ICCJ. Decizia nr. 5049/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5049/2010
Dosar nr. 2006/33/2009
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 noiembrie 2009, reclamantul B.T. a solicitat anularea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009 emisă de pârâta I.M. privind eliberarea sa din funcţia de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Judeţului Sălaj şi încetarea contractului său de management nr. BB din 25 mai 2009.
Reclamantul a solicitat de asemenea să se dispună reintegrarea sa în funcţia publică deţinută anterior şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor rezultate din drepturile salariale cuvenite de la data eliberării din funcţie şi până la reîncadrarea efectivă în funcţia publică de conducere.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul din 25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 a fost nelegal eliberat din funcţia publică de conducere de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Judeţului Sălaj.
Reclamantul a mai arătat că, urmare acestui ordin nelegal, i-a încetat şi contractul de management nr. BB/2009 încheiat pe o perioadă de 4 ani, deşi beneficia de măsurile de protecţie prevăzute de C. muncii şi de prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 - 2010, ca parte integrantă a contractului individual de muncă.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că actul de numire a reclamantului a fost neconform legii, fiind emis în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 758/2009.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere decizia contestată în prezenta cauză a fost întocmită în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, care a prevăzut desfiinţarea funcţiei publice deţinute de reclamant şi abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în sensul admiterii acţiunii şi anularea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a analizat apărările prin care a invocat regimul de protecţie instituit de C. muncii în situaţia încetării contractului de muncă din iniţiativa angajatorului. Întrucât contractul de management încheiat în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 este asimilat contractului de muncă, recurentul a arătat că instanţa de fond trebuia să aplice dispoziţiile legislaţiei muncii şi să constate nelegalitatea deciziei atacate pentru neacordarea termenului de preaviz şi neindicarea căii de atac, pentru încetarea abuzivă a contractului în perioada de concediu medical şi fără evaluarea indiciilor de performanţă în activitatea desfăşurată.
Hotărârea instanţei de fond a fost criticată şi pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, cu motivarea că, potrivit acestei reglementări, contractele de management aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate, sau după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestuia.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a constatat corect legalitatea deciziei nr. 308 din 13 octombrie 2009 emisă de intimata I.M. în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.
Funcţia publică ocupată de recurent a fost înfiinţată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 758/2009.
Lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept consecinţă încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a recurentului în funcţia publică de conducere este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
De altfel, în Decizia nr. 414/2010 Curtea Constituţională a reţinut că, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale care i-au fost aduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 şi prin art. 1 pct. 1-5 şi art. 26, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
Cum şi contractul de management nr. BB din 25 mai 2009 a fost încheiat în baza ordinului de numire a recurentului în funcţia publică de conducere lipsit de efecte juridice pentru considerentele care au fost expuse anterior, se constată că sunt neîntemeiate apărările formulate în recurs cu privire la valabilitatea acestui contract.
În consecinţă, actele de dreptul muncii întocmite ulterior numirii în funcţia publică de conducere nu pot continua să-şi producă efectele juridice după desfiinţarea funcţiei publice prin reglementarea reţinută de intimată ca temei juridic al deciziei contestate în cauză.
În atare situaţie, instanţa de fond a înlăturat întemeiat aplicarea dispoziţiilor din legislaţia muncii, reţinând că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit actul administrativ de eliberare a recurentului din funcţia publică ocupată.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanţei de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.T. împotriva sentinţei civile nr. 50 din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5048/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5050/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
