ICCJ. Decizia nr. 5006/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5006/2010
Dosar nr. 2121/54/2009
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 10 iulie 2009, reclamanta SC G. SRL - Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a solicitat instanţei ca, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, să dispună suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 9 aprilie 2009 emis de pârât şi a deciziei nr. CA 35864 din 9 iunie 2009 emisă de acelaşi pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, cu referire la prevenirea producerii unei pagube iminente, reclamanta a susţinut că, prin executarea actelor administrative, va fi prejudiciată material cu consecinţa imposibilităţii de continuare a activităţii constând în difuzarea de programe radio, precum şi a imposibilităţii de asigurare a veniturilor necesare achitării drepturilor salariale ale angajaţilor săi, dar şi în ceea ce priveşte derularea contractelor. Sub acest aspect s-a arătat că numai obligaţia fiscală principală, fără accesorii, reprezintă 80,50% din cifra anuală de afaceri, la care se adaugă faptul că, în prezent, societatea înregistrează o pierdere 66.686 RON, aşa cum rezultă din bilanţul prescurtat la data de 31 decembrie 2008.
Referitor la cazul bine justificat, reclamanta a susţinut că îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale şi că, prin contestaţia formulată în fond a fost criticat chiar dreptul autorităţii competente în gestionarea fondurilor comunitare de a stabili obligaţia de plată a sumei 37.088,24 euro, reprezentând echivalentul a 158.977,61 RON, apreciindu-se că acest drept s-a prescris. În acelaşi sens, reclamanta critică legalitatea competenţei, componenţei şi constituirii echipei de control. Mai susţine reclamanta că existenţa cazului bine justificat derivă şi din faptul că executarea propriu-zisă şi efectivă a actului administrativ a început înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei creanţei contestate.
Prin încheierea din 15 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2121/54/2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fisca,l a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamata SC G. SRL - Drobeta Turnu Severin şi a dispus suspendarea executării procesului-verbal de control din 9 aprilie 2009 emis de pârât şi a deciziei nr. CA35864 din 9 iunie 2009 emisă de pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi la prevenirea producerii unei pagube iminente.
Cu referire la cazul bine justificat, Curtea de Apel a reţinut că, prin cerere, reclamanta a invocat mai multe motive de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor contestate sub aspectul prescripţiei dreptului de a stabili obligaţia de plată, precum şi sub aspectul competenţei, componenţei şi legalităţii echipei de control. În acelaşi sens, a apreciat instanţa că existenţa cazului justificat derivă şi din faptul că executarea propriu-zisă şi efectivă a actului administrativ a început înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei creanţei contestate.
Cu referire la paguba iminentă, Curtea de Apel a reţinut că este îndeplinită şi această condiţie, fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ, având în vedere suma reţinută prin decizia contestată raportat la cifra de afaceri a societăţi reclamante, aşa cum aceasta a fost dovedită în cauză.
Împotriva încheierii din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
În motivarea recursului pârâtul a arătat, în esenţă, că suspendarea actului administrativ este o măsură de excepţie prin intermediul căreia se realizează o întrerupere a producerii efectelor juridice, caracter determinat de trăsătura generală a actelor administrative de a fi executorii din oficiu (executio ex officio), ceea ce semnifică faptul că imposibilitatea executării actului administrativ trebuie să fie legitimată de situaţii speciale. În ceea ce priveşte condiţiile cerute a fi îndeplinite pentru a se dispune suspendarea, respectiv condiţia cazului bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube, a mai arătat pârâtul, nu sunt satisfăcute în speţă.
La termenul din 16 noiembrie 2010, pârâtul - recurent a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond în soluţionarea acţiunii, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precizând că în speţă competenţa materială de soluţionare a cererii reclamantei revenind Tribunalului Dolj.
Asupra excepţie de necompetenţă materială, Înalta Curte reţine următoarele:
În materie de competenţă a instanţelor de contencios administrativ, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede că:
„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ: a) criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 RON - valoarea impozitului, taxei, contribuţiei datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).
Cum reclamanta contestă creanţe bugetare în cuantum de 158.997,61 RON, este evident că soluţionarea cererii de suspendare a actelor administrative contestate revine Tribunalului Dolj, nu Curţii de Apel Craiova, competenţa materială a instanţei de contencios stabilindu-se conform criteriului valoric enunţat în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speţă fiind irelevantă poziţia în sistemul autorităţilor publice a emitentului actelor contestate.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite excepţia invocată de pârât şi pe cale de consecinţă, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului împotriva încheierii din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare, la Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5000/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5008/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
