ICCJ. Decizia nr. 5177/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5177/2010
Dosar nr. 1023/42/2009
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, să se dispună anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1799 din 14 septembrie 2009, prin care s-a dispus revocarea sa din funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc M., repunerea sa în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor băneşti ce îi reveneau de la data revocării până la reintegrarea sa în funcţia deţinută şi obligarea aceluiaşi pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în urma promovării examenului, la data de 30 martie 2007, a încheiat contractul de management cu Spitalul Orăşenesc M., iar din data de 14 septembrie 2009, în urma emiterii Ordinului nr. 1799, a fost revocat din funcţia deţinută, în urma raportului de control din 14 septembrie 2009.
A mai arătat reclamantul că ordinul este nelegal, întrucât fundamentul juridic invocat nu îşi are corespondentul în realitate, întrucât revocarea nu poate opera decât în condiţiile legii şi anume în cazul nerealizării indicativelor de performanţă al managementului spitalului public, sau în situaţia unei culpe grave în îndeplinirea obligaţiilor managerului.
Mai mult decât atât, s-a mai arătat de către reclamant că nu i-au fost aduse la cunoştinţă conţinutul pretinsului act de control, dar şi luarea vreunei decizii, pentru a-şi putea exprima poziţia.
La termenul din data de 14 decembrie 2009, reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând să se constate că raportul de control din anul 2009, în baza căruia a fost emis ordinul atacat, este nelegal, întrucât, pe de o parte, acest raport nu i-a fost adus la cunoştinţă decât după plângerea prealabilă, respectiv după comunicarea soluţiei de respingere a plângerii prealabile, astfel că nu a avut posibilitatea ca până la emiterea ordinului să-şi exprime vreun punct de vedere.
Pe de altă parte, a arătat reclamantul, raportul întocmit surprinde prin neadevărurile şi erorile materiale conţinute, superficialitatea şi inconsistenţa cu care a fost întocmit, de asemenea, raportul nu este semnat decât de doi dintre cei trei membri care au făcut parte din echipa de control, ceea ce ar putea conduce la ideea că cel de al treilea nu şi-a însuşit cele consemnate; concluziile raportului conţine afirmaţii false, fără nici un fel de legătură cu spitalul în cauză.
La data de 16 decembrie 2009, pârâta Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 45 din 22 februarie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul R.L., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Sănătăţii; a anulat Ordinul nr. 1799 din 14 septembrie 2009 emis de către pârâtă; a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului anulat; a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor băneşti ce i se cuvin de la data revocării sale din funcţie şi până la reintegrarea sa efectivă, sumă ce urma a fi reactualizată în raport cu rata inflaţiei la momentul plăţii efective şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 504,15 RON, reprezentând onorariu de avocat, taxă timbru şi timbru judiciar.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
La data de 14 septembrie 2009, prin Ordinul nr. 1799 al Ministrului Sănătăţii, reclamantul R.L. a fost revocat din funcţia de conducere, măsura fiind justificată prin constatarea unor abateri de la legislaţia în vigoare, de către organele de control şi instituţiile abilitate, în activitatea reclamantului, făcându-se trimitere la dispoziţiile Capitolului VIII lit. l) din contractul menţionat, cu toate că în structura acestuia nu se regăseşte acest text, reţinut ca şi temei al măsurii de revocare.
Pe calea cererii ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul a invocat nelegalitatea actului de control şi, pe cale de consecinţă, a ordinului de revocare din funcţia publică, susţinând, în primul rând, în mod întemeiat încălcarea unor condiţii de formă ce afectează legalitatea actului pretins vătămător.
S-a reţinut de către instanţă că raportul de control nu a fost semnat de către unul din membrii echipei de control, respectiv de către domnul C.A.S., deşi, aşa cum rezultă din preambulul actului, acesta a participat la efectuarea controlului, împrejurare ce nu face dovada caracterului real al aspectelor reţinute în actul de control în ceea ce priveşte verificările efectuate de către respectivul membru al echipei de control.
Pe de altă parte, tot din punct de vedere al condiţiilor de formă, s-a constatat şi faptul că raportul de control nu i-a fost comunicat reclamantului decât în momentul formulării plângerii prealabile împotriva ordinului de revocare, astfel că nu a avut cunoştinţă de concluziile acestuia, motiv pentru care nu a putut să-şi exprime o poziţie faţă de cele reţinute şi să aducă la cunoştinţa autorităţii emitente a ordinului de revocare anumite aspecte care poate ar fi împiedicat dispunerea acestei măsuri.
S-a reţinut de către instanţă că susţinerile reclamantului sunt întemeiate şi corespund realităţii, câtă vreme raportul de control este întocmit pe data de 14 septembrie 2009, în aceeaşi zi în care a fost emis şi ordinul de revocare din funcţie, ceea ce dovedeşte indubitabil faptul că actul de control nu a fost comunicat reclamantului şi nici nu s-a dat posibilitatea acestuia de a lua cunoştinţă de cele reţinute şi de a-şi formula poziţia sau de a da anumite lămuriri.
Pe fondul actului de control, reclamantul a susţinut netemeinicia celor reţinute, atâta vreme cât pretinsele neregularităţi constatate nu corespund realităţii, lucru dovedit în cea mai mare parte prin probele administrate în cauză.
S-a mai reţinut că în întâmpinarea depusă la dosar pârâta nu a oferit nicio explicaţie privitoare la inadvertenţele reţinute de către inspectorii Ministerului şi concluziile controalelor anterioare exercitate pentru aceeaşi perioadă şi pentru aceleaşi aspecte de către reprezentanţii altor instituţii abilitate, dintre care una aflată în subordinea Ministerului, limitându-se doar la a reitera aceleaşi aspecte reţinute în raportul de control şi la a susţine că reclamantul nu ar combate în cererea sa aceste aspecte, lucru neadevărat, întrucât, prin precizarea la acţiune, de altfel comunicată pârâtei, sus-numitul combate fiecare din respectivele aspecte în sensul celor arătate anterior.
Mai mult decât atât, ordinul contestat, prin care s-a dispus revocarea din funcţie a reclamantului, în afara trimiterii la raportul de control contestat, nu este motivat în niciun fel, ştiut fiind că motivarea reprezintă esenţa actului administrativ, aceea care acordă acestuia argumentele viabile pentru prezumţia de legalitate de care se bucură. Astfel, nu se argumentează nici măcar sumar de ce aspectele reţinute în acest raport reprezintă nerealizarea indicatorilor de performanţă pe minim un an sau culpa gravă a managerului în neîndeplinirea obligaţiilor, situaţii care, potrivit contractului de management asumat de ambele părţi, ar fi fost de natură să conducă la revocarea din funcţie a acestuia.
Având în vedere toate aceste considerente, instanţa a constatat caracterul nelegal al actului contestat, astfel că, în baza art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis acţiunea, a anulat Ordinul nr. 1799 din 14 septembrie 2009 emis de către pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului anulat şi a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor băneşti ce i se cuvin de la data revocării sale din funcţie şi până la reintegrarea sa efectivă, sumă ce va fi reactualizată în raport cu rata inflaţiei la momentul plăţii efective, iar în baza art. 274 C. proc. civ., ca parte care a pierdut procesul, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Sănătăţii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., recurentul pârât Ministerul Sănătăţii a susţinut în esenţă următoarele:
- Raportul de control din 14 septembrie 2009 a fost aprobat de ministerul sănătăţii, iar nesemnarea de către unul din membri echipei de control s-a datorat unei omisiuni;
- Comunicarea raportului de control nu era necesară, întrucât controlul s-a desfăşurat la unitatea controlată astfel că managementul a cunoscut aspectele reţinute prin raport;
- Aspectele reţinute cu privire la desfăşurarea activităţii de achiziţii publice în raportul de control se referă la nerespectarea prevederilor H.G. nr. 952/2006, achiziţiile efectuate în anul 2008 derulându-se prin cumpărare directă iar planul de achiziţie nu a fost actualizat pe parcursul anului;
- În ceea ce priveşte viza de control preventiv, recurentul susţine că lipsa acesteia a fost reţinută în actul de control nefiind suficientă desemnarea unei persoane responsabile pentru această activitate;
- Controlul efectuat de corpul de control al Prefectului a fost ulterior celui efectuat de minister fiind dispus ca urmare a solicitării intimatului;
- În ceea ce priveşte cererea de reintegrare a reclamantului-recurent consideră că instanţa de fond trebuia să o analizeze prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 95/2006 cu privire la perioada pentru care se încheie contractul de management.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 95/2006, art. 304 pct. 8, 9 şi 3041 C. proc. civ.
Intimatul L.R. a depus note scrise.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Astfel, prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1719 din 14 septembrie 2009 intimatul-reclamant a fost revocat din funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc M. judeţul Prahova, funcţie ocupată de acesta în urma promovării examenului pentru ocuparea unei funcţii de conducere, fiind încheiat contractul de management din 30 martie 2007.
În motivarea ordinului atacat s-a reţinut constatarea unor abateri de la legislaţia în vigoare de către organele de control prin raportul de control din 14 septembrie 2009.
Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere şi a reţinut, în baza materialului probator analizat în cauză, nelegalitatea actului administrativ atacat.
În fapt, raportul de control invocat drept temei al emiterii ordinului de revocare din funcţie a fost întocmit cu vicii de formă nefiind semnat de către toţi membrii colectivului de control şi nefiind comunicat intimatului decât ulterior formulării plângerii prealabile, iar pe de altă parte, neregulile reţinute constând în nerespectarea dispoziţiilor legale privind activitatea de achiziţii publice ca şi a despăgubirilor privind acordarea vizei de control financiar, fiind înlăturate de reclamant prin probatoriul administrat în cauză.
Astfel fiind, susţinerile recurentului cu privire la deficienţele constatate prin actul de control care au stat la baza emiterii ordinului de revocare contestat nu pot fi reţinute, fiind nefondate.
Întrucât contractul de management al intimatului-reclamant putea înceta doar în condiţiile stabilite la Capitolul VIII lit. b), respectiv în cazul reanalizării indicatorilor de performanţă timp de minim un an din motive imputabile acestuia sau existenţa unei culpe grave, situaţii care nu au fost probate în cauză, în mod corect instanţa de fond a apreciat şi reţinut prin sentinţa atacată nelegalitatea ordinului de revocare din funcţie emis de recurent.
Astfel fiind, Înalta Curte constatând că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 45 din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5176/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 5178/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
