ICCJ. Decizia nr. 5017/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5017/2010
Dosar nr. 4958/2/200.
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 iunie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin primarul general, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor virate în cuantum de 3.194.594,29 lei şi a majorărilor de întârziere aferente calculate la data restituirii sumelor.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin adresa nr. 425156 din 05 decembrie 2008, a solicitat pârâtei să îi restituie sumele ce fac obiectul acţiunii, iar pârâta i-a răspuns prin adresa nr. 12666 din 15 ianuarie 2009, în sensul că solicitarea nu are temei legal.
A mai arătat reclamanta că a virat pârâtei suma de 3.194.594,29 lei în temeiul Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 301/2006, însă această hotărâre a fost anulată prin Decizia nr. 2157 din 30 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 7532/3/2007.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi ale OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4280 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti - prin primarul general.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicită să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea sa în sensul restituirii sumei de 3.290.287,37 lei, încasată necuvenit în temeiul Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 301/2006 şi obligarea să-i vireze această sumă, precum şi penalităţile aferente.
Prin adresa nr. 9542 din 31 decembrie 2008 (fila 25 la dosarul de fond) pârâta a comunicat reclamantei că sumele au fost virate în temeiul Codului fiscal şi al OG nr. 2/2001, iar Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 301/2006 nu se aplică pentru întreg anul 2007.
A reţinut instanţa că sumele virate de reclamantă au reprezentat amenzi pentru circulaţie, amenzi preluate de la Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, taxe de reclamă şi publicitate, taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare, alte taxe pentru utilizarea bunurilor şi stimulente aferente sumelor virate.
Cu privire la suma de 163.635,98 lei, reprezentând taxă pentru servicii de reclamă şi publicitate, instanţa a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 270 alin. (2) Cod Fiscal, aceasta se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ teritoriale în raza căreia persoana prestează serviciile de reclamă şi publicitate, în speţă Municipiul Bucureşti, astfel că pârâta a refuzat în mod justificat să restituie reclamantei suma respectivă.
Cu privire la taxa de eliberare licenţe şi autorizaţii de funcţionare şi taxa pentru utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pentru desfăşurarea de activităţi, a reţinut instanţa că reclamanta nu a făcut dovada faptului că acestea s-ar referi la licenţe şi autorizaţii emise de instituţii din subordinea Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti, în condiţiile în care şi Primăria Municipiului Bucureşti poate emite licenţe şi autorizaţii, iar din ordinele de plată depuse la dosar nu rezultă în concret despre ce licenţe sau autorizaţii este vorba, iar din cuprinsul ordinului de plată nr. 197/2007 rezultă că este vorba despre o taxă pentru o autorizaţie emisă de Primăria Municipiului Bucureşti. Pentru aceste motive, instanţa a reţinut că este justificat refuzul pârâtei de restituire a sumelor de 113 lei şi 1.449 lei.
Cu privire la amenzile şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale, în raport cu dispoziţiile art. 8 alin. (3) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 82 din Legea nr. 215/2001, Curtea de apel a reţinut că aceste venituri se varsă la bugetul Municipiului Bucureşti, care este un consiliu local, astfel că sumele respective au fost corect virate la bugetul Municipiului Bucureşti, iar refuzul pârâtei de restituire a acestor sume este justificat de prevederile legale menţionate.
De asemenea, a reţinut instanţa că şi sumele reprezentând stimulente aferente sumelor virate şi amenzi au fost corect virate la bugetul Municipiului Bucureşti, astfel că pârâta nu are obligaţia de restituire.
Constatând că sumele solicitate cu titlu de debit nu sunt datorate, conform principiului accesoriul urmează soarta principalului (accessorium sequitur principale), instanţa a reţinut că pârâta nu datorează nici majorări de întârziere.
A mai reţinut instanţa că, deşi Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 301/2006 a fost anulată pentru nelegalitate, legalitatea refuzului pârâtei de restituire a sumelor ce formează obiectul cauzei nu este necesar a fi analizat în raport cu hotărârea respectivă, având în vedere prevederile legale incidente fiecărui tip de virament.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 4280 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti
Prin motivele de recurs, care se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, pentru următoarele motive:
- în ceea ce priveşte taxele de reclamă şi publicitate, din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. a) şi art. 2 pct. 5, 7 şi 8 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, ale art. 17 alin. (1) C. proCod Fiscal şi ale art. 295 Cod Fiscal, rezultă că aceste taxe se cuvin bugetului Sectorului 1 Bucureşti care este asimilat bugetului local;
- în ceea ce priveşte taxele de eliberare a licenţelor şi autorizaţiilor de funcţionare, precum şi la alte taxe pentru utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pentru desfăşurarea de activităţi, din interpretarea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) şi (5) Cod fiscal şi ale pct. 131 alin. (2), pct. 142 din Titlul IX din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, rezultă că aceste taxe se fac venit la bugetul local al sectorului municipiului Bucureşti, indiferent de autoritatea care le-a instituit şi stabilit;
- în ceea ce priveşte veniturile din amenzi si alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale în materie, din interpretarea dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi (4) din OG nr. 2/2001, ale art. 109 alin. (8) teza întâi şi a 2-a din OG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 1 alin. (2) lit. a) şi art. 2 pct. 5, 7 şi 8 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, rezultă că veniturile din amenzi si alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale în materie se fac venit la bugetele sectoarelor municipiului Bucureşti, cu excepţia sumelor provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislaţia în vigoare, care se fac venit integral la bugetul de stat, şi a celor aplicate de către autorităţile aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care se fac venit la bugetul municipiului Bucureşti.
- în ceea ce priveşte stimulentele virate de către Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti către bugetul Consiliului General al Municipiului Bucureşti – din interpretarea dispoziţiilor art. 227 C. proCod Fiscal rezultă că acestea se cuvin tot bugetului sectorului, iar nu bugetului Municipiului Bucureşti.
În consecinţă, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
4. Hotărârea instanţei de recurs
La termenul de judecată din 16 noiembrie 2010, în temeiul art. 137 cu referire la art. 306 alin. (2) coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Curţii de apel de a judeca litigiul în fond, urmând a admite excepţia invocată de instanţă din oficiu pentru considerentele arătate în continuare:
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta a învestit Curtea de apel cu o acţiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor virate în temeiul Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 301/2006, în cuantum de 3.194.594,29 lei, şi a majorărilor de întârziere aferente calculate la data restituirii sumelor.
În fapt, din motivele acţiunii rezultă că reclamanta se consideră vătămată prin răspunsul dat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin adresa nr. 12666 din 15 ianuarie 2009, ca urmare a solicitării formulate de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti prin adresa nr. 425156 din 05 decembrie 2008, cuprinzând solicitarea de restituire a sumelor ce formează obiectul cauzei.
În ceea ce priveşte determinarea instanţei competente material să soluţioneze în fond un litigiu de contencios administrativ, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod constant şi unitar, s-a reţinut că dispoziţiile respective prevăd două criterii distincte, după cum urmează:
- criteriul rangului autorităţii emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ general, competenţa materială este stabilită în favoarea curţii de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală;
- criteriul valoric, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa este stabilită în funcţie de criteriul valoric, fie în favoarea curţii de apel, dacă valoarea actului este mai mare de 500.000 lei, fie în favoarea tribunalului, dacă valoarea actului este de până la 500.000 lei, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorităţii emitente.
În cauză, Înalta Curte constată că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu controlul de legalitate al refuzul exprimat de pârâtă prin adresa nr. 12666 din 15 ianuarie 2009 de soluţionare a cererii reclamantei cuprinsă în adresa nr. 425156 din 05 decembrie 2008 privind restituirea sumelor în discuţie, ipoteză care se circumscrie dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: „se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim […]".
Actul administrativ asimilat, constând în refuzul pârâtei de a rezolva favorabil cererea reclamantei, nu reprezintă un act administrativ fiscal, întrucât sumele a căror restituire o solicită reclamanta nu constituie, în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora. În acest sens, se reţine că sumele respective nu mai sunt datorate bugetului, ci ele sunt deja încasate şi au regimul juridic al veniturilor bugetare, iar litigiul vizează doar stabilirea bugetului căruia i se cuvin veniturile respective.
Astfel, întrucât litigiul priveşte un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, respectiv refuzul pârâtei de a rezolva cererea reclamantei, instanţa de contencios administrativ competentă să soluţioneze litigiul în fond se determină în funcţie de rangul autorităţii publice pârâte emitente a refuzului contestat de către reclamantă, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti care este o autoritate publică locală.
Pe cale de consecinţă, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti – autoritate publică locală – revine, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.
Pentru considerentele arătate, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi prevederile art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 313 C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi a trimiterii cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4280 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5007/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5020/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
