ICCJ. Decizia nr. 5037/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5037/2010
Dosar nr. 8543/2/2009
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 703 din 9 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă acţiunea prin care reclamantul T.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea O.U.G. nr. 51/2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral (propriu-zis sau asimilat) poate solicita instanţei de contencios administrativ anularea în tot sau în parte a actului pretins vătămător.
Instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile legale care reglementează obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, exclud controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ dispoziţiile din ordonanţe ale guvernului, calea de contestare a ordonanţelor de guvern fiind cea prevăzută de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 doar în condiţiile în care partea interesată învesteşte instanţa de contencios administrativ cu o cerere privind anularea unor dispoziţii din ordonanţa de urgenţă pretins vătămătoare, însoţită în mod obligatoriu de excepţia de neconstituţionalitate.
Pe de altă parte, s-a mai reţinut că dispoziţiile art. 9 Teza finală din Legea nr. 554/2004 prevăd în mod expres că obiectul unei astfel de acţiuni nu poate fi constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiilor din ordonanţă.
În cauză, instanţa de fond a constatat că reclamantul a solicitat anularea O.U.G. nr. 51/2008 pe calea acţiunii în contencios administrativ prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004, împrejurare în raport cu care, excepţia inadmisibilităţii acţiunii apare ca fiind întemeiată, ceea ce a determinat admiterea excepţiei şi respingerea, ca atare, a acţiunii formulate de reclamant.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 703 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul T.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond, interpretând greşit actul juridic, dedus judecăţii, nu a anulat un act administrativ vătămător, ceea ce a echivalat cu o confiscare, atât a lichidităţii dovedite analitic în cuantum de 6.225.401.000 RON cât şi a deţinerilor de 674 valori mobiliare ce reprezintă 16,5% din capitalul social al SC S. SA Paşcani. Toate aceste aspecte, fiind de natură, în opinia recurentului-reclamant a dovedit că prin acest mod de interpretare instanţa de fond a pronunţat o hotărâre ce este rezultatul unei indubitabile fraude la lege.
Mai arată recurentul-reclamant că deşi la data de 04 august 2009 a formulat plângere prealabilă privind modificarea O.U.G. nr. 51/2008, act administrativ ce i-a provocat paguba indicată, intimatul cu rea-credinţă nu a procedat la efectuarea modificărilor solicitate, ceea ce a condus la confiscarea nedemocratică a bunurilor mai sus indicate.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate, în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., şi ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul este nefondate şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurentul-reclamant se rezumă, cu mici nuanţe, la reiterarea unor aspectele care vizează fondul cauzei expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, şi care nu au fost analizate de către instanţa de fond care a soluţionat cauza pe excepţie şi nu pe fond aşa încât nu va proceda la o analiză a criticilor care vizează fondul pretenţiilor ci îşi va limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor motive de recurs, în condiţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, din analiza cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa de fond la data de 08 septembrie 2009 rezultă fără echivoc că obiectul acţiunii deduse prezentei judecăţi îl reprezintă anularea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, pe calea acţiunii în contencios administrativ prevăzută de art. 8 din Legea conteciosul administrativ.
Raportând obiectul cererii de chemare în judecată la dispoziţiile art. 8 din Legea contenciosul administrativ, instanţa de fond în mod corect a apreciat asupra inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamant în condiţiile în care, este de necontestat faptul că sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 8 se limitează la controlul de legalitate al actelor administrative unilaterale, iar ordonanţele de guvern, ca şi acte administrative de autoritate, nu se circumscriu noţiunii reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ.
Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a constatat că, calea de contestare a Ordonanţelor de Guvern este cea prevăzută de dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ potrivit cărora „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe ori dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiunea la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă”.
Faptul că recurentul-reclamant a solicitat anularea unei ordonanţe de guvern pe motiv de neconformitate cu legea fundamentală şi a expus vătămarea ce i-a fost produsă nu este de natură a conduce la declanşarea, în faţa instanţei de contencios administrativ, a procedurii prevăzute de art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea contenciosului administrativ, în condiţiile în care o astfel de acţiune ar trebui să se circumscrie condiţiei imperative impuse de alin. (1) al aceluiaşi art., ceea ce nu se poate constata în cauza dedusă prezentei judecăţi, în condiţiile în care acţiunea reclamantului vizează fără echivoc, neconformitatea întregului act normativ.
În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză în raport cu obiectul cererii deduse prezentei judecăţi, aşa încât nu poate reţine criticile formulate de recurentul-reclamant circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantului, pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurentul-reclamant.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.C. împotriva sentinţei civile nr. 703 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5035/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5040/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
