ICCJ. Decizia nr. 5224/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5224/2010
Dosar nr. 38432/3/2009
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a sesizat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/ 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1231/1996, invocată de reclamantul S.D.S., în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, în cauza având ca obiect contestaţie întemeiată pe Legea nr. 10/2001.
În cauză, a fost introdus emitentul actului Guvernul României, în calitate de pârât.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării excepţiei de nelegalitate.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamantul a arătat că H.G. nr. 1231/1996 prin care bunurile imobile proprietatea autoarei reclamantului au trecut în proprietate publică a statului şi în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, reprezintă o a doua naţionalizare şi se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 135 şi 41 din Constituţia României.
3. Apărările formulate de pârâtul Guvernul României.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, întrucât dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile actelor administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Pe fondul excepţiei a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
4. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 2079 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de S.D.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Guvernul României.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
5.1. Actul administrativ vizat de excepţia de nelegalitate, respectiv H.G. nr. 1231/1996 este unul unilateral cu caracter individual, având în vedere efectele născute de acesta, anume transmiterea unui bun determinat în proprietatea statului şi administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
5.2. Deşi Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, apreciind că textul de lege este în acord cu principiul stabilităţii raporturilor juridice, nu se poate omite împrejurarea că judecătorul naţional este chemat în mod direct şi nemijlocit să facă efective drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
5.3. Din perspectiva raportului dintre dreptul internaţional şi dreptul intern reglementat de dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, prima instanţă a constatat că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepţiei de nelegalitate ar fi aplicabilă şi actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice.
5.4. Prin consecinţele juridice pe care le produce, posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate fără limită în timp în ceea ce priveşte actele administrative individuale emise anterior Legii nr. 554/2004 intră în coliziune cu principiul mai sus enunţat – componentă a preeminenţei dreptului, situaţie ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
6. Recursul formulat de reclamantul S.D.S.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
6.1. Dispoziţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificate şi completate, au fost interpretate în mod greşit, contrar practicii constante a instanţelor de contencios administrativ.
6.2. Din economia textului rezultă că excepţia de nelegalitate poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, este un mijloc de apărare şi nu o acţiune în contencios administrativ în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004.
6.3. Excepţia de nelegalitate vizează atât actele administrative cu caracter normativ, cât şi cele cu caracter individual, iar dispoziţiile din legislaţia internă nu contravin celor din legislaţia europeană.
6.4. În cauză, în mod greşit nu s-au luat în considerare expunerea de motive la Legea nr. 262/2007 care clarifică orice ambiguităţi de interpretare a dispoziţiilor art. 4 şi nici Deciziile nr. 425 şi 426 din 10 aprilie 2008 ale Curţii Constituţionale prin care s-a hotărât că prevederile analizate sunt constituţionale.
7. Întâmpinarea formulată de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Intimaţii-pârâţi solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că, deşi prin Deciziile nr. 425 şi 426, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum şi cu privire la compatibilitatea în concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitare, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie.
Astfel, dispoziţiile analizate, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii şi dreptului la justiţie garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. Argumentele aduse atât de judecătorul fondului în motivarea inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată, cât şi de intimaţii-pârâţi, prin întâmpinările formulate, sunt pertinente şi vor fi însuşite de prezenta instanţă, învestită cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac, recursul.
1.2. Actul administrativ atacat cu excepţia de nelegalitate este în mod cert un act administrativ cu caracter individual, deoarece se adresează unor subiecte de drept individualizate.
1.3. Opţiunea făcută de judecătorul fondului prin admiterea excepţiei de inadmisibilitate nu este o opţiune singulară în jurisprudenţa română.
1.4. Însă din anul 2008, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a realizat unificarea practicii în ceea ce priveşte posibilitatea de a se invoca excepţia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior Legii nr. 554/2004.
1.5. După cum se poate observa, soluţia plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 26 mai 2008 este ulterioară pronunţării celor două decizii ale Curţii Constituţionale, de care face vorbire recurentul, nr. 425, 426 din 10 aprilie 2008.
La adoptarea soluţiei de principiu, Înalta Curte a avut în vedere deciziile Curţii Constituţionale, dar şi prevederile constituţionale care permit judecătorului naţional, independent de hotărârile Curţii Constituţionale, să acorde prioritate dispoziţiilor referitoare la drepturile fundamentale ale omului, precum şi prevederilor dreptului comunitar [art. 20 alin. (2), art. 148 din Constituţia României, republicată].
1.6. În acest scop, jurisprudenţa europeană şi comunitară este obligatorie şi poate fi invocată în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti naţionale.
1.7. Principiul neretroactivităţii legii şi dreptul la un proces echitabil, prin componentele şi securitatea juridică s-au constatat a fi încălcate de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 datorită posibilităţii de a se invoca excepţia de nelegalitate şi în privinţa actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior Legii nr. 554/2004.
1.8. Deşi admiterea unei excepţii de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea acestuia din litigiul în care a fost invocată excepţia, prin consecinţele produse în acest din urmă litigiu, se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, în cazul în care actul administrativ a fost emis anterior Legii nr. 554/2004, act normativ ce a consacrat, prin art. 4, posibilitatea invocării excepţiei.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.D.S. împotriva sentinţei civile nr. 2079 din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5223/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5225/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
