ICCJ. Decizia nr. 5140/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5140/2010
Dosar nr.1535/44/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr. 1049 din 22 mai 2009, emis de pârâtă, prin care a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Vrancea, reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente funcţiei, până la data reintegrării efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că actul atacat a fost emis în baza OUG nr. 37/2009, al cărei scop a fost în realitate repolitizarea structurilor deconcentrate ale ministerelor.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca nelegală şi netemeinică.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 40 din 2 februarie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a anulat Ordinul nr. 1049 din 22 mai 2009, emis de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia şi atribuţiile specifice din care a fost demis, obligând pârâta să-i plătească drepturile salariale de care a fost lipsit, până la data reintegrării efective.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că eliberarea reclamantului din funcţia deţinută s-a dispus în temeiul OUG nr. 37/2009 care în art. III alin. (1) a dispus ca funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, precum şi adjuncţii acestuia, prevăzute în anexa la această ordonanţă de urgenţă, se desfiinţează.
OUG nr. 37/2009, care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale în care s-a stabilit caracterul neconstituţional al legii pentru aprobarea respective ordonanţe. Anterior, OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, care însă a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispoziţiile iniţiale, aspect reţinut de Curtea Constituţională care, prin Decizia nr. 1629/2009, a declarat neconstituţionale prevederile art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi Anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut nelegalitatea ordinului contestat, întrucât temeiul de drept al acestuia îl reprezintă un act normativ care afectează regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice în general, implicit al funcţiei publice deţinute de reclamant.
4. Recursul exercitat de pârâtă
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs, indicând ca temei de drept art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că, în opinia sa, prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, limitându-se doar la considerentul că OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională.
Recurenta-pârâtă a criticat soluţia instanţei de fond, întrucât ordinul de eliberare din funcţie a reclamantului a fost adoptat în baza OUG nr. 37/2009, iar la litera F din lista anexă la acest act normativ, sunt incluse şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, desfiinţarea funcţiei producându-se ope legis, astfel că actul atacat a fost emis în mod legal în raport de legislaţia în vigoare în momentul emiterii acestuia, fiind reţinută eronat nelegalitatea actului atacat ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis, întrucât constatarea neconstituţionalităţii OUG nr. 37/2009 produce efecte numai pentru viitor, nu retroactiv, şi nu justifică anularea ordinului.
Prin urmare, a arătat că toate actele administrative încheiate sub imperiul acestei ordonanţe sunt legale şi îşi produc efectele, iar la emiterea ordinului contestat au fost avute în vedere şi prevederile Legii nr. 188/1999, potrivit cărora reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a opta pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere vacante.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca temeinică şi legală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 1049 din 22 mai 2009, emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale, prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv, în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Intimatului-reclamant, ocupant al funcţiei publice de conducere desfiinţate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea din funcţie, în temeiul Legii nr. 188/1999.
Înalta Curte reţine că întemeiat a apreciat prima instanţă că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Susţinerile recurentului-pârât referitoare la faptul că prima instanţă nu a motivat hotărârea atacată, nu pot fi primite, Înalta Curte reţine că sentinţa ce formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 (1) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, aceasta nu are obligaţia să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, atâta timp cât susţinerile pârâtei au fost în mod corect sistematizate în funcţie de legătura lor logică şi au primit un răspuns necesar şi suficient prin prisma faptului că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în baza cărora a fost emis actul vătămător au fost declarate neconstituţionale.
De asemenea, nu pot fi primite nici afirmaţiile recurentei, în sensul că la emiterea ordinului atacat au fost avute în vedere dispoziţiile Legii 188/1999, potrivit cu care i s-a oferit reclamantului posibilitatea de a opta pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere vacante, atâta timp cât, aşa cum a corect a reţinut prima instanţa, legalitatea ordinului respectiv este afectată de viciul de neconstituţionalitate constatat cu privire la actul normativ cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emis ordinul.
Cât priveşte critica formulată, în sensul că instanţa trebuia să constate incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, chiar dacă se constatase neconstituţionalitatea lor, întrucât la data emiterii actului administrativ individual acestea erau în vigoare, aşa cum susţine recurenta, o astfel de abordare este vădit nefondată.
Acceptarea tezei susţinute de recurentă, în sensul că ordinul îşi păstrează validitatea pentru că OUG nr. 37/2000, era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul constituţionalităţii legii, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale destinatarilor normei declarate neconstituţionale.
Astfel, se constată că desfiinţarea funcţiei publice deţinută de reclamant prin cele două ordonanţe (OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009) este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, fiind de necontestat faptul că aceste dispoziţii au fost încălcate în cauză.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 40 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5141/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5139/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
