ICCJ. Decizia nr. 5045/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5045/2010
Dosar nr. 8459/2/2009
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii Z.A. şi Z.V. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestuia, prin intermediul Direcţiei Cetăţenie, de a le soluţiona cererile de redobândire a cetăţeniei române, obligarea pârâtului prin intermediul acestei direcţii de a proceda la analizarea/avizarea cererilor lor de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi obligarea pârâtului la acordarea daunelor morale în valoare de 1.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au depus cereri de redobândire a cetăţeniei române din anul 2003, primind numărul de dosar 12746/2003 şi respectiv 12744/2003, iar la data de 26 august 2009 au depus cereri de urgentare, solicitând informaţii concrete cu privire la modul în care se lucrează la aceste cereri, dar de fiecare dată li s-a răspuns că dosarul se află în lucru.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale au arătat că prin această tergiversare li s-a creat un prejudiciu moral, li s-a încălcat condiţia/demnitatea umană, întrucât au fost privaţi de drepturile legale şi constituţionale o perioadă îndelungată de timp, aflându-se într-un stres continuu prin faptul că nu se pot angaja în domeniul în care s-au specializat.
Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că în şedinţa din 14 septembrie 2009 cererile reclamanţilor au fost examinate şi avizate pozitiv de Comisia pentru cetăţenie, care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 şi 18 din Legea nr. 21/1991.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 721 din 9 februarie 2010, a respins ca rămase fără obiect pct. 1 şi 2 din acţiune şi ca neîntemeiat pct. 3, obligând pârâtul la 400 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la pct. 1 şi 2 din acţiune, cererile reclamanţilor au rămas fără obiect, întrucât în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 21/1991, Comisia a întocmit un raport în care a menţionat îndeplinirea condiţiilor legale privind redobândirea cetăţeniei române, raport ce va fi înaintat Ministrului Justiţiei.
Referitor la pct. 3 din acţiune, s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. astfel că, nefiind îndeplinite aceste condiţii nu poate fi angajată în cauză răspunderea pârâtului.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Justiţiei.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, deoarece, deşi cererile reclamanţilor erau soluţionate, instanţa în mod eronat a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs Ministerul Justiţiei, care a criticat hotărârea atacată numai sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că această plată nu este justificată, având în vedere modul de soluţionare a acţiunii, respectiv respingerea acesteia ca rămasă fără obiect în privinţa pct. 1 şi 2 şi ca neîntemeiată în ce priveşte pct. 3 din acţiune.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.
La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare.
Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul, după cum este lipsit de importanţă aspectul invocat de recurent şi anume că „aşa cum rezultă din considerentele şi dispozitivul sentinţei criticate, pârâtul nu a căzut în pretenţii faţă de reclamant, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată”.
Pe de altă parte, pârâtul datorează cheltuieli de judecată tocmai pentru că este în culpă procesuală, din moment ce a soluţionat cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamant cu încălcarea termenului rezonabil, astfel cum acesta este definit prin art. 6 pct. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Mai mult decât atât, practica judiciară a statuat că reclamantul are dreptul la plata cheltuielilor de judecată şi în cazul în care pârâtul a efectuat, în cursul procesului, prestaţia ce i s-a cerut prin acţiune, căci prin comportarea sa l-a pus pe reclamant în situaţia de a sesiza instanţa de judecată.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 721 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5042/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5046/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
