ICCJ. Decizia nr. 5043/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5043/2010
Dosar nr. 5719/2/2009
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală constatarea nulităţii Ordinului din 22 mai 2009, reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate de care ar fi beneficiat pe perioada de la încetarea raportului de serviciu până la reluarea activităţii, suspendarea Ordinului.
Instanţa a respins cererea de suspendare a Ordinului prin încheierea din şedinţa publică din 27 octombrie 2009.
Pârâtul a invocat la termenul din 12 ianuarie 2010 excepţia lipsei de interes a acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 272 din 19 ianuarie 2010, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă şi a admis acţiunea reclamantului, dispunând anularea Ordinului din 22 mai 2009 şi pe cale de consecinţă, reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior.
Totodată, a obligat pârâtul la plata diferenţei dintre drepturile salariale şi celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit de la 22 mai 2009 la data reintegrării efective şi cele de care a beneficiat efectiv în această perioadă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei de interes invocată de pârât, instanţa a constat că prin exprimarea de către reclamant a opţiunii pentru una din funcţiile vacante s-a urmărit evitarea situaţiei încetării raportului de serviciu, aceasta nevalorând însă recunoaşterea legalităţii ordinului de eliberare din funcţie.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că prin Ordinul din 22 mai 2009, s-a adus o vătămare dreptului reclamantului prin eliberarea din funcţia publică de director executiv, ca urmare a desfiinţării funcţiei în baza unui act normativ neconstituţional.
Văzând şi dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, Curtea a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior şi obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti cuvenite.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), prin aceea că a dispus respingerea excepţiei lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii, întrucât prin adresa din 15 mai 2009 reclamantul şi-a exprimat opţiunea şi a solicitat să fie numit în funcţia publică de şef birou la Biroul de gestiune registru contribuabil, monitorizare declaraţii fiscale şi bilanţuri, în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Teleorman.
Recurenta consideră că numirea reclamantului în funcţia publică de conducere de şef birou s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, situaţie în care nu sunt îndeplinite prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că emiterea şi comunicarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din 22 mai 2009 s-a realizat în deplină concordanţă cu dispoziţiile legii, abrogarea O.U.G. nr. 37/2009 prin art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, producând efecte numai pentru viitor.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Referitor la excepţia lipsei de interes, reiterată de recurentă în recurs, urmează a se constata că aceasta nu este întemeiată, întrucât, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, opţiunea reclamantului pentru funcţia de conducere vacantă de şef birou (…) nu echivalează cu recunoaşterea de către acesta a validităţii ordinului a cărei anulare o solicită.
În cauză, este necontestat că Ordinul din 22 octombrie 2009, prin care s-a dispus eliberarea din funcţia publică de conducere de director executiv din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Teleorman, începând cu data de 25 mai 2009, ca urmare a desfiinţării acestei funcţii, a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora:
„(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare”.
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că întemeiat şi legal a apreciat instanţa de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de Urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Aşa fiind, şi având în vedere dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, instanţa a făcut aplicarea acestora, în sensul că în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră nelegale, acesta poate cere instanţei anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, precum şi plata de către autoritatea emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public
Potrivit alin. (2) al acestui art., „la solicitarea funcţionarului public, instanţa constatând nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcţia publică deţinută şi obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor băneşti cuvenite.
În cauză, capătul de cerere privind plata despăgubirilor în cuantum egal cu salariile de care reclamantul ar fi beneficiat în funcţia publică desfiinţată nu poate fi primit, reclamantul ocupând funcţia de şef birou, funcţie publică de conducere vacantă pentru care a optat. Din momentul opţiunii reclamantul a acceptat să încheie cu pârâta un nou raport de muncă, aşa încât, diferenţa de salariu şi celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit pentru funcţia din care a fost eliberat şi aceea pentru care a optat nu se mai poate justifica
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 272 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţa de drepturi salariale efective, dintre funcţia de director executiv şi funcţia de şef birou.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5039/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5051/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
