ICCJ. Decizia nr. 5174/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5174/2010
Dosar nr. 248/36/2009
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată de reclamantul P.G.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Major al Forţelor Navale şi Ministerul Apărării Naţionale anularea Ordinului Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM-163 din 21 noiembrie 2008, comunicat prin adresa din 28 noiembrie 2008, obligarea pârâţilor la plata de daune morale în valoare de 100.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin adresa din 28 noiembrie 2008 i s-a adus la cunoştinţa faptul că, a fost numit într-o nouă funcţie, aceea de comandant grup vitalitate la serviciul de luptă electromecanic la nava şcoală M. din Divizionul XX Nave, Şcoală Instrucţie al Academiei Navale M.B., prin Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM-163 din 21 noiembrie 2008.
Având în vedere că numirea într-o nouă funcţie presupune modificarea contractului individual de muncă, prin modificarea atribuţiilor de serviciu şi diminuarea drepturilor de natură salariată (norma de hrană-compensaţia bănească conform ordinului 50 trecând de la norma 4 la norma 2), şi-a manifestat dezacordul privind schimbarea intervenita, fapt adus la cunoştinţa pârâtelor prin plângerea prealabilă înregistrată la data de 23 decembrie 2008.
Totodată, a comunicat acestora că nu poate ocupa funcţia de comandant la nava şcoală M. din motive medicale, fiind scutit de efort fizic prelungit, noxe respiratorii şi variaţii de temperatură, fapt ce rezultă prin certificat medico-militar emis de Comisia medico-militară din Spitalul Militar Constanţa în anul 1997.
A motivat reclamantul că în anul 1993 a fost diagnosticat cu TBC şi a fost declarat „apt limitat pe timp de pace şi război şi scutit de efort fizic prelungit";. Interdicţiile medicale au fost menţinute şi ulterior, ultima dată în anul 1998, iar diagnosticul şi recomandările medicale îi interzic practic să ocupe funcţii la bordul navei şi să participe la misiuni, angajatorul fiind obligat să-i ofere funcţii pe uscat care nu implică efort fizic prelungit sau mediu periculos din punct de vedere al noxelor respiratorii.
Prin urmare, reclamantul a arătat că nu este de acord cu numirea în funcţia de comandant grup vitalitate la serviciul de luptă electromecanic la nava şcoală M. din Divizionul XX Nave Şcoală Instrucţie al Academiei Navale M.B., întrucât aceasta funcţie îi pune în pericol sănătatea.
A susţinut reclamantul că, aşa cum a arătat şi în plângerea prealabilă, toate certificatele medico-militare se află ataşate sau menţionate în memoriul personal, fiind deţinute de pârâte, în cadrul Secretariatului tehnic al Comisiilor de Selecţie, care are ca obligaţie inclusiv păstrarea memoriilor personale originale ale militarilor.
Concluzionând, a arătat reclamantul că nu este de acord cu modificarea unilaterală a condiţiilor contractului de muncă, respectiv felul muncii, locul muncii şi drepturile de natură salarială şi a solicitat, anularea Ordinului Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM-163 din 21 noiembrie 2008, de numire în noua funcţie.
A mai învederat că actul contestat, Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM-163 nu i-a fost comunicat, singurul act primit fiind adresa, comunicată la 28 noiembrie 2008, pe care a invocat-o în plângerea prealabilă primită de pârâtă la data de 23 decembrie 2008.
La plângerea prealabilă, Statul Major al Forţelor Navale a comunicat adresa din 06 ianuarie 2009 prin care a solicitat reclamantului informaţii medicale care, după cum a arătat, se afla în posesia pârâtelor.
Prin întâmpinarea depusă la data de 27 martie 2009, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
A arătat pârâtul că, în fapt, contestatorul este cadru militar în activitate, cu gradul de maistru militar încadrat în prezent la UM AA Constanţa.
În cadrul procesului de restructurare a armatei, unitatea militară în care era încadrat (UM BB Constanţa) a primit un nou stat de organizare, care urma să intre în vigoare la data de 01 iunie 2008. Pe noul stat de organizare se regăsea şi funcţia ocupată de contestator, dar gradul acestei funcţii a fost diminuat.
Conform prevederilor Ordinului nr. M-169/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, aprobată prin Legea nr. 37/2001, acest fapt a fost adus la cunoştinţa petentului, care prin raportul personal din 05 mai 2008 şi-a manifestat opţiunea de a trece în rezervă.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Ordinul nr. M-169/2001, contestatorul a fost evaluat la data de 13 mai 2008 de către Comisia de selecţie (pentru funcţiile de maiştri militari şi subofiţeri) a Statului Major al Forţelor Navale, ierarhizat şi propus pentru a fi încadrat într-o altă funcţie.
Deoarece a refuzat propunerea de încadrare făcută, s-a procedat potrivit art. 6 din Ordinul nr. M-169/2001, la punerea la dispoziţie a contestatorului pe o perioadă de 3 luni (în intervalul 01 iunie-31 august 2008), prin Ordinul Şefului Statului Major al Foitelor Navale nr. M.M.-73 din 28 mai 2008.
Ulterior, având în vedere misiunile unităţii, necesarul de personal şi deficitul de cadre existent, s-a procedat conform dispoziţiilor art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, în sensul prelungirii perioadei de punere la dispoziţie a contestatorului pentru încă 3 luni. Astfel, urmare a aprobării ministrului apărării, Şeful Statului Major al Forţelor Navale a emis Ordinul nr. M.M. - 119 din 29 august 2008 prin care reclamantului i s-a prelungii perioada de punere la dispoziţie, pentru intervalul 01 septembrie -30 noiembrie 2008.
Întrucât la data de 31 noiembrie 2008 expira prelungirea perioadei de punere la dispoziţie a contestatorului cu încă 3 luni (maximul prevăzut de art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995, era necesară clarificarea poziţiei acestuia, în sensul de a se stabili calitatea sa de cadru militar în activitate sau în rezervă, sens în care s-a procedat la clarificarea statutului cadrului militar prin numirea într-o funcţie corespunzătoare gradului militar şi pregătirii sale, potrivit dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 7/1998.
A mai arătat pârâtul că susţinerile reclamantului privind aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 53/2003 - C. muncii, nu pot fi reţinute deoarece potrivit art. 411 din Legea nr. 80/1995 (modificat şi completat prin O.U.G. nr. 90/2001), între Ministerul Apărării Naţionale şi cadrele militare se stabilesc raporturi de serviciu care au la bază contracte de exercitare a profesiei de cadru militar şi nu raporturi de muncă bazate pe contracte individuale de muncă.
Referitor la daunele morale, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, numirea în noua funcţie fiind făcută cu respectarea prevederilor legale care reglementează exercitarea profesiei de cadru militar în Ministerului Apărării Naţionale, locul de muncă al contestatorului nepresupunând desfăşurarea de activităţi de natură a-i pune în pericol sănătatea.
În acest sens, a invocat „Fişa medicală pentru personalul îmbarcat pe navele forţelor navale"; (din 05 aprilie 2006) din care rezultă că reclamantul încadrat pe funcţia de „comandant grup vitalitate- ecanic"; (deci pe o funcţie identică, aşa cum rezultă din fişă) clinic sănătos, apt îmbarcare, aşa cum rezultă din concluziile asupra stării sănătăţii şi hotărârea comisiei medicale de expertiză din 15 iunie 2006.
Chiar specialistul în boli interne (deşi menţionează incidentul din 1993 când reclamantul a fost diagnosticat cu TBC), prin diagnosticul dat din 05 aprilie 2006 pe această fişă medicală, precizează că aparatul respirator este normal şi îl declară pe reclamant apt îmbarcare, iar concluziile asupra stării sănătăţii reclamantului şi hotărârea comisiei medicale de expertiză (din 15 iunie 2006) nu au fost contestate de către reclamant din anul 2006 şi până în prezent.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a precizat că, în contractul de exercitare a profesiei nu se detaliază drepturile şi obligaţiile părţilor, dar, fiind asimilai unui raport de serviciu, acesta se completează cu reglementările legale în vigoare, respectiv cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, precum şi cu legislaţia muncii. Şi această lege prevede, în situaţii similare (mutarea funcţionarului public în cadrul altui compartiment pe o funcţie vacantă de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional, chiar cu respectarea pregătirii profesionale şi salariului) obligativitatea obţinerii acordului scris al funcţionarului public [art. 91 alin. (2) lit. a)].
În ceea ce priveşte istoricul speţei, reclamantul arătând ca unitatea militară în care era încadrat a intrat în proces de restructurare, astfel că în noul stat de organizare al unităţii din 01 iunie 2008 funcţia pe care o ocupa avea un grad diminuat. Faţă de această situaţie şi având în vedere prevederile exprese ale legii (art. 6 din O.G. nr. 7/1998), a solicitat trecerea în rezervă.
Până la data de 31 august 2008 procedura s-a desfăşurat în cadrul legal, reclamantul având posibilitatea de a opta fie pentru trecerea într-una din funcţiile propuse, fie pentru trecerea în rezervă. Insă, după data de 31 august 2008, Ministerul Apărării a adoptat o atitudine abuzivă şi nelegală în raport cu reclamantul şi alte cadre militare aflate în situaţii similare.
Faţă de această situaţie juridică, reclamantul a solicitat să se constate că Ministerul Apărării avea obligaţia la acel moment să-l treacă în rezervă în condiţiile O.G. nr. 7/1998 şi nu să-l numească într-o altă funcţie.
În ceea ce priveşte situaţia medicală, reclamantul a arătat că a depus la dosar certificate medicale emise de comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar Constanţa din anii 1993, 1994 şi 1995 în care se constată diagnosticul de tuberculoză pulmonară secundară lob superior stâng, diagnostic menţinut pe parcursul anilor (menţionat şi în fişa medicală depusă de pârâte). Astfel, boala de care suferă este permanentă şi impune respectarea anumitor condiţii de mediu, recomandările medicilor fiind de evitare a eforturilor fizice mari şi noxelor respiratorii. În anul 2006 a fost declarat apt îmbarcare, însă cu menţinerea aceloraşi interdicţii medicale. A semnalat toate aceste împrejurări în raportul depus, astfel că nu se poate susţine nici afirmaţia pârâtei în sensul că nu a contestat niciodată concluziile privind raportul dintre starea de sănătate şi atribuţiile de serviciu.
Funcţia în care a fost numit, la bordul navei scoală M., implică deplasări frecvente pe mare, în condiţii fizice şi de mediu deosebite şi neprevăzute, de natură a-i pune în pericol sănătatea, astfel că nu este de acord cu îndeplinirea acestei funcţii.
Pârâtul Statul Major al Forţelor Navale prin Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică, prin note scrise, a reluat, în esenţa, apărările formulate de către Ministerul Apărării Naţionale.
Prin încheierea din data 13 mai 2009, instanţa a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 2465/36/2008 al Curţii de Apel Constanţa, apreciind că între cele două cauze există o strânsă legătură, iar dezlegarea prezentei cauze depinde de soluţia ce urma să se pronunţe în legătură cu cererea de anulare a Ordinului Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM-119/2008 şi de emitere a ordinului de trecere în rezervă a reclamantului.
Prin sentinţa nr. 58/CA din 17 februarie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului. A anulat Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM-163 din 21 noiembrie 2008.
A respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut:
Pentru a hotărî astfel prima instanţa a reţinut următoarele considerente:
Prin Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM-163 din 21 noiembrie 2008 s-a dispus că, începând cu data de 30 noiembrie 2008, reclamantul, maistru militar aflat la dispoziţia Divizionului ZZ Nave Scafandri, să fie numit în funcţia de comandant grup vitalitate la serviciul de luptă electromecanic la Nava şcoală M.B. din Divizionul XX Nave Şcoală Instrucţie al Academiei Navale M.B.
În motivarea actului administrativ au fost invocate dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării, aprobată prin Legea nr. 37/2001.
Pârâtul a susţinut prin întâmpinare că, în cadrul procesului de restructurare a armatei, unitatea militară în care era încadrat reclamantul (UM BB Constanţa) a primit un nou stat de organizare, care urma să intre în vigoare la data de 01 iunie 2008, iar pe noul stat de organizare se regăsea şi funcţia ocupată de reclamant, cu gradul funcţiei diminuat. Prin raportul personal din 05 mai 2008, reclamantul şi-a precizat opţiunea de a trece în rezervă, însă în urma evaluării lui la data de 13 mai 2008 de către Comisia de selecţie (pentru funcţiile de maiştri militari şi subofiţeri) a Statului Major al Forţelor Navale, a fost ierarhizat şi propus pentru a fi încadrat într-o altă funcţie.
Deoarece a refuzat propunerea de încadrare făcută, s-a procedat potrivit art. 6 din Ordinul nr. M-169/2001, în sensul punerii la dispoziţie a contestatorului pe o perioada de 3 luni (în intervalul 01 iunie-31 august 2008), prin Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM.-73 din 28 mai 2008. Ulterior, având în vedere misiunile unităţii, necesarul de personal şi deficitul de cadre existent, s-a procedat conform dispoziţiilor art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, în sensul prelungirii perioadei de punere la dispoziţie a contestatorului pentru încă 3 luni prin Ordinul nr. M.M.-119 din 29 august 2008.
Pârâtul a justificat emiterea Ordinului Şefului Statului Majorai Forţelor Navale nr. M.M.-163 din 21 noiembrie 2008. atacat în cauză, prin aceea că, odată expirată perioada de punere la dispoziţie în vederea încadrării, au devenit aplicabile prevederile art. 26 alin. (2) din Ordinul Ministrului Apărării nr. M-63 din 04 aprilie 2007. Astfel că Şeful Statului Major al categoriei de forţe îl putea numi pe reclamant într-o funcţie prevăzută în statul de organizare cu grad egal celei deţinute de către acesta, fără ca el să fie evaluat de către comisia de selecţie.
La data pronunţării instanţei de fond, ordinul atacat nu îşi mai producea efecte juridice, având în vedere că reclamantul a fost trecut în rezervă începând cu data de 31 decembrie 2009.
Cu toate acestea prima instanţa a considerat că verificarea legalităţii ordinului se impune în vederea analizării capătului de cerere accesoriu referitor la plata daunelor morale.
Prin sentinţa civilă nr. 40/CA din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 03 decembrie 2009, s-a dispus anularea în parte a Ordinului Şefului Statului Majorai Forţelor Navale nr. M.M.-119/2008, în ceea ce îi priveşte pe reclamant, şi a fost obligat pârâtul la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului, în condiţiile O.G. nr. 7/1998.
S-a apreciat de către instanţa de contencios administrativ că Ordinul nr. MM-119/2008 încalcă dreptul reclamantului prevăzut de lege de a opta pentru trecerea în rezervă, astfel că măsurile adoptate privind propunerea unei alte funcţii şi punerea la dispoziţie a reclamantului în vederea încadrării, sunt nelegale.
Având în vedere că ordinul de punere la dispoziţie în vederea încadrării a fost declarat nelegal, Curtea a constatat că şi actul administrativ subsecvent, respectiv ordinul de numire în funcţie după expirarea perioadei de punere la dispoziţie este, de asemenea, nelegal, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive invocate de reclamant.
În ceea ce priveşte capătul de cerere accesoriu, prima instanţa a reţinut că, la nivel teoretic, daunele morale vizează atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum şi consecinţele negative suferite de reclamant pe plan psihic.
Astfel cum a statuat instanţa supremă prin practica sa judiciară, daunele morale trebuie să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele acestora. De asemenea, pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanţei găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a instanţei, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane.
Prin urmare, chiar dacă nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea daunelor morale, trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate, pentru determinarea, de la caz la caz, a existenţei şi a cuantumului acestora. Aceasta, deoarece simplul fapt al anulării actului administrativ nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice.
În speţă, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune morale în valoare de 100.000 RON motivat de faptul că autoritatea administrativă i-a modificat în mod unilateral condiţiile de muncă, obligându-l să lucreze într-un loc de muncă de natură a-i pune în pericol sănătatea.
Contrar celor susţinute de reclamant, pârâtul a arătat că reclamantul a fost numit în aceeaşi funcţie pe care a îndeplinit-o anterior punerii la dispoziţie, singura diferenţă fiind gradul funcţiei care a fost redus prin noul stat de funcţii. De asemenea, a fost prezentată fişa medicală a reclamantului din data de 05 aprilie 2006 din care rezultă concluziile asupra stării sănătăţii şi hotărârea Comisiei medicale de expertiză, respectiv „clinic sănătos - apt îmbarcare";.
Faţă de probele administrate în cauză, Curtea a apreciat că reclamantul nu a dovedit că încadrarea pe funcţia de comandant grup vitalitate la serviciul de luptă electromecanic la Nava şcoală „M.B."; a avut acele consecinţe dăunătoare asupra sănătăţii sale de natură a justifica acordarea daunelor morale. Certificatele medicale prezentate de reclamant sunt cu mult anterioare fişei medicale depuse de pârât la dosarul cauzei (din anii 1994 şi 1995), nefiind solicitate în cauză alte dovezi privind starea de sănătate actuală a reclamantului.
Astfel ca nelegalilatea actelor administrative de punere la dispoziţie şi de numire a reclamantului în funcţia menţionată nu justifica prin ea însăşi acordarea unor compensaţii, ci este nevoie ca acestea să reflecte consecinţele negative de ordin moral suferite de reclamant.
Cum reclamantul nu a produs dovezi în sensul celor solicitate, Curtea a constatat ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata de daune morale.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii prin admiterea în parte a acţiunii formulate.
Se critică în motivele de recurs faptul că în mod greşit s-a admis numai în arte acţiunea astfel cum a fost formulată respingându-se în mod nejustificat capătul de acţiune având ca obiect plata daunelor morale probate cu acte la dosar şi neacordându-se cheltuieli de judecată deşi au fost solicitate prin acţiune, cheltuieli reprezentând onorariu de avocat.
În motivele de recurs, recurentul arată că în cauză cererea subsidiară având ca obiect plata daunelor morale solicitate era întemeiată în condiţiile în care pe de o parte a fost admis capătul de acţiune principal privind anularea Ordinului din 21 noiembrie 2008, iar pe de altă parte cererea de daune morale era probată cu acte medicale la dosar şi erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 998-999 C. civ.
Iar în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale solicitate acesta este lăsat la aprecierea instanţei.
Al doilea aspect de neegalitate priveşte plata cheltuielilor de judecată solicitate prin acţiune reprezentând onorariu de avocat, probate cu chitanţa aflată la dosarul de fond şi faţă de care instanţa de fond nu s-a pronunţat.
Se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.240 RON.
La dosar, intimatul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în parte în ceea ce priveşte capătul de acţiune privind aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. privind obligarea părţii căzute în pretenţii, faţă de admiterea capătului principal având ca obiect anularea ordinului contestat la plata cheltuielilor de judecată solicitate prin acţiune.
În parte sentinţa atacată este nelegală deoarece instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la cererea privind plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.000 RON chitanţa de plată a onorariului fiind la dosarul de fond.
Recurentul a solicitat prin acţiune obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de fond trebuind să facă aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care, cu ocazia dezbaterilor nu s-a renunţat la această cerere, iar acţiunea reclamantului a fost admisă în parte.
În ceea ce priveşte respingerea capătului de acţiune privind daunele morale această soluţie este corectă deoarece în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale dispoziţiilor art. 998 C. civ. În cauză nu erau îndeplinite pe fond condiţiile admiterii cererii privind obligarea părţilor la plata daunelor morale pretinse în condiţiile în care nu există legătură de cauzalitate între anularea ordinului contestat şi daunele morale pretinse, iar certificatele medicale depuse la dosar nu pot fi reţinute în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului moral pretins de recurent, sentinţa instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a legii în ceea ce priveşte respingerea capătului de acţiune având ca obiect plata daunelor morale.
Faţă de cele mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va obliga pârâţii la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând onorariu de avocat privind fondul cauzei conform chitanţei aflate la dosarul de fond, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cheltuielile de judecată solicitate în recurs reprezentând onorariu de avocat, Curtea va obliga pârâţii la 600 RON cheltuieli de judecată către recurent apreciate conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.G.D. împotriva sentinţei civile nr. 58/CA din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâţii la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu de avocat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă pârâţii la 600 RON cheltuieli de judecată către recurent, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5171/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5175/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
