ICCJ. Decizia nr. 5221/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5221/2010
Dosar nr. 402/32/2008
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 iunie 2008, reclamanta SC C. SA Borzeşti a solicitat anularea raportului de inspecţie fiscală din 24 martie 2008 şi decizia de impunere din 24 martie 2008 întocmite de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu cu privire la obligaţii de plată suplimentare în sumă de 2.497.663 RON, reprezentând contribuţii la Fondul pentru Mediu şi accesorii ale acestora, calculate pentru perioada 07 iunie 2002-29 decembrie 2005.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că produce substanţa chimică „tricloretilenă”, înregistrată conform legislaţiei europene, pentru care nu datorează contribuţii la Fondul pentru Mediu, întrucât nu se regăseşte în Anexa nr. 3 la Legea nr. 293/2002.
Din acest motiv, reclamanta a susţinut că nu datorează suma stabilită de pârâtă prin asimilarea greşită a denumirii de „tricloretilen” prevăzută de Lega nr. 293/2002 cu denumirea de „tricloretilenă”, produs fabricat de societate.
Reclamanta a considerat că este nelegală şi impunerea sumei de 284.869,58 RON rezultată ca urmare a includerii în preţul de vânzare a substanţelor clasificate ca fiind periculoase a valorii ambalajelor, chiriilor pentru cisternele utilizate la transportarea acestor produse şi a cheltuielilor de transport efectuate în cazul contractelor DAF/FOB.
În condiţiile în care valoarea obţinută din vânzarea substanţelor periculoase pentru mediu diferă pentru acelaşi produs în funcţie de contravaloarea operaţiunilor de pregătire pentru comercializare, de mijlocul de transport utilizat al clientului sau al vânzătorului şi de condiţia de livrare, respectiv DAF/FOB sau FCA, reclamanta a arătat că este incorectă asimilarea preţului produsului pentru care se datorează obligaţii la Fondul de Mediu şi a preţului serviciilor incluzând valoarea ambalajelor, chiriilor pentru cisternele utilizate la transportarea acestor produse şi a cheltuielilor de transport efectuate în cazul contractelor DAF/FOB.
Reclamanta a contestat şi obligaţia de plată stabilită pentru majorări şi penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor bugetare în perioada 2002-2005, arătând că acestea au fost calculate nelegal prin aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 196/2005 pentru perioada în care era în vigoare Legea nr. 73/2000, care nu prevedea la capitolul „Sancţiuni” calcularea accesoriilor respective.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca nefondată prin sentinţa nr. 184 din 17 decembrie 2009, constatând legalitatea actelor administrative deduse judecăţii.
Instanţa de fond a reţinut că a fost corect stabilită obligaţia de plată a cotei de 2% reglementată de art. 8 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 73/2000 pentru produsul „tricloretilenă”, înlăturând apărarea reclamantei că această substanţă nu este prevăzută în Anexa nr. 3 a legii sus-menţionate cuprinzând substanţele chimice periculoase comercializate de producători şi importatori.
În acest sens au fost considerate pe deplin lămuritoare informaţiile comunicate de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie Bucureşti, Institutul de Chimie Timişoara al Academiei Române şi de Facultatea de chimie industrială din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, informaţii potrivit cărora ca denumire ştiinţifică există doar substanţa chimică „tricloretilenă”, fără a exista şi substanţa „tricloretilen”, iar cuprinderea acesteia din urmă în lista anexă a Legii nr. 73/2000 se datorează unei erori cu privire la denumirea corectă a produsului.
Referitor la baza de calcul a contribuţiei la Fondul pentru Mediu, instanţa de fond a înlăturat apărările reclamantei şi concluziile raportului de expertiză faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 73/2000, care au prevăzut că baza de calcul la care se aplică cota de contribuţie reprezintă valoarea încasată, exclusiv taxa pe valoare adăugată aferentă.
De asemenea, în art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 196/2005 s-a prevăzut că baza de calcul la care se aplică procentele de contribuţii reprezintă valoarea de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
În raport de aceste prevederi legale, instanţa de fond a constatat că suma reprezentând cota de 2% se aplică la valoarea de vânzare încasată de vânzător, cu toate elementele sale (materii prime, costuri cu forţa de muncă, utilităţi, transport, ambalaj, cheltuieli de depozitare, contribuţii la bugetul de stat), excepţie făcând doar taxa pe valoare adăugată, iar excepţiile sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte situaţii cum sunt cele invocate de reclamantă cu privire la condiţiile de livrare.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind corect stabilite şi obligaţiile de plată pentru accesorii, cu motivarea că Fondul pentru Mediu face parte din bugetul general consolidat, iar veniturile sale sunt de natura celor definite prin art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 61/2002, iar după abrogarea acesteia, dispoziţiile C. proc. fisc. cu privire la plata accesoriilor aferente creanţelor bugetare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta şi a solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării actelor administrative întocmite de pârâtă.
În primul motiv de recurs s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond cuprinde considerente contradictorii cu privire la perioada supusă controlului, la dispoziţiile legale aplicabile şi la substanţa chimică pentru care se datorează contribuţia la Fondul pentru Mediu, conform prevederilor Legii nr. 73/2000.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată opinia instanţei de fond privind înscrierea greşită a unei substanţe chimice, respectiv denumirea de „tricloretilen” în loc de „tricloretilenă” în cuprinsul Anexei nr. 3 la Legea nr. 73/2000, greşeală reluată apoi şi în Anexa nr. 3 la Legea nr. 293/2002, astfel cum a fost preluată în O.U.G. nr. 86/2003.
În dezvoltarea acestei critici s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit adresele primite de la institutele chimice sesizate şi nu a analizat conţinutul adresei din 09 martie 2007 a Direcţiei Generale Deşeuri şi Substanţe Periculoase din cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, din care rezultă că denumirea corectă a substanţei chimice este cea menţionată în fişa tehnică de securitate transmisă de societatea recurentă, respectiv „tricloretilenă”.
În ultimul motiv de recurs s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 8 lit. e) din Legea nr. 73/2000, respectiv art. 9 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2005 şi a înlăturat fără temei concluziile expertizei efectuate în cauză, deoarece nu a avut în vedere că substanţa este periculoasă, iar nu produsul care se comercializează, astfel că baza de calcul pentru contribuţia la Fondul pentru Mediu trebuia stabilită la valoarea substanţei chimice clasificate ca fiind periculoasă şi nu la valoarea de comercializare a produsului chimic.
Prin includerea în valoarea substanţei chimice supuse taxării a altor cheltuieli accesorii, cum sunt cele pentru ambalaje, transport, etichete etc., recurenta a arătat că se realizează o dublă impunere faţă de agentul economic pentru aceeaşi valoare comercializată.
De asemenea, recurenta a susţinut că în mod nelegal a fost obligată să plătească accesoriile calculate retroactiv de către intimată pentru perioada 07 iunie 2002-31 decembrie 2005, dat fiind că, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 196/2005, nu exista temei legal pentru calculul acestor sume de către inspectorii din cadrul Administraţiei pentru Mediu, astfel cum rezultă din adresele din 23 iunie 2005 şi din 04 august 2004 întocmite de Ministerul Finanţelor Publice şi A.N.A.F.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a analizat toate probele administrate în cauză, inclusiv adresele comunicate de institutele de chimie, concluziile raportului de expertiză tehnică şi a interpretat corect dispoziţiile legale incidente în raport de obiectul pricinii, constatând în mod judicios legalitatea actelor administrative întocmite de intimata Administraţia Fondului pentru Mediu cu privire la debitul în sumă de 2.497.663 RON, reprezentând contribuţii la Fondul pentru Mediu şi accesorii ale acestora.
Hotărârea astfel pronunţată nu cuprinde considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, fiind corect argumentată cu privire la perioada supusă controlului, la substanţa chimică pentru care se datorează contribuţia la Fondul pentru Mediu şi la dispoziţiile legale care reglementează baza de calcul a contribuţiei respective.
Susţinerea societăţii recurente că substanţa „tricloretilenă” nu se regăseşte în Anexa nr. 3 la Legea nr. 293/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 93/2001, prin care a fost modificată şi completată Legea nr. 73/2000, a fost corect respinsă de instanţa de fond cu motivarea că atât denumirea din lege, cât şi denumirea de „tricloretilen” sunt folosite pentru a defini aceeaşi substanţă chimică periculoasă.
În acest sens, au fost depuse la dosarul cauzei răspunsurile comunicate instanţei de către specialiştii institutelor de chimie, precum şi adresa din 09 martie 2007 prin care Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, ca autoritate centrală cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului, a precizat că ambele denumiri, respectiv cea de „tricloretilen” din Anexa nr. 3 la Legea nr. 73/2000, cât şi cea de „tricloretilenă” din anexa la O.U.G. nr. 196/2005 sunt folosite pentru a caracteriza aceeaşi substanţă chimică.
În consecinţă, este corectă concluzia instanţei de fond că denumirea „tricloretilenă” se referă la una şi aceeaşi substanţă chimică organică şi este identică cu substanţa „tricloretilen”, care este prevăzută în Anexa nr. 3 la Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu.
Din acest motiv, se constată că au fost corect înlăturate concluziile raportului de expertiză tehnică, fiind în contradicţie cu dispoziţiile legale aplicate la întocmirea actelor administrative contestate cu privire la obligaţia recurentei de a plăti contribuţia la Fondul pentru Mediu.
Pentru aceleaşi considerente au fost corect înlăturate şi concluziile expertului tehnic în privinţa bazei de calcul la care se aplică procentele legale de contribuţii la Fondul pentru Mediu.
În art. 8 alin. (6) din Legea nr. 73/2000 s-a prevăzut expres că baza de calcul a acestor contribuţii reprezintă valoarea încasată, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
Metodologia de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu, aprobată prin Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 578 din 06 iunie 2006, a prevăzut, de asemenea, în art. 41 că baza de calcul la care se aplică procentul de contribuţie de 2% la Fondul pentru Mediu reprezintă valoarea de vânzare şi/sau valoarea de import a substanţelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţă, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.
Faţă de aceste reglementări, se reţine că la calculul cotei de contribuţie de 2% aferentă substanţelor chimice periculoase se are în vedere valoarea de comercializare a acestor substanţe, care este valoarea din facturile de vânzare, din care se scade TVA aferentă.
Apărarea recurentei privind aplicarea cotei de 2% numai pe valoarea substanţei chimice periculoase, prin excluderea cheltuielilor cu ambalaje, transport, etichete şi chirii pentru cisternele aferente transportului au fost corect respinse de instanţa de fond ca fiind lipsite de temei legal.
Actele contestate în cauză au fost legal întocmite de către administraţia intimată şi în privinţa majorărilor şi penalităţilor de întârziere aferente contribuţiei datorate de recurentă la Fondul pentru Mediu în perioada care a făcut obiectul controlului.
Prevăzând sancţiuni contravenţionale pentru neplata sumelor datorate la Fondul pentru Mediu, Legea nr. 73/2000 nu exclude răspunderea fiscală a debitorului, astfel că nu poate fi reţinută apărarea din recurs privind aplicarea unei duble impuneri pentru aceeaşi sumă.
Atât sub imperiul Legii nr. 73/2000, cât şi ulterior, sub imperiul O.U.G. nr. 196/2005, contribuţiile la Fondul pentru Mediu au avut natura juridică de resurse financiare ale statului, contribuţia potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 73/2006 şi art. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, fiind creanţe bugetare.
În consecinţă, prin actele administrative deduse judecăţii administraţia intimată a calculat corect obligaţiile accesorii datorate de recurentă în temeiul cap.4 din O.G. nr. 11/1996 şi ulterior, Capitolul 5 din O.U.G. nr. 61/2002 şi Capitolul 3 din O.G. nr. 92/2003.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SA Borzeşti împotriva sentinţei civile nr. 184 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5172/2010. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 5228/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
