ICCJ. Decizia nr. 5012/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5012/2010
Dosar nr. 13044/3/2009
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.S., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat obligarea pârâtului să emită hotărârea de soluţionare a Dosarului nr. 522/2008, susţinând, în esenţă, că pârâtul a depăşit termenele prevăzute de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 1672 din 4 mai 2009, Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere calitatea de autoritate publică centrală a pârâtului şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 587 din 2 februarie 2010, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de D.S., reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a formulat niciun petit al cererii de chemare în judecată, situaţie în care afirmaţiile sale pot fi apreciate cel mult ca argumente în sprijinul solicitării de obligare a pârâtului la soluţionarea petiţiei, precum şi faptul că, prin hotărârea nr. AA2009, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a soluţionat cererea reclamantului înregistrată sub nr. 9426 din 09 iulie 2008.
Împotriva sentinţei civile nr. 587 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul D.S.
Prin cererea de recurs recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că rezulta din cuprinsul cererii deduse judecăţii solicitarea de a obliga Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să emită o hotărâre urmare a soluţionării petiţiei sale. Se menţionează şi faptul că nu i-au fost comunicate înscrisurile depuse de pârât.
Recurentul-reclamant arată şi faptul că prin hotărârea nr. AA/2010 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost soluţionată plângerea sa în mod greşit şi cu rea credinţă.
Au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri cât şi o anexă 2 prin care se aduc critici hotărârii nr. AA/2009 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat menţionându-se că sentinţa atacată este temeinică şi legală, iar hotărârea nr. AA/2009 nu poate face obiectul actualului recurs deoarece nu a făcut obiectul acţiunii la fond faţă de care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 587/2010 recurată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul formulat în raport de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
După cum se constată, instanţa de fond a calificat obiectul cererii reclamantului ca fiind de obligare a pârâtului la soluţionarea petiţiei acestuia, care de altfel, a fost soluţionată prin hotărârea nr. AA din 20 august 2009 pe parcursul judecării cauzei.
Este evident că recurentul-reclamant nu a învestit instanţa de fond cu plângere împotriva hotărârii nr. AA/2009, astfel că analiza actualului recurs se va face doar în raport cu obiectul acţiunii introductive în raport de care s-a pronunţat sentinţa nr. 587/2010.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în recurs nu se pot face cereri noi, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 294 alin. (1) coroborat art. 316 C. proc. civ.
Soluţia de respingere a acţiunii este corectă întrucât prin executarea obligaţiei de a răspunde petiţiei reclamantului materializată prin hotărârea nr. AA/2009, cauza a rămas fără obiect.
De asemenea, rezultă din dosarul cauzei că reclamantului i-au fost comunicate înscrisurile depuse de pârât situaţie confirmată prin faptul că acesta a răspuns întâmpinării pârâtului.
Mai mult, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant avea îndatorirea să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, inclusiv prin consultarea înscrisurilor de la dosar în integralitate.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse cele menţionate de recurent prin cererea de recurs nu pot fi reţinute ca fiind fondate, astfel că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1) Teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.S. împotriva sentinţei civile nr. 587 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5008/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5013/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
