ICCJ. Decizia nr. 5176/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5176/2010
Dosar nr. 377/40/2009
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul secţiei comerciale, contencios administrativ şi fiscal, a Tribunalului Botoşani la data de 23 ianuarie 2009, reclamanţii A.C.O. şi Ş.S.D., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Botoşani, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, au solicitat obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare şi sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare, începând cu data de 01 septembrie 2006 şi respectiv 02 mai 2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Totodată reclamanţii au solicitat şi plata diferenţelor la primele de concediu care decurg din acordarea acestor două sporuri.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, respectiv art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 republicată, că prin O.G. nr. 92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004-2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
În perioada 2004-2006 prevederile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin O.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005 şi prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006.
Ori, contrar acestor dispoziţii, prin O.G. nr. 92/2004 şi O.G. nr. 2/2006, aceste drepturi au fost doar suspendate şi nu abrogate, ele reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
De asemenea, s-a arătat de către reclamanţi faptul că în O.G. nr. 6/2007 privind salarizarea funcţionarului public pentru anul 2007 şi O.G. nr. 9/2008 privind salarizarea funcţionarului public pentru anul 2008, lipseşte prevederea acestor sporuri, încălcându-se o prevedere a legii în vigoare, întrucât abrogarea trebuie realizată doar în condiţiile prevăzute de art. 62 din Legea nr. 24/2000, respectiv printr-un act normativ de acelaşi nivel sau superior. Mai mult, voinţa legiuitorului a fost de acordare a acestor sporuri, deoarece legiuitorul le-a prevăzut expres în două rânduri, atât în art. XIII din Legea nr. 161/2003, care a modificat art. 29 din Legea nr. 188/1999, cât şi în art. XIII din Legea nr. 251/2006, din acel moment sporurile nemaifiind la aprecierea ordonatorilor de credite.
Au mai arătat reclamanţii că anterior introducerii acţiunii au solicitat prin procedură prealabilă acordarea acestor drepturi, însă solicitarea a fost refuzată.
Prin întâmpinare, pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Botoşani a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei în raport cu reclamantul Ş.S.D., precum şi lipsa calităţii procesuale active a acestuia, având în vedere că între cele două părţi nu au existat raporturi de serviciu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Botoşani faţă de acest reclamant şi lipsa plângerii prealabile. Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că, deşi au fost prevăzute în art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea privind statutul funcţionarilor publici nr. 188/1999, aceste suplimente au fost suspendate în perioada 2004–2006 prin O.U.G. nr. 92/2004 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005 şi prin O.G. nr. 2/2006 aprobată prin Legea nr. 417/2006.
A arătat pârâta că modalitatea de calcul a suplimentului postului şi a suplimentului gradului nu este reglementată, astfel încât acordarea acestor drepturi presupune o substituire a prerogativelor ce revin legiuitorului.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii dată fiind neîndeplinirea procedurii prealabile, lipsa calităţii procesuale pasive, întrucât între reclamant şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu există raporturi de serviciu, unitatea angajatoare, în sensul legii, fiind în speţă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Botoşani, care este o instituţie publică cu buget propriu, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că dispoziţiile prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate prin legi succesive, respectiv O.U.G. nr. 92/2004 şi O.G. nr. 2/2006, fără întrerupere, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici.
Pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti a invocat prin întâmpinare excepţia prematurităţii cererii formulate de reclamantul A.C.O., care nu a urmat procedura administrativă prealabilă, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, dat fiind faptul că potrivit Legii nr. 1/2004, completată şi modificată prin O.U.G. nr. 89/2007, începând cu 19 septembrie 2007, centrele judeţene Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au obţinut personalitate juridică, iar directorul executiv al acestora are în prezent calitatea de ordonator terţiar de credite.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, motivând în esenţă că aplicarea disp. art. 29, art. 32 şi art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, a fost suspendată până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, aşa încât în prezent nu există baza legală expresă pentru a fi acordate drepturile solicitate, cu menţiunea că sumele de bani nu au fost prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de ordonatorul principal de credite.
Prin sentinţa nr. 1250 din 2 decembrie 2009, Tribunalul Botoşani şi-a declinat competenţa către Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 377/40/2009 la data de 08 decembrie 2009.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 52 din 15 februarie 2010, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii A.C.O. şi Ş.S.D., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură – Centrul Judeţean Botoşani, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
I. Referitor la legitimarea procesuală a reclamanţilor A.C.O. şi Ş.S.D., s-a reţinut că A.C.O. îndeplineşte funcţia publică de consilier în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Botoşani, din data de 01 septembrie 2006, în urma numirii de către directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti, autoritate publică centrală cu care sunt stabilite raporturi de serviciu atât în privinţa acestuia, cât şi a reclamantului Ş.S.D., aşa încât aceştia şi pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul judeţean Botoşani, cât şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti, justifică legitimare procesuală în litigiul dedus judecăţii.
II. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, instanţa a constatat că nu este incidentă în cauză, având în vedere că această instituţie publică centrală are calitatea de ordonator principal de credite, în baza căreia aprobă bugetul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (ordonator secundar de credite) precum şi statul centralizator de funcţii al pârâtei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti, astfel cum reiese din disp. art. 5 şi art. 8 ale Legii nr. 1/2004, completată şi modificată prin O.U.G. nr. 89/2007.
III. Relativ la procedura prealabilă prev. de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prima instanţă a considerat că această procedură se referă doar la acţiunea întemeiată pe disp. art. 1 din lege, nefiind necesar a fi îndeplinită în cazul cererii în pretenţii, aşa încât excepţia inadmisibilităţii acţiunii este nefondată.
IV. Referitor la fondul cauzei dedusă judecăţii, instanţa de fond a reţinut că potrivit disp. art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată „pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare”, iar în alin. (3) se prevede să salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare, care însă nu a fost adoptată, încât drepturile salariale au fost reglementate anual prin ordonanţe ale Guvernului.
Cuantumul celor două suplimente salariale, însă, nu a fost stabilit nici prin lege, nici prin acte normative ulterioare, astfel că obţinerea lor prin promovarea acţiunii în justiţie nu este posibilă, întrucât acordarea lor pe cale judecătorească ar însemna să se facă fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de către instanţă, ceea ce echivalează cu o substituire în atribuţiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 3 iulie 2008.
Aceste considerente au stat în esenţă la baza deciziei nr. 20 din 21 septembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaşie şi Justiţiei, prin care s-a admis recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii-reclamanţi reiterează motivele formulate în cererea de chemare în judecată, susţinând în esenţă că drepturile solicitate au fost prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 şi că aceste texte au fost suspendate, dar nu au fost abrogate, până la data de 1 ianuarie 2010.
Recurenţii apreciază că din acest motiv au fost discriminaţi faţă de colegii lor, care au primit aceste drepturi, astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, întrucât anterior hotărârii nr. 52 s-a pronunţat în sensul acordării drepturilor, iar cuantificarea nu a fost contestată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti.
Se mai arătă de către recurenţi că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite nr. 20 din 21 septembrie 2009 are efecte doar pentru viitor, iar nu şi pentru trecut şi că invocarea ei în considerentele hotărârii atacate este nelegală.
Se susţine totodată că prin respingerea cererii s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi dispoziţiile legale interne.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma iniţială a legii), republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin art. 3 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”.
Or, în raport cu aceste din urmă dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesară, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999.
Aşadar, în condiţiile în care nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii ori a instituţiei publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat şi, în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
De altfel şi Curtea Constituţională, prin jurisprudenţa sa, a stabilit că „Instanţele judecătoreşti nu au competenţa constituţională de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective";, „(…) orice interpretare care conduce la înfăptuirea competenţelor constituţionale exclusive ce aparţin altei autorităţi publice, astfel cum sunt acestea precizate în Titlul III din Legea fundamentală, dă naştere unui conflict juridic de natură constituţională între respectivele autorităţi”.
Critica recurenţilor referitoare la aplicarea retroactivă a deciziei nr. 20 din 21 septembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, nu poate fi primită, întrucât la data pronunţării hotărârii atacate recursul în interesul legii privind aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) fusese admis.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.C.O. şi Ş.S.D. împotriva sentinţei nr. 52 din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5175/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5177/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
