ICCJ. Decizia nr. 5033/2010. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5033/2010
Dosar nr. 10022/2/2010
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul O.R.I. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună prelungirea duratei de luare în custodie publică a cetăţeanului irakian Ş.A.R., aflat în Centrul de cazare a străinilor luaţi în custodie publică - Otopeni.
În esenţă, reclamantul a arătat că pârâtul a intrat legal în ţară, ultima oară, la data de 08 ianuarie 2006, în baza unei vize pentru studii, ulterior i-a fost prelungit dreptul de şedere până la 15 noiembrie 2006, la data de 16 noiembrie 2006 i s-a acordat statutul de tolerat pe teritoriul României, iar la data de 19 aprilie 2007 a cerut acordarea accesului la o nouă procedură de azil, cerere care i-a fost respinsă irevocabil de Tribunalul Bucureşti, prin decizia civilă nr. 1161 din 11 octombrie 2007.
În perioada 17 iulie 2008 - 07 septembrie 2008, pârâtul a fost din nou tolerat pe teritoriul României, însă ulterior nu s-a mai prezentat la Serviciul Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor - Bucureşti pentru vizarea documentului de tolerat, astfel că, la data de 29 aprilie 2010, a fost depistat fără a avea drept de şedere, fiind emisă decizia de returnare de pe teritoriul Românei nr. 2729520 din 29 aprilie 2010, de care a luat la cunoştinţă sub semnătura, dar pe care nu a respectat-o şi nu a contestat-o.
La data de 11 mai 2010, numitul Ş.A.R. a depus din nou cerere de acces la o nouă procedură de azil, însă aceasta a fost respinsă la data de 24 septembrie 2010 de către Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6222.
Întrucât străinul nu a respectat decizia de returnare, O.R.I. a dispus împotriva pârâtului măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, dar întrucât pârâtul nu poseda un document de călătorie, îndepărtarea sub escortă a acestuia nu s-a putut efectua în termenul de 24 ore prevăzut de art. 88 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, motiv pentru care s-a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti luarea cetăţeanului irakian în custodie publică.
Prin Rezoluţia din 27 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus luarea în custodie publică a străinului pentru o perioadă de 30 zile, respectiv până la 26 octombrie 2010.
O.R.I. a întreprins demersurile necesare, pe lângă Ambasada Republicii Irak la Bucureşti, în vederea obţinerii unui document de călătorie pentru cel în cauză, misiunea diplomatică eliberând acestuia documentul de călătorie nr. 12, valabil până la data de 28 martie 2011.
La data de 29 septembrie 2010, cetăţeanul irakian a cerut, din nou, acces la o nouă procedură de azil, cerere care a fost respinsă prin hotărârea D.A.I. nr. 2405102 din data de 04 octombrie 2010, iar împotriva acestei hotărâri, pârâtul a formulat plângere în termenul prevăzut de lege şi a solicitat permisiunea rămânerii pe teritoriul României până la soluţionarea cererii sale. În această situaţie, pârâtului îi sunt aplicabile prevederile art. 93 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, conform căruia străinul are dreptul de a rămâne pe teritoriul României până la pronunţarea instanţei asupra cererii de a i se permite rămânerea pe teritoriul ţării.
Întrucât cele 30 de zile dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti expiră la data de 26 octombrie 2010, O.R.I. a solicitat prelungirea duratei luării în custodie publică a numitului Ş.A.R. pentru o perioadă de 5 luni, urmând ca, în momentul finalizării procedurii de azil, în funcţie de soluţia pronunţată de instanţa de judecată, străinul să fie îndepărtat de pe teritoriul României sau predat Direcţiei Azil şi Integrare.
Cererea a fost formulată în temeiul art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.
La termenul de judecată din 22 octombrie 2010, reclamantul Ş.A.R. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 97 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 şi a depus în scris cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Prin încheierea pronunţată la data de 22 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că soluţionarea cauzei depinde de dispoziţiile art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, iar nu de dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi art. cu privire la care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 4104 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul O.R.I. şi a dispus prelungirea duratei luării în custodie publică a pârâtului Ş.A.R. pentru o perioadă de 5 luni, reţinând că, în raport cu expunerea situaţiei de fapt şi de drept prezentate de reclamant, cererea este întemeiată în raport cu dispoziţiile art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.
În şedinţa publică din 22 octombrie 2010, reclamantul a declarat recurs împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate pe care a invocat-o, soluţie cuprinsă în încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 octombrie 2010.
Prin cererea de recurs, recurentul susţine că încheierea recurată este netemeinică şi nelegală întrucât, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza.
Se arată şi faptul că în mod greşit instanţa a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale odată cu fondul, fiindu-i încălcat accesul la justiţie prin imposibilitatea formulării căii de atac.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, prin încheierea din 22 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, reţinând că soluţionarea cauzei depinde de interpretarea dispoziţiilor art. 97 alin. (5) şi nu alin. (1) din actul normativ menţionat anterior.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (r2), privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.
Conform art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge cererea printr-o încheiere motivată ce poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în 48 de ore de la pronunţare.
În raport de aceste dispoziţii legale, instanţa de recurs apreciază încheierea recurată ca fiind legală şi temeinică întrucât, într-adevăr, în mod corect instanţa de fond a statuat că în ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii incidente sunt dispoziţiile art. 97 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată şi nu dispoziţiile art. 97 alin. (1) din acelaşi act normativ, care constituie obiectul cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, soluţionând pe fond cauza în raport de aceste dispoziţii ale art. 97 alin. (5), prin sentinţa nr. 4104 din 26 octombrie 2010.
Cum dispoziţiile art. 97 alin. (1) menţionate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, această condiţie fiind una de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de sesizare ca inadmisibilă.
Soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată a avut loc la data de 22 octombrie 2010, iar soluţionarea cauzei pe fond s-a realizat la 26 octombrie 2010, astfel că susţinerile recurentului privind soluţionarea acestora la aceeaşi dată nu sunt reale.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea potrivit căreia i-a fost încălcat dreptul de acces la justiţie prin formularea unei căi de atac întrucât recurentul, prin exercitarea recursului supus analizei, a beneficiat şi a uzat de această cale de atac în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (r 2).
Mai mult, potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ. „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”.
În altă ordine, cele menţionate de recurent cu ocazia soluţionării recursului referitoare la incidenţa deciziei nr. 9/2009 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu pot fi reţinute ca relevante în cauză, deoarece decizia menţionată se referă la interpretarea dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. În cazul recursului declarat împotriva încheierii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, or, în cauză, nu se regăseşte o astfel de situaţie.
Având în vedere considerentele expuse, cât şi faptul că recurentul nu a invocat veritabile motive de nelegalitate a încheierii recurate, instanţa de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ş.A.R. împotriva încheierii din 22 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 10.022/2/2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5023/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5035/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
