ICCJ. Decizia nr. 5225/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5225/2010
Dosar nr. 546/42/2009
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta L.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, anularea O.U.G. nr. 37/2009 şi anularea Ordinului nr. 212 din 24 aprilie 2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin care funcţia publică de conducere de director executiv adjunct buget al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa s-a desfiinţat, reclamanta fiind eliberată din această funcţie.
Totodată a solicitat suspendarea executării celor două acte a căror anulare s-a cerut prin primul capăt de cerere.
Pe cale de excepţie a invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, în baza căreia a fost emis ordinul atacat.
În motivare, reclamanta a susţinut că măsura desfiinţării funcţiei publice de director executiv adjunct buget al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa este abuzivă, întrucât este fondată pe o ordonanţă neconstituţională.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa şi, pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 426 din 9 iunie 2009, Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
La Curtea de Apel Ploieşti, cauza a fost înregistrată sub nr. de dosar 546/42/2009.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 iulie 2009, Curtea de Apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru cele două capete de cerere referitoare la anularea şi suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009 şi s-a citat în cauză, în calitate de pârât, Guvernul României.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că nu este emitentul actului administrativ contestat, respectiv Ordinul nr. 212/2009 al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. De asemenea, cu privire la cererile de anulare şi suspendare a executării O.U.G. nr. 37/2009, s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de dispoziţiile ar. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin încheierea din data de 9 octombrie 2009, instanţa de fond a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, cu privire la cererile de suspendare şi de anulare a Ordinului nr. 212/2009 este neîntemeiată, având în vedere că acest pârât a fost chemat în judecată numai în ceea ce priveşte anularea şi suspendarea O.U.G. nr. 37/2009.
Prin aceeaşi încheiere s-a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 212/2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ca neîntemeiată, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, având în vedere că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/1999, astfel încât, prin raportare la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 care impun condiţia ca actul asupra căruia se invocă excepţia să fie în vigoare, cererea este inadmisibilă.
Prin încheierea din 24 noiembrie 2009, instanţa de fond a respins şi excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu motivarea că dovada îndeplinirii acesteia există la dosar.
Prin sentinţa nr. 14 din 22 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta L.C., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Guvernul României şi a anulat Ordinul nr. 212 din 24 aprilie 2009.
A respins cererile de anulare şi suspendare a executării O.U.G. nr. 37/2009 ca inadmisibile şi a obligat pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă la plata sumei de 1.200 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Referitor la inadmisibilitatea capetelor de cerere privind anularea şi suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009, s-a constatat că în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative, neputând forma obiectul acţiunii în contencios administrativ, iar dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile speţei de faţă.
Pe fondul cererii de anulare a Ordinului nr. 212/2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prima instanţă a reţinut că legea pentru aprobarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis ordinul atacat a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, statuându-se astfel, implicit, şi asupra neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 37/2009, iar actul administrativ emis în executarea şi aplicarea unor astfel de dispoziţii neconstituţionale, nu poate fi considerat legal.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Guvernul României şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul-pârât Guvernul României invocă dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., reiterând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi arătând că există o neconcordanţă între considerentele sentinţei şi dispozitiv.
Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă invocă generic dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ., aducând în esenţă următoarele critici sentinţei atacate:
- în situaţia reclamantei, reducerea postului a fost determinată de desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct buget al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 şi ale art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere necesitatea eficientizării activităţii instituţiilor publice şi a îmbunătăţirii actului managerial, în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare, iar eliberarea din funcţia publică deţinută a intervenit potrivit prevederilor art. III alin. (11) din ordonanţa de urgenţă invocată, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din legea menţionată.
- repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii ordinului menţionat nu mai este posibilă, având în vedere că funcţia publică de conducere de director executiv adjunct buget al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa a fost desfiinţată în temeiul dispoziţiilor exprese ale O.U.G. nr. 37/2009 şi ţinând seama că existenţa unei astfel de funcţii publice nu mai este în prezent reglementată de cadrul legal general în materia funcţiei publice şi funcţionarilor publici, respectiv Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte, analizând recursurile formulate, apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul declarat de Guvernul României, se reţine că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, având în vedere că este emitentul O.U.G. nr. 37/2009 şi faţă de capele de cerere referitoare la acest act normativ, trebuia să stea în judecată.
De asemenea, este justificată soluţia de admitere a acţiunii vizând anularea Ordinului nr. 212/2009 şi în contradictoriu cu acest pârât, pentru opozabilitate, având în vedere că Ordinul de eliberare din funcţie a fost emis în temeiul O.U.G nr. 37/2009 şi în calitate de emitent, Guvernul răspunde pentru consecinţele juridice pe care le-a produs acest act normativ, chiar dacă nu îi incumbă vreo obligaţie directă în legătură cu raportul de serviciu pe care reclamanta îl are cu cealaltă autoritate pârâtă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de Guvernul României este nefondat.
Referitor la recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, se reţin următoarele:
Critica referitoare la faptul că Ordinul din 23 aprilie 2009 îşi păstrează valabilitatea, întrucât O.U.G. nr. 37/2009 ce a constituit temeiul legal al acestuia era în vigoare la momentul respectiv, este nefondată.
Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 5 54/2004 prevede că „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă";, iar în alin. (5) al aceluiaşi art. se arată că „acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative";.
Înalta Curte constată că Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 212 din 24 aprilie 2009 a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstitutională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)";.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Instanţa de fond a reţinut ca prim motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat faptul că acestea au fost emise în temeiul unei ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanţa de fond, a susţinut că decizia Curţii Constituţionale nu poate fi avută în vedere întrucât a fost pronunţată ulterior emiterii actului administrativ contestat şi are putere numai pentru viitor.
Nu poate fi primită această susţinere a recurentului-pârât, întrucât viciul de constituţionalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
Înalta Curte reţine că actele şi măsurile adoptate în baza acestor ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţelor şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Mai mult, acceptarea tezei susţinute de recurenta-pârâtă ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
În altă ordine de idei, desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct a avut loc în baza O.U.G. nr. 37/2009 şi a fost menţinută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor Constituţionale.
Astfel, desfiinţarea postului deţinut de reclamantă, consecutiv, prin cele 2 ordonanţe, este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstitutionale.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursurile formulate de Guvernul României şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, împotriva sentinţei nr. 14 din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5224/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5230/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
