ICCJ. Decizia nr. 5023/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5023/2010
Dosar nr. 8750/2/2009
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 924 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis acţiunea formulată de reclamanta L.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi l-a obligat pe pârât să stabilească o dată de depunere de către reclamantă a cererii de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Pentru a respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa de fond a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat să se constate refuzul nejustificat de soluţionare în raport de ultima cerere trimisă autorităţii publice şi întrucât situaţia solicitată a fi rezolvată de către pârât, atât prin cererile anterioare, cât şi prin ultima cerere, a rămas actuală şi nerezolvată şi la momentul formulării ultimei cereri.
Pe fondul cauzei, în raport cu dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 şi ale art. 1 din Legea nr. 554/2004, instanţa a apreciat că, deşi nu este stabilit un termen sau un interval de timp în care autoritatea pârâtă să proceseze cererile pentru redobândirea cetăţeniei române, ci doar împrejurarea că cererile vor fi înaintate de îndată comisiei pentru cetăţenie, depinzând de autoritatea pârâtă cum îşi organizează la nivel intern serviciile în acest sens, trecerea unui termen de trei ani de la data la care reclamantul a formulat prima cerere scrisă din 13 septembrie 2006 duce la imposibilitatea reclamantului de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991 şi lipseşte de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.
A mai reţinut instanţa că depunerea cererilor la secţia consulară a Ambasadei României din Republica Moldova este prima etapă, cererile urmând a fi trimise de îndată Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei pentru a urma procedura prevăzută de lege, iar această procedură necesită mai mult timp.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, neavând relevanţă motivele de ordin administrativ organizatoric invocate de autoritatea publică.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurent-pârât susţine că instanţa de fond, în pofida rolului activ ce îi revine conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ., nu a pus în discuţia părţilor şi nu a lămurit dacă acţiunea a fost promovată de reclamanta L.C., deoarece la dosar nu a fost depus mandatul de reprezentare, iar semnătura de pe cererea de chemare în judecată nu corespunde celei de pe cererea administrativă. Pentru acest motiv, recurent-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurent-pârât critică sentinţa pronunţată de Curtea de Apel susţinând următoarele:
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluţionare a cererii, întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt, şi că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece autorităţile române se aflau într-o imposibilitate obiectivă de a-şi organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi pentru procesarea într-un termen cât mai scurt. Sub acest aspect, susţine recurent-pârât că la data formulării cererii de recurs, stadiul procesării cererilor de redobândire a cetăţeniei române a atins un nivel satisfăcător.
Mai susţine recurentul-pârât că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului şi că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în ceea ce priveşte stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.
Mai susţine recurentul-pârât că noţiunea de „termen rezonabil de soluţionare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislaţia română, el regăsindu-se doar în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi nu se aplică decât în privinţa solicitanţilor rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită şi se apreciază în funcţie de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Mai arată recurent-pârât că Statul Român a depus diligenţele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 şi a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricţie în ceea ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie sunt operaţionale şi creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetăţeniei.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Criticile invocate de recurent-pârât sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 82 C. proc. civ., cuprinzând semnătura reclamantei, iar acţiunea nu a fost promovată prin avocat pentru a fi necesară prezentarea unui mandat de reprezentare.
Sub aspectul criticilor care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Circumstanţele cauzei sunt de necontestat în sensul că reclamanta L.C. s-a adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, cererile fiind formulate la data de 13 septembrie 2006 şi la data de 16 iunie 2009, cereri la care nu a primit niciun răspuns din partea pârâtului.
În raport cu circumstanţele cauzei şi obiectul acţiunii, instanţa de recurs constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, de a stabili data la care reclamantul poate depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, precum şi faptul că, în speţă, nu este vorba doar de refuzul de soluţionare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiţionare.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că întemeiat Curtea de Apel a apreciat că, faţă de data depunerii cererilor de către reclamantă, a fost încălcat termenul rezonabil de soluţionare a cererii acesteia pentru stabilirea datei la care va fi invitată să depună cererea însoţită de documentele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile art. 101 şi art. 12 din Legea nr. 21/1991.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noţiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislaţia naţională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate şi exclusiv rezidenţilor din ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române depuse conform art. 101 şi art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Totodată, este de reţinut faptul că şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii”.
De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative este menţionat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreţionare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.
În altă ordine de idei, se reţine că nici până la data soluţionării prezentului recurs, pârâtul nu a făcut dovada faptului că reclamanta ar fi fost invitată să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul său întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Este neîntemeiată susţinerea din recurs referitoare la faptul că puterea judecătorească s-ar fi substituit puterii executive, întrucât instanţa de fond nu a făcut altceva decât să soluţioneze cererea cu care a fost legal învestită în raport cu competenţa legală ce îi revine potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La pronunţarea prezentei decizii, instanţa are în vedere şi practica judiciară anterioară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 924 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5018/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5033/2010. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
