei centrale de evaluare de care nu a avut cunoştinţă şi prin urmare, care nu îi poate fi opozabil.
În plus, reclamanta a precizat că evaluarea se referă şi la perioada 1 ianuarie 2007 – 1 aprilie 2007, când nu a deţinut funcţia de manager, iar la evaluare trebuia să se aibă în vedere criteriile din contractul de management, iar nu cele prevăzute de Ordinul nr. 555 din 28 martie 2008, act care este emis ulterior perioadei supuse verificării.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepţiile necompetenţei materiale şi prematurităţii formulării acţiunii. Pe fondul cauzei, pârâtul a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul Caraş-Severin, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1180 din 10 septembrie 2008, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Această ultimă instanţă, prin sentinţa nr. 279 din 28 octombrie 2008, a declinat competenţa materială a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1396 din 12 martie 2009, a admis recursul reclamantei L.D., a casat sentinţa nr. 279 din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Această ultimă instanţă, prin sentinţa nr. 30 din 21 ianuarie 2010, a respins excepţia prematurităţii introducerii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, a admis acţiunea reclamantei L.D., a dispus anularea Ordinului nr. 879 din 14 mai 2008 emis de Ministrul Sănătăţii Publice, reîncadrarea reclamantei pe postul de manager al Spitalului Orăşenesc O.R., precum şi plata drepturilor băneşti indexate şi majorate, cuvenite de la data emiterii ordinului şi până la reîncadrarea efectivă pe postul deţinut anterior.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, după cum rezultă din adresa din 16 septembrie 2008 emisă de pârât.
Pe fondul cauzei, instanţa a arătat că actul administrativ atacat - prin care s-a dispus revocarea reclamantei din funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc O.R., judeţul Caraş-Severin - este nelegal, întrucât autoritatea publică pârâtă nu a depus la dosar actele pe care le invocă în întâmpinare, motiv pentru care judecătorul a fost în imposibilitate de a le analiza.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui ultim motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
Instanţa de fond avea obligaţia să cerceteze doar îndeplinirea condiţiilor de legalitate la momentul emiterii actului administrativ contestat, iar nu a actelor premergătoare emiterii ordinului aflat în litigiu.
Mai precis, recurenta se referă la următoarele aspecte: existenţa abilitării legale a Ministrului Sănătăţii de a emite ordinul atacat; existenţa clauzei contractuale invocată în ordin, respectiv, contractul de management din 30 martie 2007, clauză care stabileşte atribuţia Ministerului Sănătăţii de revocare a managerului în situaţia în care se constată că indicatorii de performanţă, asumaţi pe un an, nu au fost realizaţi.
Un alt motiv de recurs, încadrabil în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă la faptul că prima instanţă nu a analizat în considerentele hotărârii sale motivele care au condus la constatarea nelegalităţii actului administrativ contestat.
Pe de altă parte, recurentul susţine că termenul pentru care a fost încheiat contractul de management este de trei ani, avându-se în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 şi art. III din contractul de management încheiat de reclamantă.
În speţă, contractul în discuţie şi-a produs efectele până la data de 30 martie 2007, astfel că, ulterior acestei date, cererea reclamantei de reintegrare pe postul deţinut anterior apare ca lipsită de obiect.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În speţă, este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
În cauză, judecătorul fondului a analizat în mod detaliat susţinerile părţilor, în raport cu dispoziţiile legale invocate de acesta.
Cu alte cuvinte, judecătorul a discutat în cuprinsul hotărârii recurate motivele pentru care a apreciat că se impune anularea actului administrativ unilateral cu caracter individual aflat în litigiu.
În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant nu a indicat în cererea de recurs care este actul juridic dedus judecăţii ce a fost interpretat în mod greşit de către prima instanţă.
Pe de altă parte, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este fondat, în raport de cele ce vor fi prezentate în continuare.
Prin Ordinul nr. 361 din 30 martie 2007, intimata-reclamantă a fost numită de Ministrul Sănătăţii Publice în funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc O.R., judeţul Caraş-Severin, pe o perioadă de trei ani, în urma promovării examenului pentru ocuparea acestui post.
Ordinul nr. 879 din 14 mai 2008 emis de Ministrul Sănătăţii Publice prevede, la art. 1, faptul că, începând cu data 15 mai 2008, intimata-reclamantă este revocată din funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc O.R., judeţul Caraş-Severin.
Actul administrativ anterior individualizat arată că are la bază un referat al Comisiei centrale de evaluare nr. EN 4720/2008, act care nu a fost depus la dosarul cauzei în cele două faze procesuale.
O situaţie identică este şi în privinţa documentaţiei aferente ordinului contestat, deşi aceste înscrisuri au fost solicitate de prima instanţă, iar în faza recursului partea recurentă nu a fost prezentă pentru a-şi administra probe, conform art. 305 C. proc. civ.
Ca atare, Înalta Curte achiesează la concluzia primei instanţe în sensul nelegalităţii actului administrativ atacat, ca urmare a nedepunerii acestor acte, individualizate în preambulul ordinului.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar constată că termenul pentru care a fost încheiat contractul de management din 30 martie 2007 s-a împlinit, întrucât acesta a fost încheiat pentru perioada 30 martie 2007 - 30 martie 2010.
Ca atare, cererea intimatei-reclamante de reintegrare în postul deţinut anterior emiterii actului administrativ litigios este neîntemeiată, partea fiind îndreptăţită doar la acordarea diferenţelor salariale indexate, de la data întocmirii actului şi până la data de 1 aprilie 2010.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este fondat motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind reîncadrarea reclamantei pe postul de manager al Spitalului Orăşenesc O.R., judeţul Caraş-Severin, va obliga pârâtul la plata diferenţelor salariale indexate, de la data emiterii ordinului contestat şi până la data de 1 aprilie 2010 şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 30 din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind reîncadrarea reclamantei L.D. pe postul de manager al Spitalului Orăşenesc O.R.
Obligă pârâtul la plata diferenţelor salariale cuvenite reclamantei, indexate, de la data emiterii ordinului contestat şi până la data de 1 aprilie 2010.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4989/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4993/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
