ICCJ. Decizia nr. 5055/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5055/2010
Dosar nr. 2758/54/2009
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 47 din 4 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale, a dispus anularea Ordinului din 09 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale şi a dispus reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior, cu plata drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu rata inflaţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul din 09 octombrie 2009, emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale, s-a dispus, în baza prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 ca începând cu data de 12 octombrie 2009, să înceteze contractul de management nr. AA/2009, în baza cărora reclamantul C.I., a ocupat funcţia de director coordonator adjunct al Centrului Judeţean Mehedinţi al A.P.I.A.
În exercitarea controlului legalităţii Ordinului din 09 octombrie 2009, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile actului normativ în aplicarea căruia a fost emis, respective O.U.G. nr. 105/2009, au fost declarate neconstituţionale.
În acest sens, s-a reţinut că prin Decizia nr. 1629 din 13 decembrie 2009, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV şi Anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituţionale, conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ale O.U.G. nr. 37/2009, cu încălcarea aceloraşi prevederi constituţionale, respective art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Faţă de decizia contenciosului constituţional şi văzând dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, instanţa de fond a constatat, în cauză, nelegalitatea Ordinului din 09 octombrie 2009, ca fiind emis în aplicarea unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale.
Instanţa de fond, prin prisma celor arătate anterior, a apreciat că nu s-a mai impus cenzurarea celorlalte critici invocate de reclamant în susţinerea nelegalităţii actului administrativ contestat referitoare la lipsa semnăturii ministrului sau la faptul că în perioada de preaviz se afla în concediul medical, analiza acestora fiind considerată, aşadar, inutilă.
Totodată, ca o consecinţa a anulării Ordinului din 09 octombrie 2009, instanţa de fond a dispus repunerea părţilor în situaţia avută anterior emiterii acestui act administrativ, respectiv reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii ordinului şi plata drepturilor salariale cuvenite şi neîncasate de la momentul eliberării din funcţie a acestuia şi până la reintegrarea efectivă.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 47 din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, printr-o primă critică formulată recurentul-pârât a susţinut faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură, în sensul că nu s-a dispus citarea sa în faţa instanţei de fond ceea ce a condus la încălcarea principiului contradictorialităţii precum şi a dreptului său la apărare.
Printr-o altă critică formulată recurentul-pârât a mai arătat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită în condiţiile în care intimatul-reclamant, prin cererea formulată, urmărea de fapt, repunerea sa într-o funcţie deţinută anterior, ceea ce echivala cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja, aspect ce ar fi trebuit să conducă la respingerea acţiunii ca lipsită de obiect.
Printr-o ultimă critică formulată pe fondul cauzei recurentul-pârât susţine că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a admis cererea de anulare a Ordinului din 09 octombrie 2009, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis, fără a ţine cont de faptul că legalitatea ordinului contestat trebuia verificată în raport cu legislaţia în vigoare la momentul emiterii sale, şi nu în raport de o împrejurare ivită ulterior acestui moment.
Astfel, susţine recurentul-pârât că reclamantul prin Ordinul din 09 octombrie 2009, a fost eliberat din funcţia publică de conducere, de director coordonator adjunct, în aplicarea art. IV alin. (1) şi (4) şi art. V din O.U.G. nr. 105/2009. Din acest considerent recurentul-pârât a arătat că desfiinţarea funcţiei intimatului-reclamant s-a produs ope legis, instituţia publică fiind obligată să procedeze în conformitate cu dispoziţiile imperative ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, în vigoare la data emiterii ordinului contestat.
În opinia recurentului-pârât regula care-şi găseşte aplicabilitate în cauză este cea exprimată în adagiul tempus regit actum, potrivit cu care o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei.
3. Hotârârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis.
În primul rând Înalta Curte constatând că recurentul-pârât nu se poate prevala de propria sa culpă va înlătura critica referitoare la încălcarea normelor de procedură de către instanţa de fond; astfel, se constată că la dosarul instanţei de fond se află ataşate atât dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul-pârât pentru toate cele patru termene de judecată cât şi adresa din 04 decembrie 2009, prin care acesta a comunicat instanţei de fond temeiul juridic care a stat la baza emiterii ordinului contestat; faptul că recurentul-pârât, deşi legal citat, nu a înţeles să se prezinte în faţa instanţei de fond la nici un termen de judecată şi nici să formuleze întâmpinare nu a fost de natură a afecta legalitatea procedurii judiciare, sub aspectul respectării principiului fundamental al contradictorialităţii precum şi al dreptului la apărare al vreuneia dintre părţile litigante, aşa cum în mod greşit se susţine prin motivele de recurs.
Vor fi înlăturate şi criticile referitoare la lipsa de obiect a acţiunii, deduse prezentei judecăţi, motivat de faptul că nu prezintă relevanţă împrejurarea că ordinul contestat nu este cu executare succesivă, el putând face obiectul controlului de legalitate, în condiţiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ, ţinându-se cont de faptul că intimatul-reclamant invocă vătămarea unui drept recunoscut de lege prin punerea în executare a actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază însă că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât, pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează.
Prin Ordinul din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale intimatul-reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al Centrului Judeţean A.P.I.A. Mehedinţi, în baza art. III alin. (3), (4), (5), (6)-(10) şi (12) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale a României 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin Ordinul din 09 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale, contestat în prezenta cauză, s-a dispus ca, după un preaviz de 15 zile, să înceteze aplicabilitatea Ordinului din 28 mai 2009 al Ministerului Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale precum şi a contractul de management nr. AA din 15 august 2009.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative îl constituie art. IV şi art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management nr. AA din 15 august 2009 şi H.G. nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi Anexa nr. 1 din Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterioare enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic a directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
Funcţia publică ocupată de intimatul-reclamant a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept consecinţă încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
De altfel în Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituţională a reţinut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 şi prin art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. V, art. VIII şi Anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
Ca urmare a acestor modificări legislative, funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Centrului Judeţean al A.P.I.A. s-a desfiinţat, astfel că în mod greşit instanţa de fond a considerat că intimatul-părât mai poate fi reintegrată, într-o funcţie a cărei existenţă a fost afectată de neconformitatea actului normativ prin care a fost înfiinţată.
Aşadar, dat fiind faptul că situaţia de neconstituţionalitate ivită ca urmare a Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că, atât Ordinul de numire din 28 mai 2009 cât şi contractului de management nr. AA încheiat între părţi la 15 august 2009, în baza O.U.G. nr. 37/2009, nu-şi mai pot menţine valabilitatea, fiind emise/încheiate în conformitate cu un act normativ declarat neconstituţional.
Este de necontestat că neconformitatea actului normativ aplicat de recurenta-pârâtă, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcţie a intimatului-reclamant, prin Ordinul din 09 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale însă acest lucru nu poate justifica hotărârea instanţei de fond în sensul reintegrării intimatei-reclamante în funcţia de director coordonator adjunct în condiţiile în care actul administrativ de numire, respectiv Ordinul din 28 mai 2009, nu mai producea efecte juridice după momentul constatării neconstituţionalităţii actului normativ în executarea căruia a fost emis.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii intimatului-reclamant, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 47 din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5053/2010. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 5058/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
