ICCJ. Decizia nr. 5104/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5104/2010

Dosar nr. 2927/54/2009

Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 97 din 23 februarie 2010 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul T.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi în consecinţă a anulat Ordinul din 9 octombrie 2009 emis de pârât, dispunând reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, cu obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente, de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea sa, actualizate la data plăţii.

Totodată, instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat.

În acest sens, s-a reţinut că este neîntemeiată excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârât, cu motivarea că la dosar se află copia acestui demers, înregistrat la sediul pârâtului sub nr. 53632 din 22 octombrie 2009 cât şi răspunsul acestuia din urmă cu adresa din 20 noiembrie 2009, constatându-se totodată şi netemeinica excepţiei lipsei de obiect, a cererii de suspendare invocată de aceeaşi parte, în condiţiile în care reclamantul a renunţat la acest capăt de cerere.

Pe fondul pricinii instanţa a reţinut că, prin Ordinul din 9 octombrie 2009, pârâtul a dispus, începând cu data de 12 octombrie 2009, acordarea unui preaviz de 15 zile reclamantului, ce deţinea funcţia de director coordonator adjunct al Unităţii fitosanitare din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj, urmând ca, la expirarea perioadei de preaviz să înceteze aplicabilitatea Ordinului din 28 mai 2009 prin care reclamantul a fost numit în funcţie, precum şi contractul de management nr. AA din 28 mai 2009.

În exercitarea controlului legalităţii Ordinului din 9 octombrie 2009 Curtea de Apel a constatat că dispoziţiile actului normativ în aplicarea căruia acesta a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, a fost declarat neconstituţional, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale care a constatat că Guvernul a determinat ca prevederile actului normativ abrogat şi declarat neconstituţional, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, să producă în continuare efecte juridice sub forma unui act nou - O.U.G. nr. 105/2009, care a preluat în integralitate, cu modificări nesemnificative, dispoziţiile iniţiale în materia respectivă.

Reţinând că declararea, prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate, a neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale conduce la suspendarea de drept şi respectiv la încetarea efectelor sale juridice, instanţa de fond a concluzionat cu privire la nelegalitatea Ordinului nr. din 9 octombrie 2009, fiind emis în aplicarea unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară şi a plăţii drepturilor salariale neîncasate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul.

Recurentul a reiterat excepţia lipsei de obiect a acţiunii cu motivarea că actul de eliberare din funcţie a ajuns la termen anterior pronunţării şi chiar introducerii acţiunii, iar pe fond a susţinut netemeinicia soluţiei de anulare a Ordinului din 9 octombrie 2009 invocând dispoziţiile legale în baza căruia a fost admis, respectiv art. IV alin. (1), (4) şi art. V din O.U.G. nr. 105/2009, în contextul aplicabilităţii, în speţă a regulii exprimate în adagiul „tempus regit actum”.

Recursul este fondat.

În speţă, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă declarată de asemenea neconstituţională.

Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.

Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.

Puterile discreţionare ale autorităţilor de legiferare, ale Parlamentului şi respectiv ale Guvernului, în condiţiile art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României, sunt însă limitate de prevederile Constituţiei ca lege fundamentală în stat.

În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreţionare, însă cu limitările reglementate în Constituţie.

În situaţia legiferării prin ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, Guvernul, în baza delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuţii proprii autorităţii legiuitoare, dar numai în condiţiile şi limitările aduse prin Constituţie, respectiv art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României.

În ceea ce priveşte O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare şi implicit cuprinsul normativ al ordonanţei a fost declarat neconstituţională, reţinându-se de Curtea Constituţională că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.

Lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.

Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantei într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 şi art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control a priori) şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.

Judecătorul de drept administrativ (ca şi cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.

Viciul de neconstituţionalitate al Ordonanţei de Urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, iar în Decizia nr. 414/2010 referitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999 atunci când se face o analiză a efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, s-a precizat că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă).

În consecinţă, în baza art. 312 şi art. 3041 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica hotărârea atacată în sensul că se va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 97 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5104/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs