ICCJ. Decizia nr. 5039/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5039/2010
Dosar nr. 594/59/2009
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 mai 2009, reclamantul P.Ş. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi A.N.O.F.M. să se dispună anularea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, anularea Ordinului din 24 aprilie 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv al A.J.O.F.M. Arad şi obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale pentru perioada ulterioară datei de 24 aprilie 2009 până la zi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul din 17 aprilie 2001 a fost numit în funcţia publică de director executiv al A.J.O.F.M. Arad, iar prin actele juridice deduse judecăţii a fost nelegal eliberat din această funcţie.
Reclamantul a solicitat să se constate şi nelegalitatea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 faţă de nejustificarea situaţiei excepţionale determinante pentru reglementarea în condiţiile prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie, în sensul modificării statutului şi raporturilor de serviciu ale funcţionarului public.
Pârâta A.N.O.F.M. a depus întâmpinare, invocând excepţia prematurităţii acţiunii şi lipsa calităţii procesuale pasive în cererea de anulare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 106 din 17 februarie 2010, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat Ordinul din 24 aprilie 2009 emis de pârâta A.N.O.F.M., a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de director executiv al A.J.O.F.M. Arad, a obligat pârâta A.N.O.F.M. să-i plătească drepturile salariale cuvenite de la data eliberării din funcţia publică de director executiv şi până la data reintegrării în funcţie, daune morale în sumă de 5.000 RON şi cheltuieli de judecată în sumă de 5.000 RON.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii, a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 şi a respins în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor în favoarea pârâtului Guvernului României.
Excepţia prematurităţii acţiunii a fost respinsă, cu motivarea că reclamantul a respectat dispoziţiile art. 7 alin. (7) alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi anterior formulării acţiunii în justiţie, a formulat plângere prealabilă la data de 21 aprilie 2009, înregistrată la A.N.O.F.M.
Cererea de suspendare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 a fost respinsă ca inadmisibilă, reţinându-se că legea nu autorizează instanţa de contencios administrativ, ca jurisdicţie judiciară, să dispună anularea unui asemenea act.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a constatat că este nelegal Ordinul din 24 aprilie 2009 emis în baza prevederilor art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, definitivă şi obligatorie conform dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Constatând nelegalitatea actului administrativ de eliberare a reclamantului din funcţia publică de conducere deţinută, instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 109 raportat la art. 106 din Legea nr. 188/1999 şi art. 9 alin. (5), art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora a dispus anularea actului atacat, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere de director executiv al A.J.O.F.M. Arad şi a obligat pârâta A.N.O.F.M. să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite cu începere de la data de 24 aprilie 2009 şi până la reintegrarea efectivă în funcţia publică.
În raport de situaţia de fapt dovedită în cauză, instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiată şi cererea de daune morale, obligând agenţia pârâtă să plătească reclamantului cu acest titlu suma de 5.000 RON.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta A.N.O.F.M., solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de recurs a fost criticată soluţia de respingere a excepţiei prematurităţii acţiunii, cu motivarea că reclamantul nu a formulat acţiunea în justiţie după împlinirea termenului de 30 de zile de la depunerea plângerii prealabile şi nu a înregistrat o asemenea plângere cu privire la cererea de suspendare a executării Ordinului din 24 aprilie 2009.
Celelalte critici din recurs au fost formulate cu privire la fondul cauzei şi s-a susţinut că în mod greşit a fost anulat Ordinul din 24 aprilie 2009, care a fost emis anterior pronunţării Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009, dat fiind că aceasta produce efecte numai pentru viitor.
Din acest motiv, recurenta a arătat că desfiinţarea funcţiei intimatului-reclamant s-a produs prin efectul legii şi instituţia publică nu a avut un drept de opţiune, fiind obligată să procedeze în conformitate cu dispoziţiile imperative ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, în vigoare la data emiterii ordinului anulat.
Recurenta a susţinut că în mod greşit a fost obligată la plata diferenţelor salariale şi a daunelor morale, în condiţiile în care intimatul şi-a păstrat raportul de serviciu şi nu a justificat acordarea daunelor morale prin pretinsul prejudiciu de imagine cauzat prin destituirea din funcţia publică de conducere deţinută.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 şi implicit, această ordonanţă privind măsuri de îmbunătăţiri a activităţii administraţiei publice.
Neconformitatea actului normativ aplicat de recurenta A.N.O.F.M. cu prevederile constituţionale a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcţie a intimatului-reclamant, astfel că în mod corect a fost dispusă anularea acestuia, ca efect al admiterii acţiunii.
Susţinerea autorităţii recurente privind efectele viitoare ale deciziei prin care Curtea Constituţională declară neconstituţionale prevederile unui act normativ se dovedeşte a fi nefondată, întrucât Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost pronunţată şi publicată în M. Of. al României anterior soluţionării prezentului litigiu.
Instanţa de fond a soluţionat corect şi excepţia prematurităţii acţiunii, întrucât prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în privinţa exercitării plângerii prealabile, cât şi în privinţa termenului şi a condiţiilor de formulare a acţiunii în justiţie.
Recursul va fi admis şi în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi modificată în parte hotărârea atacată, în sensul că, va fi respinsă ca neîntemeiată cererea intimatului - reclamant de acordare a daunelor morale.
În raport de situaţia de fapt concretă şi de modificările legislative care au intervenit în reglementarea funcţiei publice deţinută de intimatul-reclamant, instanţa de fond a considerat greşit ca fiind dovedită dauna morală invocată prin acţiune, ca o vătămare adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane.
În condiţiile în care eliberarea din funcţie a intimatului-reclamant a fost dispusă în executarea unui act normativ cu forţă juridică superioară şi nu din motive imputabile funcţionarului public, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu moral pentru repararea căruia să fie antrenată răspunderea juridică a autorităţii recurente, cum neîntemeiat a hotărât instanţa de fond.
Recursul va fi de asemenea admis în privinţa daunelor materiale, constatându-se că în mod greşit recurenta a fost obligată să plătească intimatului-reclamant drepturile salariale de la data eliberării din funcţia de director executiv şi până la reintegrarea în funcţia respectivă, deşi pentru această perioadă a fost menţinut raportul de serviciu şi în consecinţă, este datorată numai diferenţa de drepturi salariale dintre funcţia de director executiv şi cea de şef serviciu.
Faţă de considerentele expuse, se va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că recurenta va fi obligată să plătească intimatului-reclamant diferenţa de drepturi salariale dintre funcţia de director executiv şi cea de şef serviciu, cu începere de la 24 aprilie 2009 şi până la reintegrarea efectivă şi se va respinge ca neîntemeiată cererea de daune morale, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva sentinţei civile nr. 106 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că obligă pârâta A.N.O.F.M. să plătească reclamantului diferenţa de drepturi salariale dintre funcţia de director executiv şi cea de şef serviciu, cu începere de la 24 aprilie 2009 şi până la reintegrarea efectivă.
Respinge cererea reclamantului de daune morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5038/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5043/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
