ICCJ. Decizia nr. 5178/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5178/2010
Dosar nr. 1079/44/2009
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4509/91/2008 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta H.M. a chemat în judecată pe pârâta C.A.S. Vrancea, solicitând obligarea pârâtei la plata suplimentului postului şi al treptei de salarizare în cuantum de câte 25% fiecare din salariul de bază de încadrare, începând cu data de 01 ianuarie 2004 şi până la încetarea raporturilor de serviciu, sume în privinţa cărora a solicitat actualizarea cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii a arătat că aceste sporuri sunt reglementate de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, dar ulterior, prin acte normative succesive acestea au fost suspendate, ajungându-se la negarea dreptului acordat de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 141 din data de 18 martie 2009, Tribunalul Vrancea a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata suplimentul postului şi suplimentului treptei de salarizare în cuantum de câte 25% fiecare din salariul tarifar de încadrare, pentru perioada 01 aprilie 2004 şi până în ianuarie 2007 inclusiv, sume actualizate cu indicele de inflaţie al preţurilor de consum la momentul plăţii efective.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs C.A.S. Vrancea, susţinând greşita acordare a sporurilor solicitate de reclamantă, în condiţiile în care plata acestor drepturi a fost suspendată, iar cheltuielile privitoare la asigurarea sumelor de bani necesare nu au fost incluse în buget.
Prin decizia civilă nr. 587 din data de 4 iunie 2009, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de Casa de Asigurări Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 141 din 18 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea şi, în consecinţă, a respins acţiunea introdusă de reclamantă, cu motivarea că, în condiţiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului şi a suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi salariale presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanţă în raport cu diverse criterii, ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008 în cuprinsul căreia s-a reţinut în mod expres că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să la înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au nici competenţa de a se substitui legiuitorului sau executivului în privinţa acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În speţă, a mai reţinut instanţa de recurs, nu se poate face analogie cu situaţia litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, în principal datorită faptului că dacă în privinţa primelor de concediu legea precizează cuantumul acesteia, în cazul suplimentului postului legea nu reglementează modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odată cu adoptarea, prin lege, a sistemului unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici.
Decizia civilă nr. 587 din data de 4 iunie 2009 cuprinde şi o opinie separată, în sensul respingerii recursului declarat de C.A.S. Vrancea şi acordării drepturilor salariale solicitate.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire H.M., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 1079/44/2009 invocând dispoziţiile art. 322 C. proc. civ.
De asemenea a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei menţionate mai sus şi intimata-intervenientă M.M., cerere înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. 1081/44/2009.
La termenul de judecată din data de 8 decembrie 2009 s-a dispus conexarea celor două cauze, respectiv Dosarul nr. 1081/44/2009 la Dosarul nr. 1079/44/2009, având în vedere că vizează aceeaşi hotărâre, aceleaşi părţi şi acelaşi obiect, fiind astfel îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 164 alin. (1) C. proc. civ.
În motivele cererilor, revizuentele au arătat că în mod greşit instanţa de recurs a modificat sentinţa pronunţată de prima instanţă, în sensul că a respins acţiunea în condiţiile în care dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conţinutul complex al dreptului fundamental la muncă, astfel că acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv şi contrar echităţii impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituţie.
Atât timp cât şi prevederile art. 38 şi ale art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 C. muncii, prevăd în mod imperativ că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, salariaţilor fiindu-le garantat dreptul la egalitate de şanse şi tratament, revizuentele au apreciat că suspendarea dreptului la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare este lovită de nulitate, înfăptuindu-se numai suspendarea obligaţiei corelative, ca o măsură la îndemâna debitorului care nu doreşte să-şi execute obligaţia în mod voluntar.
Mai mult, chiar Curtea de Apel a recunoscut aceste drepturi celorlalţi salariaţi din cadrul C.A.S. Vrancea prin decizia nr. 585 din 16 octombrie 2008.
În aceste condiţii, s-a apreciat discriminatoriu, ca în cadrul aceleiaşi instituţii o parte din funcţionarii publici să beneficieze de drepturile amintite, iar o parte să nu beneficieze.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 44 din 12 ianuarie 2010, a respins ca nefondate cererile conexe de revizuire a deciziei nr. 587 din 04 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 407/91/2009, formulate de H.M. şi de M.M.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că revizuirea este o cale de retractare care se poate exercita împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile şi condiţiile expres stabilite de lege (art. 322 C. proc. civ.).
În speţă însă, revizuentele nu fac referire la care din aspectele prevăzute de art. menţionat se încadrează motivele invocate în cerere.
Revizuentele invocă incidental existenţa unei discriminări în raport cu alţi salariaţi, care prin hotărâri judecătoreşti ar fi beneficiat de drepturile solicitate.
Însă, modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanţă în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008, în care s-a reţinut că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competenţa de a se substitui legiuitorului sau executivului în privinţa acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs H.M. şi M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte, verificând în prealabil regularitatea recursului, constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţia României, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii.
În conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ., în prezent sunt instituţionalizate mai multe căi de atac a hotărârilor judecătoreşti şi anume: apelul, recursul, contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii.
C. proc. civ. reglementează, în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299-316), o cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului.
Conform dispoziţiilor art. 299 alin. 1 C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului";.
Înalta Curte, văzând actele şi lucrările dosarului, constată că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată într-o cerere de revizuire, fiind irevocabilă, întrucât revizuirea a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs.
Nu se poate reţine astfel nici o critică asupra hotărârii pronunţate, urmând ca Înalta Curte să respingă cererea de faţă, ca o consecinţă a nesocotirii prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, privind obligativitatea respectării legilor.
Văzând şi dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care „hotărârea dată asupra cererii de revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită";, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.M. şi M.M. împotriva deciziei nr. 44 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5177/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5179/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
