ICCJ. Decizia nr. 5101/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5101/2010
Dosar nr. 353/35/2009
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 202/CA din 26 octombrie 2009 a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC E.B.C. SRL Oradea, în contradictoriu cu D.G.F.P. Bihor şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii - Activitatea de Inspecţie Fiscală, având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 145 din 20 martie 2009, emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bihor, în baza raportului de inspecţie fiscală din 20 octombrie 2008, pentru suma de 502.364 RON, din care 287.067 RON impozit pe profit şi 215.297 RON majorări de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că organele de inspecţie fiscală au reţinut corect că reclamanta nu a înregistrat în evidenţele contabile şi nu a luat în calcul, la determinarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit, pentru perioada ianuarie 2005 - decembrie 2007, veniturile din variaţia stocurilor care se înregistrează în contul 711, în corespondenţă cu contul 332, privind lucrările de reabilitare a sistemului de canalizare şi construcţie depozite ecologice, efectuate în perioada analizată, nesocotind în acest fel prevederile art. 19 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 571/2003, referitoare la modalitatea de calcul a venitului impozabil.
A mai reţinut instanţa că, raportat la aceste prevederi legale, nu poate fi luat în considerare principiul contabil al prudenţei, prevăzut de pct. 2.4 Cap.II din Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 306/2002, invocat de reclamantă, câtă vreme reglementările contabile obligau societatea să înregistreze valoarea lucrărilor executate şi nefacturate beneficiarilor, până la sfârşitul fiecărei luni, iar în cauză a fost efectuată şi o expertiză contabilă care confirmă această împrejurare.
În baza acestor considerente şi reţinând totodată afirmaţiile expertizei contabile cu privire la calcularea bazei impozabile şi deductibilitatea cheltuielilor suplimentare realizată în scopul obţinerii veniturilor impozabile, instanţa de fond a concluzionat că se impune respingerea acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
Se solicită în recurs casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii pentru administrare de noi probatorii - respectiv o nouă expertiză, întrucât instanţa fondului deşi recurenta-reclamantă a solicitat această probă, nu s-a pronunţat pe cerere.
Hotărârea judecătorească este atacată şi pe fond, întrucât Curtea de Apel nu a ţinut seama de probatoriile administrate şi mai ales de actele depuse la dosar.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
Examinând motivele de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat cu precădere susţinerile recurentei referitoare la omisiunea Curţii de Apel de a se pronunţa pe cererea acesteia referitoare la efectuarea unei noi expertize.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că la fila dosarului de fond, recurenta-reclamantă a depus o cerere prin care a solicitat instanţei o nouă expertiză financiar-contabilă.
La 26 octombrie 2009, când s-a soluţionat pricina, în practica s-a arătat că a fost depusă la 26 octombrie 2009 o cerere de probaţiune prin Serviciul registratură, însă prima instanţă nu s-a pronunţat asupra ei.
Este cert că s-a încălcat principiul disponibilităţii, cererea nefiind pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică, iar Curtea de Apel omiţând să se pronunţe fie admiţând-o, fie respingând-o, motiv pentru care pe acest aspect desigur recursul este întemeiat, conform art. 312 alin. (32) coroborat cu art. 304 C. proc. civ.
Desigur casarea acestei sentinţe se impune, întrucât modificarea ei nu este posibilă fiind necesar administrarea de noi probe, nemaivorbind despre omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra unor probatorii deja solicitate.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de SC E.B.C. SRL Oradea, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC E.B.C. SRL Oradea împotriva sentinţei civile nr. 202/CA din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5098/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5103/2010. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
