ICCJ. Decizia nr. 5214/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5214/2010
Dosar nr. 104/54/2010
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 123 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, strada D., Judeţul Dolj, fiind respinsă acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. A fost de asemenea respins capătul de cerere vizând plata daunelor cominatorii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor invocată prin întâmpinare, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit legii se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, căreia îi incumbă obligaţia legală de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi cea privind întocmirea raportului de evaluare.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că prin dispoziţia nr. 17972 din 16 decembrie 2005 Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în speţă, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, documentaţia vizând acordarea măsurilor reparatorii a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale la data de 28 iunie 2006, dată de la care pârâta, în lipsa motive obiective, nu a demarat procedura reglementată de lege, împrejurare de natură a încălca în mod evident principiul duratei rezonabile.
Prima instanţă a procedat la aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reţinând că termenul rezonabil cuprinde şi durata procedurilor administrative, iar împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării drepturilor reclamanţilor.
S-a mai reţinut că prin neîndeplinirea obligaţiei de a emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prima instanţă a concluzionat în sensul că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare într-un termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 8 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurile reparatorii constituie o încălcare evidentă a prevederilor reţinute.
În ce priveşte capătul de cerere relativ la plata daunelor cominatorii, s-a reţinut că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţii, procedură subsecventă etapei judiciare în curs, aplicabilă în cazul în care nu se execută o hotărâre definitivă şi irevocabilă
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Pârâta-recurentă a solicitat modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate, susţinând nelegalitatea hotărârii care a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează atât sursele de finanţare, cuantumul cât şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond nu ţinut seama de apărările formulate în cauză şi astfel a reţinut greşit o încălcare a termenului rezonabil în soluţionarea dosarului intimatei-reclamante.
Recurenta expune astfel etapele parcurse în cadrul procedurii administrative şi arată că ordinea de soluţionare a dosarelor se stabileşte potrivit regulilor şi criteriilor prevăzute în decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susţine caracterul justificat al refuzului de soluţionare a cererii intimatei-reclamante, determinat de împrejurarea că Dosarul nr. 19071/CC nu este complet, lipsind situaţia încasării despăgubirilor şi arată că nici la data redactării recursului nu s-a primit un răspuns de la Primăria Municipiului Craiova.
3. Apărările formulate de P.M.
Intimata P.M. nu a formulat întâmpinare dar prin concluziile scrise înregistrate la data de 19 noiembrie 2010 a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Apreciază că prin neîndeplinirea obligaţiei de a emite Titlul de Despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile şi valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Statul Român fiind sancţionat pentru acest comportament al autorităţilor sale, inclusiv prin cele două Decizii Pilot din luna octombrie 2010, riscând chiar şi excluderea din Consiliul Europei, în situaţia în care nu va rezolva problema despăgubirilor în termen de 18 luni.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Intimata-reclamantă P.M. a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire privind imobilul situat în Municipiul Craiova, strada D., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin dispoziţia nr. 17972 din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Craiova.
Prin această dispoziţie a fost soluţionată notificarea din anul 2001.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, poate conduce la concluzia încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un elemente al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Dreptul la o bună administraţie nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii atacate cu recurs.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că până la pronunţarea prezentei decizii s-a emis decizia solicitată .
De aceea, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.
Apărarea recurentei-pârâte în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet, nu poate fi reţinută, pentru că nu s-a făcut dovada solicitării situaţiei încasării despăgubirilor de la Primăria Municipiului Craiova şi nici a faptului că lipsa acestui înscris a provocat întârzierea finalizării procedurii administrative cu care a fost învestită din anul 2005 când dosarul aferent dispoziţiei nr. 17972/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.
Toate aceste elemente conturează cu pregnanţă caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală şi depăşirea limitelor termenului rezonabil de soluţionare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În acest context, soluţia Curţii de apel este legală şi se impune a fi menţinută.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 123 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5213/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5216/2010. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
