ICCJ. Decizia nr. 5559/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5559/2010
Dosar nr. 6977/2/2009
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6977/2/2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.D.F., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Baroul Giurgiu, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 94 din 17 februarie 2009, comunicată la 06 iulie 2009; constatarea faptului că este discriminată din punct de vedere profesional în raport cu alţi avocaţi din Baroul Giurgiu; repunerea în situaţia anterioară discriminării; înlăturarea consecinţelor faptelor discriminării în sensul de a fi obligat Baroul Giurgiu să o primească în profesia de avocat conform hotărârii judecătoreşti pe care o posedă; obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la despăgubiri materiale şi morale având în vedere tergiversarea soluţionării cererii sale în cuantum de 100.000 RON. S-a solicitat obligarea Baroului Giurgiu la plata sumei de 200.000 RON reprezentând daune morale, ca urmare a faptului că nu a fost primită să profeseze ca avocat, precum şi obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 94 din 17 februarie 2009 este nelegală fiind respinsă greşit sesizarea sa având ca obiect constatarea existenţei unei situaţii de discriminare în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000. Reclamanta a susţinut că în cauză nu s-a constatat de autoritatea competentă situaţia de discriminare, în raport cu alţi colegi, foşti magistraţi, care au fost primiţi în profesia de avocat, ce fuseseră condamnaţi sau suspendaţi din funcţie pentru infracţiuni de corupţie.
b) Întâmpinările formulate în cauză
Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi a depus la dosar, în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actele care au stat la baza emiterii hotărârii nr. 94 din 17 februarie 2009.
Pârâtul Baroul Giurgiu a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
c) Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 892 din 18 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pâratul Baroul Giurgiu, a respins acţiunea formulată de reclamanta B.D.F. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Baroul Giurgiu este nefondată, întrucât a fost parte în procedura administrativă iniţiată în baza OG nr. 137/2000.
Pe fondul cauzei s-a apreciat că hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 94/2009 este legală, că faptele reclamate ca fiind discriminatorii nu pot fi calificate în acest sens, neîncadrându-se în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000.
S-a precizat că refuzul Baroului Giurgiu de a o primi în profesia de avocat pe reclamantă, în condiţiile în care altor persoane li s-a admis cererea nu reprezintă discriminare, pentru că persoanele nu s-au aflat în situaţii comparabile.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B.D.F.
Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a arătat că soluţia primei instanţe este greşită deoarece au fost primite în profesia de avocat persoane care aveau o situaţie mult mai grea decât a sa, astfel că a fost discriminată în raport cu acestea.
Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, analizând motivele de recurs formulate de reclamantă, legislaţia aplicabilă în materie şi situaţia de fapt existentă în cauză, reţine:
Situaţia de fapt
Reclamanta a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen. Baroul Giurgiu a respins cererea acesteia cu motivarea că este nedemnă de a fi avocat, fiind trimisă în judecată.
A sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la acest refuz, apreciind că soluţia Baroului Giurgiu este discriminatorie.
Prin hotărârea nr. 94 din 17 februarie 2009, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a respins sesizarea reclamantei-recurente, reţinând că fapta sesizată nu se încadrează în criteriile de discriminare prevăzute de art. 2 din OG nr. 137/2000.
Legislaţia aplicabilă
OG nr. 137/2000, art. 2 alin. „(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.”
C.E.D.O. „art. 14 Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
Din analiza textului art. 2 din OG nr. 137/2000, precum şi a acestei ordonanţe în ansamblul său, dar şi a art. 14 din C.E.D.O., Înalta Curte reţine că noţiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un individ sau un grup de indivizi este, fără justificare adecvată, mai bine sau mai rău tratat decât altul.
Principiul nediscriminării presupune un tratament egal pentru toate persoanele egale în drepturi, fără deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere, orientare sexuală, vârstă.
Însă, aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care împreună cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului formează blocul de convenţionalitate, direct aplicabil în sistemul de drept naţional, a distinge nu înseamnă a discrimina, deoarece există situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat.
Pentru a se reţine existenţa unei fapte sau act de discriminare este necesar ca acestea să provină dintr-o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială sau din aplicarea unor alte criterii care au ca scop sau ca efect restrângerea folosinţei sau exercitării a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
În cauză, hotărârea adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este întemeiată tocmai pe împrejurarea că nu au fost întrunite condiţiile reglementate de art. 2 din OG nr. 137/2000.
Soluţia intimatului este legală, pentru că niciunul dintre criteriile enunţate în lege nu au fost nesocotite de autoritatea pârâtă, Baroul Giurgiu.
Protecţia drepturilor unei persoane împotriva discriminării se face în raport cu recunoaşterea acelor drepturi printr-o lege, în sens larg.
Ori, situaţia personală a reclamantei nu se bucură de protecţie şi ocrotirea legii, întrucât la data formulării cererii era trimisă în judecată pentru săvârşirea unor fapte penale.
Împrejurarea că în cadrul Baroului Giurgiu se aflau şi alte persoane în situaţii similare, nu conduce la concluzia unei discriminări, întrucât principiul nediscriminării prezumă egalitatea în faţa legii, iar o eventuală încălcare a legii din partea unei autorităţi într-o altă situaţie nu poate constitui motiv de discriminare.
Având în vedere considerentele acestei decizii se constată că motivele de recurs sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.D.F. împotriva sentinţei nr. 892 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5560/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5185/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
