ICCJ. Decizia nr. 5041/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5041/2010
Dosar nr. 2372/54/2009
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 505 din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul T.A. în contradictoriu cu pârâţii Preşedinţia României - Palatul C., Ministerul Finanţelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Craiova, Direcţia Naţională Anticorupţie şi V.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrative competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public”.
Totodată, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus redate, instanţa de fond a apreciat că, capetele de cerere vizând obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Direcţia Naţională Anticorupţie să soluţioneze plângerea conţinută în cererea nr. 28735 din 11 august 2009 sunt inadmisibile întrucât în dosarul penal nr. 432/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la care a făcut referire reclamantul s-a comunicat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale care putea fi atacată cu plângere la procurorul general al respectivei unităţi de Parchet.
Astfel, consideră instanţa de fond că, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nu este un act administrative în sensul Legii contenciosului administrativ, iar în privinţa procedurii judiciare de contestare sunt incidente dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
De asemenea, se mai arată în considerentele hotărârii recurate că, în raport cu dispoziţiile art. 8, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, admisibilitatea cererilor de acordare a despăgubirilor depinde de soluţionarea, admiterea, concomitentă sau anterioară a unei acţiuni în contencios întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din acelaşi act normativ; în aceste condiţii, consideră judecătorul fondului că şi capătul de cerere în despăgubire este inadmisibil întrucât nu este consecinţa admiterii concomitente sau anterioare a unei acţiuni în contencios întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, potrivit art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se poate exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară, condiţii neîndeplinite în cauză.
Potrivit art. 98 şi art. 101 din Legea nr. 303, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei, sancţiunile disciplinare fiind aplicate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, dar aplicarea acestor sancţiuni trebuie precedată de urmarea procedurii răspunderii disciplinare a magistraţilor reglementată de art. 44-50 din Legea nr. 317/2004.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus redate, instanţa de fond a constatat inadmisibilitatea capătului de cerere privind dispunerea de către instanţa de judecată a excluderii din magistratură a unor magistraţi, acest aspect fiind atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţa nr. 505 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul T.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea normelor de procedură, în condiţiile în care nu a dispus citarea tuturor pârâţilor indicaţi în cererea de chemare în judecată şi nu a dispus comunicarea întâmpinării depuse de către pârâta D.N.A.; mai mult, susţine recurentul-reclamant că cererea sa a fost înregistrată în mod abuziv la instanţa de contencios administrativ care în mod nelegal, soluţionând cauza, a dispus obligarea sa la achitarea de două ori a taxelor judiciare de timbru aferente iar în cuprinsul hotărârii nu a făcut nici o referire la plata acestor taxe judiciare de timbru.
3. Hotârârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-reclamant, a apărărilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În primul rând Înalta Curte văzând dispoziţiile art. 105 alin. (2) şi art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi apreciind că recurentul-reclamant nu se poate prevala de propria sa culpă în îndeplinirea actelor de procedură va înlătura criticile referitoare la încălcarea normelor de procedură de către instanţa de fond;
Astfel, Înalta Curte constată că la dosarul instanţei de fond se află ataşate dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu cei şase intimaţi-pârâţi, în raport cu care sunt formulate pretenţiile expuse de recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a învestit instanţa de fond la data de 14 august 2009; faptul că nu s-a dispus şi citarea celor trei societăţi de televiziune indicate în cererea de chemare în judecată, din motive de opozabilitate, nu este de natură a conduce la reţinerea încălcării unor norme de procedură, în sensul indicat de recurentul-reclamant în condiţiile în care, pe de o parte, acesta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de fond în sensul precizării obiectului cererii de chemare în judecată pentru a se putea stabili, astfel, cu claritate cadrul procedural iar pe de altă parte acesta, nu a făcut dovada vătămării pricinuite prin necitarea celor trei societăţi comerciale.
De asemenea, Înalta Curte constată că, chiar dacă instanţa de fond nu a dispus comunicarea către recurentul-reclamant a întâmpinării depuse de intimata-pârâtă D.N.A. acest fapt nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care din analiza actelor şi lucrărilor dosarului nu rezultă în ce măsură recurentul-reclamant a fost vătămat prin necomunicarea respectivului act procedural.
Vor fi înlăturate şi criticile referitoare la soluţionarea cauzei de către o instanţă necompetentă Înalta Curte reţinând în acest sens că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţelor de contencios administrativ, potrivit dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Aspectele referitoare la plata şi consemnarea taxelor judiciare de timbru nu se pot circumscrie unor motive de recurs în sensul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., aşa încât nu vor face obiectul prezentei analize.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că, în raport cu probele administrate în cauză, şi faţă de dispoziţiile legale incidente, soluţia de respingere a cererii reclamantului, pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurenta-reclamantă.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.A. împotriva sentinţei civile nr. 505 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5040/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5042/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
