ICCJ. Decizia nr. 5564/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5564/2010
Dosar nr. 1861/54/2009
Şedinţa publică din 13 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova reclamanta SC D.C.S. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 061 din 12 februarie 2009 emisă de A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.
În motivarea acţiunii formulate, societatea comercială reclamantă a susţinut că:
- prin Decizia nr. 061 din 12 februarie 2009 a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal din 24 decembrie 2003 a reclamantei, fiind invocat ca temei legal art. 185 alin. (2) lit. c) şi art. 183 alin. (1) lit. i) Cod Fiscal;
- prin adresa din 16 martie 2009, reclamanta a solicitat A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, revocarea deciziei, dar nu a primit niciun răspuns, procedura prealabilă fiind astfel îndeplinită;
- raportat la această stare de fapt s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 121 alin. (1) din Normele de aplicare a Cod fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004, măsura revocării se dispune de către comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale în baza actelor de control emise de organele de specialitate, prin care s-au consemnat încălcări ale prevederilor legale care atrag aplicarea acestor măsuri.
Astfel, pentru a se dispune revocarea este obligatorie întocmirea unui act de control, act care se supune regimului prevăzut de C. proCod Fiscal, în special sub aspectul întocmirii şi comunicării sale, a contestării etc.
Mai mult, a argumentat reclamanta că, potrivit art. 12 , alin. (5) din acelaşi act normativ, comunicarea actului de control este obligatorie şi există şi posibilitatea remedierii deficienţelor în termen de 10 zile de la comunicare cu consecinţa neluării măsurii de revocare.
Comunicarea se impunea cu atât mai mult cu cât temeiul legal invocat respectiv art. 183 alin. (1) lit. i) Cod Fiscal nu circumscrie cu precizie fapta, ci conţine o normă de trimitere cu caracter general, astfel că cerinţele trebuiau cunoscute în concret de societate pentru a le putea remedia.
S-a invocat şi faptul că reclamanta, pentru produsele obţinute şi comercializate are acciza zero, ca urmare, deficienţele nu au consecinţe fiscale şi deci, putea beneficia de prevederile legale mai sus citate.
Din informaţiile furnizate reclamantei de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Valutare măsura revocării autorizaţiei a fost luată pentru lipsa codurilor tarifare vamale la o serie de produse finite (vin).
În raport de această susţinere reclamanta a arătat că a efectuat demersurile necesare obţinerii acestor coduri adresându-se laboratorului central pentru controlul calităţii şi igienei vinului: E. D., aşa cum rezultă din adresa 152 din 02 martie 2009, pentru efectuarea analizelor la sortimentele de vinuri produse, şi a obţinut aceste coduri.
În consecinţă, deficienţele fiind remediate în totalitate se impunea anularea deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal aparţinând reclamantei.
Prin cererea adresată instanţei de fond, la data de 07 iulie 2009 Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor a formulat întâmpinare prin care s-a învederat că, în cauză se impune conceptarea, în calitate de pârâţi, a următoarelor organe ale administraţiei centrale: Ministerul Economiei şi Finanţelor, A.N.A.F. şi Autoritatea Naţională a Vămilor.
Temeiul solicitării s-a susţinut că îl constituie prevederile Ordinului Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 1269/2008 privind aprobarea componenţei Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, Anexa nr. 1, pct. 1, în conformitate cu care din comisie fac parte: vicepreşedintele A.N.A.F. care coordonează activitatea de administrare - preşedinte, vicepreşedintele A.N.A.F. care coordonează activitatea de inspecţie fiscală - vicepreşedinte, directorul general al Direcţiei generale juridice din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor - membru; directorul Direcţiei de legislaţie în domeniul accizelor din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor - membru; directorul general al Direcţiei generale de planificare strategică şi monitorizare a realizării creanţelor bugetare din cadrul A.N.A.F. - membru; directorul general al Direcţiei generale juridice din cadrul A.N.A.F. - membru; directorul Direcţiei tehnice de vămuire şi tarif vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor - membru.
În consecinţă, având în vedere faptul că în prezenta cauză, au fost atacate acte administrative emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, iar aceasta este o structură interdepartamentală care îşi desfăşoară activitatea în cadrul A.N.A.F. formată din reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor, ai A.N.A.F. şi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor s-a susţinut că se impune conceptarea acestor instituţii.
Ca urmare a acestei cereri au fost conceptaţi şi citaţi Ministerul Economiei şi Finanţelor, A.N.A.F. şi Autoritatea Naţională a Vămilor, pentru a li se da posibilitatea să formuleze concluzii asupra cererii formulate de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale.
La data de 11 septembrie 2009 reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând şi anularea deciziei nr. 224 din 20 august 2009 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 061 din 12 februarie 2009.
În motivarea precizării la acţiune s-a arătat că prin adresa din 16 martie 2009 a solicitat A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, revocarea deciziei nr. 061 din 12 februarie 2009, iar prin Decizia nr. 224 din 20 august 2009 contestaţia a fost respinsă, reţinându-se că temeiul de drept invocat în contestaţie, respectiv art. 121 alin. (1), nu îşi are aplicabilitate în speţă, întrucât este vorba de o decădere de plin drept din drepturi, la îndeplinirea termenului prevăzut de lege.
La data de 30 octombrie 2009, Direcţia Regională Vamală Craiova, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin Decizia nr. 061 din 12 februarie 2009 a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal din 24 decembrie 2003 emisă de A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate emisă reclamantei pentru producţie de vinuri liniştite, băuturi spirtoase şi rachiuri din fructe, ca urmare a constatării nerespectării prevederilor punctului 67 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Cod Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, aferente Titlului VII - Accize şi alte taxe speciale, constând în aceea că până la data de 31 ianuarie 2009, inclusiv, nu a depus la Autoritatea Naţională a Vămilor, documentaţia necesară în vederea obţinerii clasificării tarifare.
Deoarece reclamanta avea obligaţia de a depune documentele menţionate la autoritatea vamală, în cadrul termenului limită, pentru constatarea încălcării acestei obligaţii, deci a nerespectării dispoziţiilor legale imperative, era suficientă consultarea bazei de date proprii şi emiterea deciziei de revocare.
Prin sentinţa nr. 484 din 04 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC D.C.S. SRL, anulând Decizia nr. 224 din 20 august 2009 şi Decizia nr. 061 din 12 februarie 2009 emise de A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate şi a respins cererea de introducere în cauză, în calitate de pârâte, a Ministerului Economiei şi Finanţelor, A.N.A.F. şi Autorităţii Naţională a Vămilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 061 din 12 februarie 2009 A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a revocat autorizaţia de antrepozit fiscal emisă anterior reclamantei, reţinându-se în sarcina acesteia nerespectarea art. 67 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Cod Fiscal
Prin Decizia nr. 224 din 20 august 2009 contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei mai sus precizate a fost respinsă reţinându-se că ţinând cont de caracterul imperativ al normei de drept în baza căreia s-a dispus revocarea autorizaţiei, prevederile pct. 12 alin. (1) nu-şi mai au aplicabilitatea în acest caz, fiind vorba de o decădere de plin drept din drepturi, la împlinirea termenului prevăzut de lege;
Art. 183 alin. (1) lit. i) şi art. 185 alin. (2) lit. c) Cod Fiscal, la care dispoziţiile din Normele de aplicare ale Cod Fiscal mai sus citate fac trimitere, arată că autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal când antrepozitarul autorizat nu se conformează cerinţe impuse prin norme.
Aceste dispoziţii nu pot fi aplicate cu nerespectarea mormelor de aplicare ale lor care la art. 121 alin. (1) arată că: „Măsura suspendării - cu excepţia cazului de la alin. (4) -, a revocării sau a anulării autorizaţiilor se va dispune de către comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale, în baza actelor de control emise de organele de specialitate, prin care s-au consemnat încălcări ale prevederilor legale care atrag aplicarea acestor măsuri”.
Actul de control prevăzut de dispoziţiile legale mai sus citate nu este o simplă formalitate deoarece, potrivit alin. (5) al art. 121 din Norme, urmare a acestuia, se dă posibilitatea persoanei autorizate ca antrepozit fiscal, ca atunci când deficienţele care atrag măsura revocării nu au consecinţe fiscale, să le remedieze în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării acestuia, cu consecinţa de a nu se mai dispune măsura de revocare.
În speţă, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, dar şi din susţinerile părţilor, actul de control prevăzut de art. 121 alin. (1) din Norme nu a fost întocmit, reţinându-se că dispoziţiile art. 67 din Norme au un caracter imperativ, şi prevăd o decădere de plin drept din drepturi a persoanei autorizate ca antrepozit fiscal, astfel că acesta nu este necesar.
Nu poate fi primită nici argumentarea în sensul că art. 5 alin. (2) din Anexa 2 a Ordinului nr. 1269/2008 privind aprobarea Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate ar constitui o normă specială, derogatorie de la dispoziţiile Normelor de aplicare a Cod Fiscal în materia analizată, deoarece, în primul rând, dat fiind ierarhizarea actelor administrative cu caracter normativ nu poate fi concepută existenţa unei norme derogatorii de la o dispoziţie a unui act normativ cu forţă juridică superioară (în speţă hotărâre de guvern prin care au fost adoptate Normele de aplicare ale Cod Fiscal) cuprinse într-un act normativ cu forţă juridică inferioară (în speţă ordin al ministrului).
Ca urmare, interpretarea care se impune a se da dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din anexa 2 a Ordinului nr. 1269/2008 coroborat cu art. 121 din Normele de aplicare ale Cod Fiscal, este aceea că notele în baza cărora se emit deciziile de revocare ale autorizaţiilor de antrepozit fiscal nu înlătură obligativitatea controlului prealabil prevăzut de art. 121 din Norme ci, dimpotrivă impun existenţa unui control pe care să îl aibă ca temei.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, precum şi A.N.A.F.
1.1. În recursul formulat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor au fost invocate motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 5 cu raportare la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut că, având în vedere că acţiunea formulată de societatea comercială reclamantă a avut ca obiect cererea de anulare a deciziei nr. 061 din 12 februarie 2009 şi a deciziei nr. 224 din 20 august 2009 emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, instanţa de fond era obligată să admită cerea de introducere în cauză şi de citare a Ministerului Finanţelor Publice, A.N.A.F. şi a Autorităţii Naţionale a Vămilor, ca autorităţi de la care provin membrii Comisiei, care nu are personalitate juridică.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentele au invocat motivele de recurs prevăzute la art. 3041 C. proc. civ. şi au susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Astfel, au argumentat recurentele, potrivit pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Cod Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, introdus prin articol unic, lit. b) pct. 48 din HG nr. 1618/2008, antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de producţie accizabile din grupele prevăzute la art. 169-173 Cod Fiscal, care deţin autorizaţii valabile eliberate înainte de 1 ianuarie 2009 şi care s-au încadrat în prevederile pct. 66, aveau obligaţia de a depune până la data de 31 ianuarie 2009, inclusiv, documentaţia necesară în vederea obţinerii clasificării tarifare, lucru pe care societatea comercială reclamantă nu l-a făcut.
Or, în această situaţie, potrivit pct. 67 alin. (1) din Norme, antrepozitarii se sancţionează cu anularea autorizaţiei în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1) lit. i) şi art. 185 alin. (2) lit. c) Cod Fiscal, astfel că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice.
2.2. În recursul formulat de A.N.A.F. a fost invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 4 C. proc. civ., susţinându-se că instanţa de fond a considerat, în mod greşit, că soluţia trebuie pronunţată doar în contradictoriu cu Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.
Astfel, a argumentat recurenta, Comisia nu este autoritate publică în sensul Legii nr. 554/2004 şi chiar din antetul deciziilor atacate rezultă că această comisie este reprezentată de A.N.A.F., instituţie în cadrul căreia comisia îşi desfăşoară activitatea ca structură interdepartamentală.
A mai argumentat că, potrivit Ordinului nr. 1269/2008, în vigoare la data emiterii actelor administrative atacate, comisia este instituită în cadrul Ministerului Finanţelor Publice – A.N.A.F., iar activitatea sa curentă se realizează prin intermediul Direcţiei de tehnici de vămuire şi tarif vamal, astfel că era necesară admiterea cererii de introducere în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, A.N.A.F. şi Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Referitor la fondul cauzei, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile pct. 67 alin. (1)-(3) din Normele metodologice de aplicare a Cod Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Societatea comercială reclamantă a depus concluzii scrise prin care, în esenţă, a susţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Recurentele A.N.A.F. şi Autoritatea Naţională a Vămilor au depus concluzii scrise prin care au susţinut că:
- nu era necesară efectuarea unui control la sediul societăţii comerciale pentru a se constata încălcarea termenului legal de depunere a documentaţiei prevăzute la art. 67 alin. (1) din Normele metodologice;
- nerespectarea termenului de 31 ianuarie 2009 atrage automat revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, pct. 67 alin. (3) din Normele metodologice fiind imperativ în acest sens, astfel că autoritatea competentă nu a avut un drept de apreciere cu privire la aplicarea sau nu a sancţiunii.
3. Soluţia instanţei de recurs.
3.1. Recursul formulat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Valutare Craiova, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor va fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor ordinului nr. 1269/2008 privind aprobarea componenţei Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, în vigoare la data emiterii actelor administrative litigioase, comisia este o structură interdepartamentală care nu are atribuţii proprii, ci exercită atribuţiile prevăzute în sarcina autorităţii fiscale centrale, adică A.N.A.F., în cadrul căreia funcţionează şi Autoritatea Naţională a Vămilor.
În cauza de faţă, Decizia nr. 061 din 12 februarie 2009 şi Decizia nr. 224 din 20 august 2009 au fost emise de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, ca structură interdepartamentală din cadrul A.N.A.F., aşa cum rezultă, de altfel, şi din antetul acestor decizii, care sunt semnate de preşedintele acestei comisii, care are şi funcţia de vicepreşedinte al A.N.A.F.
Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că nici Ministerul Finanţelor Publice şi nici Autoritatea Naţională a Vămilor nu au calitate procesuală pasivă în cauză, iar faptul că în componenţa comisiei se regăsesc şi funcţionari publici din cadrul celor două autorităţi nu are semnificaţia juridică pretinsă în recursul formulat.
Calitatea procesuală a comisiei, ca structură interdepartamentală delegată şi a A.N.A.F., ca autoritate fiscală centrală, titulară a competenţelor delegate, îşi are temeiul în ordinul nr. 1269/2008, aşa cum s-a arătat mai sus.
Având în vedere că Autoritatea Naţională a Vămilor nu are calitate procesuală pasivă, iar Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Valutare Craiova Craiova nu a fost parte în faţa Curţii de apel, cum a reţinut şi instanţa de fond, ceea ce va atrage respingerea recursului, cercetarea criticilor care vizează fondul cauzei a devenit inutilă.
3.2. Recursul formulat de A.N.A.F. va fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Având în vedere argumentele prezentate mai sus, care au justificat soluţia de respingere a primului recurs, instanţa de recurs reţine că A.N.A.F. are calitate procesuală penală, ca autoritate fiscală centrală care, potrivit art. 1 din ordinul nr. 1269/2008, în vigoare la data emiterii deciziilor litigioase, este titulara competenţei din componenţa căreia au fost delegate atribuţiile realizate prin intermediul comisiei, ca structură interdepartamentală delegată.
Astfel fiind, motivul de recurs încadrat la art. 304 pct. 4 C. proc. civ. este întemeiat în sensul celor arătate mai sus. De altfel, instanţa de fond a citat această autoritate în cauză, iar consilierul juridic al acesteia a pus concluzii inclusiv cu privire la fondul cauzei, cu ocazia dezbaterilor.
De asemenea, A.N.A.F., prin recursul formulat, a criticat soluţia şi în ceea ce priveşte rezolvarea pe fond dată cauzei, invocând motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care va fi analizat în continuare.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor de la pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Cod Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2008, introduse prin articol unic lit. b) pct. 48 din HG nr. 1618/2008: „(1) Antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de produse accizabile din grupele prevăzute la art. 169-173 Cod Fiscal, care deţin autorizaţii valabile, eliberate înainte de 01 ianuarie 2008, şi care nu s-au încadrat în prevederile pct. 66, au obligaţia de a depune la Autoritatea Naţională a Vămilor, până la data de 31 ianuarie 2009, inclusiv, în vederea obţinerii clasificării tarifare, următoarele documente:
a) lista tipurilor de produse finite realizate în antrepozitul fiscal;
b) specificaţia tehnică sau alte documente certificate pentru conformitate, din care să rezulte compoziţia cantitativă pentru fiecare produs, lista cantitativă completă a materiilor prime utilizate, natura şi compoziţia fiecărei materii prime, procesul tehnologic de fabricaţie a produsului;
c) certificate de analiză emise conform prevederilor legale în vigoare, care să conţină determinările necesare stabilirii clasificării tarifare, sau, până la obţinerea acestor certificate de analiză, dovada solicitării analizelor de laborator asupra probelor de produse.
(2) Antrepozitarii autorizaţi au obligaţia de a depune rezultatele analizelor de laborator la Autoritatea Naţională a Vămilor, în termen de 15 zile de la data primirii acestora.
(3) Antrepozitarii autorizaţi care nu respectă termenele prevăzute la alin. (1) şi (2) se sancţionează cu revocarea autorizaţiei, în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1) lit. i) şi art. 185 alin. (2) lit. c) Cod Fiscal
(4) Autorităţile vamale teritoriale vor verifica informaţiile privind încadrarea tarifară şi nivelul accizelor corespunzător produselor accizabile rezultate, în baza analizelor de laborator, comparativ cu informaţiile înscrise în autorizaţia de antrepozit fiscal.
(5) Atunci când în urma verificării rezultă o altă încadrare tarifară şi/sau un alt nivel de acciză. autoritatea vamală va înştiinţa Comisia de autorizare pentru modificarea corespunzătoare a elementelor din autorizaţia de antrepozit fiscal, respectiv cea de antrepozitar autorizat”.
În cauză este necontestat că societatea comercială intimată a depus documentaţia respectivă după data de 31 ianuarie 2009, iar autoritatea fiscală competentă nu a probat şi, de altfel, nici nu a susţinut că nedepunerea documentaţiei respective în termenul legal ar fi produs urmări fiscale (produsele în litigiu - diferite sortimente de vin, fiind cu acciză zero) şi nici că societatea comercială ar fi avut o conduită anterioară cu antecedente fiscale.
În schimb, autoritatea fiscală recurentă a susţinut că, în raport cu dispoziţiile pct. 67 alin. (3) din normele citate mai sus, sancţiunea revocării autorizaţiei este obligatorie pentru comisie, aceasta neavând niciun drept să aprecieze dacă sancţiunea se va aplica sau nu, susţinere care este lipsită de temei legal.
Astfel, potrivit dispoziţiilor pct. 67 alin. (3) din Norme, antrepozitarii autorizaţi care nu respectă termenele prevăzute la alin. (1) şi (2) se sancţionează cu revocarea autorizaţiei în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1) lit. i) şi art. 185 alin. (2) lit. c) Cod Fiscal
Or, potrivit art. 185 alin. (2) Cod Fiscal, „autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal în situaţiile (…)”, între care şi situaţia de la lit. c), ceea ce înseamnă că legiuitorul a conferit autorităţii dreptul să aprecieze dacă, în raport cu urmările produse, antecedentele fiscale ale societăţii comerciale, pericolul concret al faptei comise, etc., se impune sau nu aplicarea sancţiunii revocării autorizaţiei pentru antrepozit fiscal, care are ca urmare încetarea activităţii.
Într-adevăr, prin Decizia nr. 061/2009, menţinută prin Decizia nr. 244/2009, comisia a apreciat că se impune revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal din 24 decembrie 2003 emisă în favoarea societăţii comerciale intimate, sancţiune care este, însă, disproporţionată, comisia exercitându-şi dreptul de apreciere cu încălcarea principiului proporţionalităţii.
În concluzie, cu motivarea de mai sus, soluţia instanţei de fond privind anularea actelor administrative atacate este legală şi temeinică şi în raport cu recurenta-pârâtă A.N.A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei nr. 484 din 4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta SC D.C.S. SRL şi faţă de pârâta A.N.A.F.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5565/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5147/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
